Jurnalista Sabina Fati şi-a lansat, la finalul săptămânii trecute, la Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC), cartea „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time”. Lansarea a fost moderată de lect. univ. dr. Daniel Citirigă, prodecanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius”, iar despre volumul Sabinei Fati au vorbit Carmen Atanasiu, redactor-şef al revistei Ligii Navale Române „Marea Neagră” şi Angelo Mitchievici, prozator, critic literar şi eseist, prof. univ. dr. în cadrul Facultăţii de Litere a UOC.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Ulterior lansării de carte, Sabina Fati a vorbit, în cadrul unui interviu acordat ziarului „Constanţa noastră”, despre ura din care se hrănesc ţările de pe malul Mării Negre, despre ce anume diferenţiază România de aceste ţări, dar şi despre motivele pentru care un atac al Rusiei asupra României pare imposibil.

 

Reporter: Şapte ţări, opt graniţe. Ce anume v-a determinat să vă aventuraţi într-o astfel de călătorie?

Sabina Fati: Curiozitatea şi un vis mai vechi de a călători în jurul Mării Negre, o pasiune pentru regiunea asta. Gândul de a merge în jurul Mării Negre îl am de când sunt mică, nu e nimic nou. Acum am găsit timpul, prilejul şi oportunitatea de a face călătoria asta şi mai ales contextul foarte interesant care s-a nimerit să fie: pe de o parte, atunci când am ajuns în Turcia a avut loc lovitura de stat, pe de altă parte, anexarea Crimeei, cu doi ani în urmă, care a făcut ca întreaga Marea Neagră să explodeze cumva, să iasă din amorţire.

 

R.: De ce credeţi că Marea Neagră a devenit acum rezervorul atâtor frustrări, al atâtor conflicte?

S. F.: Cred că tot timpul Marea Neagră a fost un loc agitat. De-acum două mii şi ceva de ani, de când Darius cel Mare a încercat să cucerească nordul Mării Negre şi să pună mâna pe întreaga mare. De atunci încoace n-a fost linişte în regiunea pontică. Acum s-a învolburat mai mult, poate pentru că Rusia este într-un moment al expansiunii geopolitice, are un nou azimut şi probabil că şi-a găsit o nişă să se extindă. Faptul că a anexat Crimeea, ceea ce creează un precedent în Europa de Est, şi aproape nimic nu i s-a întâmplat – adică sancţiunile care i s-au dat din partea Occidentului sunt minime – provoacă nervozitate, frică.

Marea Neagră a fost întotdeauna un loc al conflictelor pentru că, deşi e periferică, aici a fost punctul de întâlnire al diferitelor controverse, al intereselor. La început, primii colonişti greci au venit aici pentru resurse alimentare. Aduceau de aici peşte uscat dinspre nordul mării, spre Marea Egee, până spre Atena. După aceea, atracţia a fost petrolul din Caucaz.

Între timp, nu văd de ce ar veni cineva să cucerească Marea Neagră. Aici e o bătălie regională, care se poartă între nişte adversari din jur. Dacă nu mai e vorba despre Rusia şi Turcia, e Rusia şi NATO.

 

R: Deci, Marea Neagră nu este o miză pentru marile puteri?

S. F.: Nu cred că mai este o miză decât în măsura în care marile puteri încearcă să stopeze expansiunea rusească.

 

„În Abhazia marea e întinsă ca o faţă de masă şi albastră ca în Caraibe”

 

R.: Unde este cea mai frumoasă Marea Neagră şi cum arată acolo?

S. F.: E foarte frumoasă în Crimeea şi e foarte frumoasă în Abhazia. Acolo Caucazul se varsă în mare, turismul este încă subdezvoltat, marea e întinsă ca o faţă de masă şi albastră ca în Caraibe, iar în jur totul miroase extraordinar, de la florile rododendronilor, la tot felul de alţi copaci care cresc în zonă.

În Abhazia, spre exemplu, la Sukhumi este o cafenea pe malul mării, care se numeşte «Bla, bla», unde fiecare locuitor de-acolo are o ceaşcă pe care îi este scris numele, iar cel care are această cafenea îi cunoaşte pe toţi, pentru că nu sunt atât de mulţi. Cafeneaua se află în apropiere de clădirea unde se află Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi toată lumea se întâlneşte acolo cu toată lumea. Ar putea fi un fel de democraţie grecească dacă asupra lor n-ar plana bocancul rusesc.

 

R.: Aţi traversat, pentru a documenta şi ulterior a scrie această carte, şapte ţări. În care dintre acestea aţi remarcat o tensiune aparte, o concentraţie mai mare de ură, raportată la actualele crize politice, diplomatice?

S. F.: Sigur că între Ucraina şi Rusia e un conflict deschis în Donbas şi am fost foarte aproape de acest conflict. Am stat în Mariupol câteva zile, noaptea auzeam cum se trage. Dar n-aş putea spune că oamenii simt permanent acest conflict, am senzaţia că s-au obişnuit. În Mariupol, spre exemplu, toată lumea stătea după-amiaza la plajă, la Marea de Azov, o mare foarte mică unde cea mai mare adâncime este de 15 metri. Noaptea auzeaum împuşcături, uneori se întâmplă să ajungă şi în oraş rachete, să mai dărâme o casă, să mai moară oameni, dar ei trăiesc cu lucrurile astea.

Există ură şi în Georgia faţă de Abhazia, şi în Abhazia faţă de Georgia, care se estompează, pentru că şi conflictul lor a devenit istoric de-acum. După 20 de ani nimic nu mai e viu.

Există o anumită nemulţumire a bulgarilor faţă de turci. Atunci când a fost vorba de construirea unei flote comune la Marea Neagră de către România, Bulgaria şi Turcia, bulgarii au refuzat în primul rând pentru că s-au gândit că turcii vor fi şefii lor şi ieşirea turcilor de sub Imperiul Otoman a fost ceva mai dură şi mai lungă decât a României şi există încă un frecuş permanent din cauză că în Bulgaria e o minoritate importantă de turci. Deci, există o oarecare ură între bulgari şi turci.

Există o amintire neplăcută între bulgari şi români din partea bulgarilor. Există amintiri neplăcute din partea românilor spre ucraineni pentru că la ei a rămas o parte din Bucovina. Există o nemulţumire şi din partea ucrainenilor faţă de români, care trăiesc cu teama că România, la un moment dat, le va lua Bucovina.

Trăim într-o lume plină de ură la Marea Neagră, o lume care se hrăneşte din ura asta şi care nu poate să iasă din ea.

 

„Nu cred în varianta că Rusia ar putea să atace România, mi se pare imposibil” 

 

R.: Credeţi că ultimele decizii ale regimului Erdogan pot fi o nouă sursă de conflict în Marea Neagră?

S. F.: Nu cred, pentru că, cel puţin deocamdată, Turcia şi Rusia sunt într-o prietenie, o amiciţie lungă, din când în când întreruptă de unii sau de alţii, doar pentru a-şi arăta muşchii. Turcia este dependentă de gazul rusesc, Rusia controlează Marea Neagră, chiar dacă Turcia are strâmtorile, şi nu văd cum ar putea un conflict major să izbucnească aici.

Nu cred în varianta că Rusia ar putea să atace România, mi se pare imposibil. Pentru că România e stat NATO, pentru că avem o bază NATO aici, la Constanţa. Mi s-ar părea o imprudenţă inutilă să facă aşa ceva. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, spre deosebire de Ţările Baltice, care au fost parte a Uniunii Sovietice, totuşi România sau părţi ale României, cu excepţia Basarabiei, nu au fost niciodată în componenţa Rusiei sau a Imperiului Ţarist. Sigur că există o tentaţie, dar Rusia nu vrea să cucerească România, ci vrea să o influenţeze. În mod sigur vrea să influenţeze Balcanii şi Europa Centrală. Au avut controlul acestei regiuni vreme de 50 de ani, în perioada comunistă, sigur că vor să recupereze terenul pierdut în favoarea atlantiştilor.

 

R.: Cum vedeţi acum Constanţa, după ce aţi călătorit în jurul Mării Negre?

S. F.: Constanţa e un oraş european, pe lângă toate celelalte. În toată Turcia, pe malul Mării Negre, femeile umblă învăluite sau măcar cu eşarfă pe cap. În Rusia se vede că nu e suficientă libertate. În Ucraina e mare sărăcie. Aici, în comparaţie cu toate celelate locuri, e foarte bine.

(Citit de 500 ori, 1 afisari astazi)