despre autor Ana Marcu

Ana Marcu a absolvit, în 1990, Academia de Studii Economice Bucureşti şi are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul bancar. A activat în cadrul Băncii Naţionale şi a ocupat atât funcţii de execuţie, cât şi funcţii de conducere în sucursalele mai multor bănci comerciale. Din 1990 este membru al Partidului Naţional Liberal. A fost preşedintele Organizaţiei Municipale de Femei a PNL Constanţa, iar din 2012 este consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa.