Pe domnul Virgil Coman l-am întâlnit cu mulţi ani înainte. Mă rugase un unchi de-al meu din ţară să îi completez dosarul de pensie cu adeverinţe. Înainte de 1989 lucrase ani buni la T.C.IND. Constanţa şi nu reuşea să obţină toate actele necesare.
Am intrat în audienţă la directorul arhivelor şi atunci l-am cunoscut pe OMUL Virgil Coman. Cunoştea în amănunt problema, erau peste o sută de oameni în situaţia rudei mele. T.C.IND-ul s-a fărâmiţat în mai multe firme, unele au supravieţuit după 1989, altele nu. Prevederea legală de arhivare a actelor şi predare a lor către stat a fost o simplă coală de hârtie pentru mulţi patroni născuţi pe şantier. Directorul Virgil Coman m-a asigurat de tot sprijinul lui în demersul meu, dar cu o condiţie. Dacă mai desluşeam din iţele T.C.IND., trebuia să îl anunţ, poate mai rezolva din dosarele oamenilor năpăstuiţi. Am bătut palma, dar, spre ruşinea mea, nu am reuşit mare lucru. Firmele din fostul trust comunist de construcţii care au falimentat nu au avut nicio apăsare cu arhivele. Le-au aruncat la gunoi, nu a mai existat niciun act.
Peste ani, după ce am lansat proiectul „Constanţa Noastră”, colegele mele l-au rugat să scrie. A acceptat imediat, convins de demersul nostru civic. Aşa era OMUL Virgil Coman. Ca să folosesc un vechi proverb marinăresc, din vremea velierelor, „o mână pentru tine şi una pentru navă”. Virgil Coman a dat, necondiţionat, o mână pentru comunitate. Fără să ceară nimic la schimb. Vineri, OMUL Virgil Coman ne-a lăsat singuri. Mai puţini oameni de calitate şi onoare în Constanţa, mai singuri în demersul nostru civic. Domnule director, Autorule, dar mai ales OMULE Virgil Coman, rămas bun şi odihneşte-te în pace.
Nici un comentariu