Când te hotărăşti să faci o schimbare în viaţa ta şi să renunţi la provincie în favoarea Capitalei, ai în minte un scenariu glorios despre cum va fi viaţa ta de-acum înainte. Îţi strângi entuziast toate lucrurile pe care vrei să le iei cu tine, părinţii te mângâie drăgăstos pe obraz şi-ţi dau, firesc, banii de supravieţuire, apoi te urci în tren şi „debarci” pe peronul inconfundabil al Gării de Nord, înconvoiat de bagaje. Te opreşti puţin, încercând să ocheşti gura de metrou ca să ajungi la Dristor. Nu-ţi dai seama că, în jur, oamenii continuă să meargă grăbit. Cineva se ciocneşte de tine şi, până să apuci să-ţi recapeţi echilibrul, auzi o voce mormâind: „Ăsta sigur nu-i bucureştean!”. Fără să te fi străduit prea mult, ai fost deja etichetat drept „provincial” (aka „outsider”) şi vei purta eticheta asta ceva timp de-acum înainte. De fapt, cred că mereu.
În Bucureşti, e aproape natural să te rătăceşti uneori. Te învârţi ca un titirez în pasajul de la Unirii, neobişnuit cu ritmul subteran foarte alert al oraşului. De cele mai multe ori, cobori la altă staţie, pentru că „Piaţa Victoriei” şi „Piaţa Romană” sună relativ la fel. Dar, treptat, că doar nimeni nu s-a născut învăţat, ajungi să cunoşti pe de rost harta de la Metrorex, să-ţi potriveşti pasul cu al celorlalţi, să ştii că autobuzul X se ia din staţia Y şi te lasă în locul Z şi ai o imensă satisfacţie atunci când, oprit pe stradă de un „neştiutor”, îi dai tu îndrumări să se orienteze în haosul bucureştean.
În provincie se învaţă mai puţin!
Nu ştiu de unde preconcepţia asta că noi, cei din provincie, nu facem carte în adevăratul sens al cuvântului, la cele mai înalte standarde, că obţinem notele mari pe ochi frumoşi. Este adevărat că în Bucureşti, în şcoli şi facultăţi predau profesorii de pe cărţile cărora învăţăm noi în ţară şi pe care îi cunoaştem doar din poze, dar asta nu înseamnă că nu avem profesori buni, care să ne pregătească să facem faţă, cu succes, tuturor provocărilor din domeniul în care ne specializăm. Învăţământul la nivel regional nu este echivalent cu „a trece prin materie ca gâsca pe apă”, iar eu, dacă am o diplomă de absolvire pe care scrie Constanţa, nu Bucureşti, sunt la fel de pregătită să-i provoc la duel – de cunoştinţe – pe toţi cei care pun la îndoială calificativele mele.
Acolo la voi aveţi cinematograf/ cafenele/ electricitate?
E amuzant că, dacă vii de dincolo de liniile de demarcaţie ale Capitalei, esti perceput ca un sălbăticuţ, neobişnuit cu stilul de viaţă modern. E ca şi când ţi-ai fi trăit întreaga viaţă departe de civilizaţie, iar Bucureştiul e pentru tine o încercare de a recupera timpul pierdut, de a te cizela. Aşa că zâmbeşti şi le spui oamenilor că, de fapt, şi-n oraş la tine ai blocuri, mall-uri şi locuri unde să ieşi cu prietenii, că te deplasezi nu via căruţă, ci cu automobilul personal sau cu mijloace de transport în comun şi-apoi le povesteşti despre Vamă şi despre anii în care ai crescut văzând zilnic răsăritul la malul unei mări pe care ei abia o văd o dată pe an. Dacă o văd.
Mânânc şi altceva în afară de zacuscă
Dacă ar fi să ne luăm după stereotipul potrivit căruia zacusca e, pentru studenţi, şi aperitiv şi fel principal şi desert, ar însemna ca unul dintre cele două geamantane pe care le-am adus cu mine de acasă sunt pline cu borcane şi caserole. Dar nu, noi, provincialii, nu suntem un soi de cult ciudat care se hrăneşte exclusiv cu zacuscă şi venerează sfântul pachet de acasă. Da, ne lipseşte mâncarea gătită de mame şi de bunici şi da, ţopăim încântaţi atunci când primim un pachet de acasă, dar ne descurcăm şi în lipsa lui şi reuşim s-o scoatem noi la capăt.
Există o mulţime de preconcepţii cu privire la studenţii, masteranzii, tinerii care fac tranziţia spre Bucureşti din alte părţi ale ţării. Unele ţi se par amuzante, altele, mai puţin, unele sunt inspirate din realitate, altele rămân prea fanteziste şi cu un soi de răutate gratuită strecurată într-un înveliş aparent nevinovat. Cert este însă că te loveşti de ele inevitabil. Şi că n-ai ce să faci în privinţa asta, căci accentul şi hiperdădăceala mamei şi pachetul de acasă sunt parte din cine eşti: un provincial venit în capitală să-şi urmeze visul.
Nici un comentariu