despre autor Octavian Renea

Absolvent al Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa, Octavian Renea a studiat la Conservatorul „Richard Strauss“ din München, pe care l-a absolvit în 2007 cu notă maximă. Tânărul constănţean a obţinut astfel o dublă specializare: „pianist concertist“ şi „pedagogie muzicală pian”. Ulterior, şi-a continuat perfecţionarea muzicală la München, mai exact la Hochschule für Musik and Theater, unde a absolvit masteratul. A fost distins, de-a lungul timpului, cu numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, dintre care amintim Premiul I la Olimpiada Naţională Craiova 2000, Premiul II la Concursul Festival Internaţional Carl Filtsch Sibiu 2002 şi Premiul Steinway and Sons München 2008. Acum tânărul pianist constănţean trăieşte şi concertează în Germania, acolo unde predă la două instituţii de prestigiu în domeniul musical: Münchener Musikseminar München şi Camerlocher Musikschule Murnau.