Andrei Pleşu a primit, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” Constanţa, în cadrul unui eveniment organizat de Facultatea de Litere şi de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, eveniment care a umplut până la refuz sala Aula Magna a universităţii. Modest şi jovial, spumos şi autentic, mărturisind că distincţia este neaşteptată şi emoţionantă, Andrei Pleşu a declarat că acest titlu are totuşi, între altele, avantajul că „nu poate fi plagiat”.

Promotii tablouri pecanvas.ro

În Laudatio, prezentat de conf. univ. dr. Cristina Tamaş, decanul Facultăţii de Litere, Andrei Pleşu este înfăţişat atât în calitate de istoric al artei, estetician, filosof al culturii şi eseist, dar şi din punct de vedere al activităţii politice. „Jocul lumesc este vizitat de către Andrei Pleşu fără grimase de scârbă princiară, cu jovialitatea cu care priveşte adesea relele acestei lumi în reflexul lor bun, omenesc, surâzător. Există în această explorare o bunăvestire, o culoare a vieţii, o dedulcire lumească, o înţelegere care nu se hrăneşte din dispreţ, ci din bunătate”, se spune despre atitudinea lui Andrei Pleşu.

În ceea ce-l priveşte, Pleşu s-a autocaracterizat savuros drept… un leneş. „Am auzit un inventar mai mult decât flatant al activităţii mele. Eu vă spun cu toată sinceritatea că mă socotesc un leneş şi, de câte ori aud câte aş fi făcut, sunt primul care să fiu sincer stupefiat. Mulţumesc din toată inima Universităţii Ovidius şi celor care au avut şi au sprijinit această onorantă iniţiativă”.

 

Câteva reflecţii asupra prostiei

Ulterior ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, Andrei Pleşu a susţinut în faţa publicului constănţean – mult mai numeros decât în alte ocazii – conferinţa „Câteva reflecţii asupra prostiei”. Cu precizia unui diagnostician, dar cu suficientă (auto)ironie, Pleşu a vorbit despre câteva tipologii de prostie şi câteva genuri de proşti, trecând cu generozitate prin mai multe nuanţe: de la prostul bou, la tâmpit, de la prostul infatuat, la prostuţ şi la tont. „Din cauză că este atât de ştiutor şi atât de sigur pe el, prostul e, în general, un om fericit. Nu se îndoieşte de sine, e mulţumit. Întâlnesc frecvent oameni pe care-i invidiez din cauza asta. Au dreptate cu o consecvenţă tulburătoare. Pe de altă parte, prostul este mereu deductibil la o schemă, e simplu. Are câteva idei fixe, are o vorbire de obicei standardizată”, a explicat Pleşu. El a adăugat ulterior că, în opinia lui, „prostia e totuşi vinovată pentru că simptomele ei sunt corigibile”, iar în sensul acesta a atras atenţia asupra importanţei, a rolului educaţiei în corijarea prostiei.

 

„Am avut, în 25 de ani, miniştri inadmisibili”

În alt registru, l-am întrebat pe Andrei Pleşu dacă, în contextul tragediei din club Colectiv şi al căderii fostului guvern, România se mai poate schimba doar prin hazard sau dacă, din contră, schimbările naturale sunt încă posibile, fie ele şi greoaie, cu poticneli.

„Nu cred că se poate numai prin hazard. Eu nici nu cred că există hazard. Dar e nevoie de mai mult decât se face. Pe mine m-a întristat ce am văzut. S-a făcut un guvern nou. N-are nicio garanţie că va fi guvernul ideal. De altfel, are la dispoziţie maximum un an. Nu va putea face mare lucru, ca să ne-nţelegem. Pe de altă parte, energia pe care am văzut-o în presă, de a da de pământ cu unul sau cu altul din aceia (n.r. noii miniştri) mi s-a părut una dintre piedicile care ne ţin pe noi în loc. Am avut, în 25 de ani, unii miniştri inadmisibili. Ideea că ei au ajuns miniştri, c-au stat câte doi, trei ani în post, că n-au făcut nimic, ba dimpotrivă … Până la urmă, lumea i-a acceptat. Au apărut acum unii de care nu ştim mare lucru. Domnule, e o punere la punct… Cristoiu se întreabă cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?”, a întrebat, retoric, filosoful. Pleşu consideră, însă, că nu doar clasa politică trebuie schimbată, ci, odată cu ea, şi presa: „Am spus aşa, să mă iertaţi, dar ceva gazetari nu schimbăm? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvică, Ciutacu, Striblea, Rareş Bogdan, ăştia-s eterni. Sorin Roşca Stănescu a ieşit din puşcărie direct la televizor şi ne explică, seară de seară, ce-i cu dreptatea. Nu-i vorba doar de ziarişti. L-am întrebat şi pe Răzvan Theodorescu: domnule, ce cauţi cu toţi golanii la televizor, seară de seară acolo? Nu ţi-e jenă să apari cot la cot cu Codrin Ştefănescu, care-i un caraghios şi un obraznic de mâna a treia?”, s-a indignat Andrei Pleşu, într-o discuţie cu jurnaliştii.

 

„Actuala criză a Europei este o criză a conceptului de toleranţă”

Întrebat cum anume vede Europa după această criză declanşată de actele de terorism, Andrei Pleşu a recunoscut că are îngrijorări reale. „Am sincere îngrijorări. Eu consider că actuala criză a Europei este o criză a conceptului de toleranţă. Avem şi-am avut un mod greşit de a practica toleranţa. Există intolerabilul, domnule. Nu poţi să tolerezi orice. Dacă unul o ţine langa că doi şi cu doi fac opt nu se cheamă că eşti tolerant dacă-i spui «da, bine, ok». Există şi lucruri de netolerat. Acesta este unul. Doi: multiculturalismul. Nu ţine, domnule. Trebuie să ne intre-n cap că nu ţine. A, ţine la nivel de 500 de ani. Ca un multiculturalism să se instaleze în mod firesc, trebuie să laşi un timp, trebuie să existe o dorinţă de ambele părţi. Mai e, şi-mi pare rău s-o spun, problema drepturilor omului. Aceste trei principii – multiculturalismul, drepturile omului şi toleranţa – sunt prost practicate. Orice virtute poate fi prost practicată”, a spus Pleşu, ieri, la Constanţa.

 

Andrei Pleşu este autorul mai multor volume, între care „Călătorie în lumea formelor”, „Minima moralia” (elemente pentru o etică a intervalului), Dialoguri de seară”, Chipuri şi măşti ale tranziţiei”, Despre îngeri”, Obscenitatea publică”, „Comèdii la porţile Orientului”, Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete”, „Parabolele lui Iisus” şi Din vorbă-n vorbă”.

Andrei Pleşu este directorul Colegiului „Noua Europă” şi al revistei Dilema Veche.

 

(Citit de 10.500 ori, 1 afisari astazi)