„Toți murim la un moment dat”. Unii, din păcate, prea devreme

Intervievat de cotidianul „Adevărul”, în urma tragediei în care polițistul Bogdan Gigină, în vârstă de 28 de ani, și-a pierdut viața, deputatul UNPR de Timiș și vicepreședinte la nivel național al partidului, Ion Răducanu, într-un moment de aroganță morbidă, probată pe pielea unei familii dărâmate, întreabă: „și ăsta care a circulat era cu gândul la serviciu sau unde era cu gândul de a căzut în groapă? Dumneata poți să cazi în groapă mergând cu mașina pe stradă?” Iar răspunsul, venit din puțul gândirii aceluiași deputat, lovește năpraznic: „poți să cazi dacă nu ești atent”. Iar pentru a se asigura că omoară și ultima urmă de compasiune și bun simț, demnitarul, care are și funcția de vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, apelează la un soi de adevăr universal: „toți murim la un moment dat”. Mărturisesc că rar mi-a fost dat să citesc fraze de un cinism atât de adânc precum cele de mai sus. Mai ales în acest caz, contează foarte mult contextul: un tânăr polițist moare în timpul serviciului, pe timp de pace, în centrul capitalei unei țări europene și, foarte discutabil, nu se știe dacă misiunea sa era legală. Moare pentru că, pe motocicletă fiind, cade într-o groapă în timp ce se afla în coloana care îl însoțea pe vicepremierul pe probleme de siguranță națională și ministru de Interne, Gabriel Oprea.

La prima vedere ai senzația că domnul în cauză, deputatul de Timiș, face parte dintr-un sistem foarte performant, care își permite să dea de pământ cu toți cei care ar cădea într-o groapă, pentru că, nu-i așa, doar proștii dau în gropi. Mă întreb dacă în țara în care parlamentul este una dintre instituțiile cele mai blamate, din cauza locatarilor de acolo, nu din cauză că românii ar avea ceva cu această instituție, nu cumva ar fi mai bine ca la momente de criză să li se interzică acestor domni să-și dea cu părerea. Ce poate fi mai dureros pentru familia polițistului decât să-i spună cineva că acesta era cu capul în nori și de-asta acum e mort? Un soi de „lasă dragă că așa merită”. Mă întreb dacă acest deputat știe că în România anului 2004, la Mihăilești, fiind în misiune, după ce s-a răsturnat o mașină cu azotat de amoniu, și-au pierdut viața șapte pompieri, dar și trei localnici și doi jurnaliști. În Munții Apuseni, în iarna anului trecut, au murit pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion, și numai abilitatea moților din zonă a făcut să nu avem o tragedie și mai mare, după ce instituțiile statului nu au reușit să localizeze epava avionului și echipa medicală care zbura pentru a efectua un transplant. La Constanța au murit trei fete arse de vii, în urma unui incendiu la un restaurant din centrul orașului, ele aflându-se la acel moment într-o mansardă construită fără autorizațiile necesare. Atenție, și ele erau la muncă. Tot la Constanța, în decembrie 2014, patru persoane ce făceau parte dintr-o echipă medicală au murit în lacul Siutghiol, după ce intervenția instituțiilor statului a fost de-a dreptul scandaloasă. Iar pentru a nu-i plictisi pe susținătorii domnului deputat, cred că ar trebui să mai spunem și că România este țara unde peste 2000 de oameni își pierd viața anual pe șosele, în accidente de mașină, iar o mare parte ar fi fost evitate dacă am fi avut autostrăzi. Dar nu am nici o îndoială că pentru „profesionistul” Ion Răducanu toate acestea sunt dovezi ale neatenției celor morți, bineînțeles. Sunt probe ale prostiei omenești. Pompierii, că nu au luat în calcul că azotatul poate exploda, pilotul Adrian Iovan, că iarna nu-i ca vara, fetele de la Restaurantul Beirut, că unde sunt gaze se pot declanșa incendii, iar medicii din lac, că iarna apa este rece și ai putea să mori de hipotermie, dar, mai ales, ar fi trebuit să prevadă că cei veniți să-i salveze nu vor avea cheie să pornească barca.

Fără să vrei, formula „toți murim la un moment dat” îți rămâne undeva întipărită pe creier. Poate dintr-un soi de frică naturală, poate pentru că ai vrea să nu fie adevărată, subiectiv vorbind, poate mie mi-a rămas din cauză că sunt apropiat de vârsta polițistului. Și, într-o asemenea situație, cel mai tare te înfricoșează că acest fenomen al încheierii zilelor de pe pământ nu ține cont de vârstă sau de durerea celor din jur. Nu că nu ai ști, însă fiecare tragedie de acest tip ne mai zdruncină sistemul de valori la care ne raportăm. Nu și domnului deputat Ion Răducanu! Acestuia pare că tragedia îi dă impulsul de a-l mai omorî pe mort, încă o dată. Ceea ce mai pare, însă, că știe deputatul de Timiș, este că morții nu mai pot riposta, că nu vor veni niciodată să-i bată obrazul pentru neobrăzarea lui. Însă cred că deputatului în cauză îi e frică tocmai de „puterea celor fără de putere”, de puterea de simbol a omului mort pe nedrept, aflat la muncă. Reacția absolut jignitoare, comparabilă, ca gravitate politică, cu declarația lui Ioan Rus referitoare la soțiile românilor din străinătate, arată slugărnicia unor oameni care se vor demnitari publici, în fața pierderii privilegiilor, a puterii vremelnice. Faptul că toți murim la un moment dat este, repet, un adevăr universal, nu trebuia să ni-l spună un om cocoțat pe funcții publice, însă că unii mor din vina altora și apoi alții vin să-i urecheze public trebuie să ne revolte. Am senzația că acest deputat știe că un trup mort nu se mai întoarce niciodată de la groapă, însă posibila existență a sufletului îi dă fiori pe spate. Se ceartă cu el fiindcă știe că moartea fizică a polițistului i-ar putea aduce lui moartea politică, ceea ce, nu-i așa?, pentru binele acestei țări ar fi o adevărată tragedie.

Da, domnule deputat Ion Răducanu, cu toții murim, din păcate unii prea devreme și nevinovați, în timp ce vinovații din  politică nu vor să moară niciodată, deși vinovați. Nu am nici o îndoială, tinerii de la Revoluție au murit nevinovați, cei de la mineriadă, la fel, însă, domnule deputat, dacă la 25 de ani încă avem vinovați care nu au plătit, nu înseamnă că nu vor plăti niciodată. Vor plăti, tocmai pentru că „toți murim la un moment dat”, iar locul lor în istorie este unul destul de clar definit, din punctul meu de vedere. Iar toți acești eroi care au plecat prea devreme dintre noi, domnule deputat, vor trăi veșnic, pentru că ei rămân modelele unei societăți din care dumneavoastră și colegii dumneavoastră faceți din ce în ce mai puțin parte.