Îl mai țineți minte pe Bursuc?

Promotii tablouri pecanvas.ro

Da, maidanezul pe jumătate paralizat de care avea grijă Liviu, omul străzii care doarme într-un canal de lângă Sala Sporturilor. Până la finele lunii mai, dormeau împreună, mâncau împreună, se plimbau împreună prin parc. Liviu biped, Bursuc și el tot biped, pentru că picioarele din spate le avea așezate într-un căruț cu rotile, special confecționat de niște oameni cu suflet.

De pe 27 mai, nu știu cu cine mai doarme Liviu în canal… Știu doar că Bursuc a fost eutanasiat și incinerat în câteva ore pentru că „un cetățean”, după cum îl denumește Poliția, a dat un telefon iar un „iubitor”  de animale și un medic veterinar s-au comportat ca niște măcelari.

M-am ocupat și mă ocup de caz. Am strâns o corespondență ce însumează peste 100 de pagini. Sigur, mi-aș fi dorit să fie cât mai subțire, dar ca să obțin răspunsuri mai detaliate de la autorități a trebuit să revin și tot așa.

Să vă dau doar câteva mici exemple:

Am încercat să primesc o confirmare oficială cu privire la calitatea publică a „cetățeanului” telefonist, chiar dacă, neoficial, mai toată lumea care tace știe cine este dar, mai ales, de unde este. Un fel de cazul Oprea de azi. Încă mai încerc.

Am mai încercat să mă lămuresc, tot oficial, cum se stabilește un diagnostic de ruptură diafragmatică și hemoragie internă. Direcția Sanitar Veterinară mi-a răspuns că ruptura se diagnostichează prin „palpație” și hemoragia a fost decelată ca urmare a „anemiei severe”. Și acum, când citesc, nu știu dacă să râd sau să plâng.

Apoi, am întrebat Poliția ce măsuri a luat împotriva „iubitorului” de animale care a sesizat Primăria municipiului Constanța utilizând antetul Inspectoratului Județean de Poliție. Mi s-a răspuns că a fost o „eroare de redactare”. La asta, recunosc, mi se suie sângele în cap.

La Primărie, treaba-i clară. De la mic la mare și de la mare la mic, se face tot posibilul să ajungem în luna februarie a anului 2016, când expiră contractul cu firma care asigură gestionarea câinilor fără stăpân (doar că cine crede că lucrurile se opresc aici, face o mare greșeală).

La toate astea mai punem și un zid de protecție și de nesimțire pe care Colegiul Medicilor Veterinari l-a ridicat în fața medicului veterinar care a decis eutanasierea dintr-o răsuflare.

Rețineți, am dat doar câteva mici exemple.

Zilele acestea, în timp ce redactam și trimiteam alte adrese, mă întrebam dacă mie, președinte de partid, fost consilier județean și director de instituție descentralizată a statului, posibil candidat la Primărie, deci, persoană relativ publică, mi-au răspuns fie la mișto, fie la abureală, fie n-au avut nicio jenă în a-și arăta incompetența, oare ce se întâmplă cu un om de rând care își pune speranțele că una dintre instituțiile astea, sau altele, îi vor face dreptate? Cât așteaptă un răspuns, cum i se răspunde, câtă viteză își ia și cine credeți că se mai uită la el dacă este nemulțumit de răspuns și revine cu problema?

Trist, foarte trist. Și v-o spune unul care cunoaște bine instituțiile statului. Unul care vede imediat când niște șmecheri își fac cu ochiul din instituții și își dau mâna peste oraș.

Din păcate, în felul ăsta, țara asta nu se face bine. Și nu se face bine nu numai din cauza politicienilor proști și agramați, care depun legi scrise de alții (dacă le-ar scrie ei, gramatica ar plânge în hohote) sau a șefilor de instituții care pot fi șefi numai în România (afară, cel mult, curățători de cartofi), ci și din cauza incompetenței și nesimțirii crase a ultimelor eșaloane de funcționari, intrați în instituții pe pile, amantlâcuri sau nepotisme, protejați tot de pile, amor ghebos sau rude, pentru care omul de rând este o virgulă.

Așa este, Bursuc a pierdut lupta cu instituțiile statului, complet dezumanizate și deprofesionalizate. Dar a câștigat-o pe cea cu „oamenii” din aceste instituții.

Eu nu m-am oprit, urmează întreaga poveste. În curând.

Nu mă las și nu îi las.

(Citit de 332 ori, 1 afisari astazi)