În orice altă ţară din Europa, guvernul ar fi demisionat dacă s-ar fi descoperit că stricarea, compromiterea unui obiectiv costisitor de infrastructură a fost cauzată de darea lui în folosinţă înainte de vreme şi în pofida avertismentelor constructorului, doar pentru a servi ca reclamă electorală. Practic, Compania de Autostrăzi şi-a asumat costurile suplimentare atunci când a cerut inaugurarea autostrăzii Orăştie – Sibiu, chiar dacă antreprenorul a notificat că „mai întâi trebuie nivelate dealurile din jur şi drenată apa din sol şi abia apoi trebuie turnat asfaltul”. Acum au apărut crăpături în asfalt, o parte din tronson a fost demolată, iar CNADNR trebuie să plătească sute de milioane de lei pentru festivitatea de tăiere a panglicii de către candidatul Victor Ponta pe 15 noiembrie, în preziua turului al doilea de scrutin la prezidenţiale.
Mă întreb dacă raportul foarte limpede al constructorului, corespondenţa instituţională dedicată evenimentului şi De 25 de ani, românul de rând nu se poate întreţine din salariu, trebuie să se descurce cum poate ca să trăiască şi este într-o luptă continuă cu statul. Unii fură curent, alţii fură apă sau motorină, unii fac meditaţii sau traduceri, alţii iau cinci lei pentru o injecţie sau 5000 de lei pentru o operaţie, unii fac comerţ la negru, alţii prestează muncă la negru. Toate astea nu ar fi necesare dacă furtul la nivel înalt ar fi oprit.acoperirea lui în presă sunt suficiente pentru ca Departamentul Naţional Anticorupţie să se autosesizeze în această chestiune, că de la comisia parlamentară pe care o vor liberalii n-am nicio aşteptare… Nici de la societatea civilă, nici de la majoritatea care a votat şi a adus la putere PSD-ul…
Mi se pare că apatia care a cuprins România nu poate fi tulburată de nimic. Minciuni sfruntate, falsuri grosolane, furturi dovedite, şpăgi exorbitante, declaraţii de un tupeu strigător la cer au ajuns simple fapte diverse pe care le înregistrăm şi mergem mai departe, că nu avem ce face. Personaje sinistre populează scena publică, iar prezenţa lor acolo este justificată de nemuritoarele vorbe de duh, „perle ale înţelepciunii populare” pe care noi, constănţenii, le auzim de 15 ani: „eh, maică, toţi fură… dacă tu ai fi acolo sus, şi tu ai fura… măcar să facă ceva şi pentru noi, amărâţii…”.
Îşi bate Monica Macovei gura de ani de zile – cu riscul de a părea nebună, exaltată, de pe altă lume – să convingă electoratul că toate furturile astea sunt din buzunarele noastre, fac găuri imense în bugetul public, sunt CAUZA PENTRU CARE AVEM SALARIILE CELE MAI MICI DIN EUROPA. Şi degeaba ne încântăm că se micşorează TVA-ul sau că se măreşte salariul minim pe economie, pentru că şi preţurile cresc proporţional, iar puterea de cumpărare rămâne aceeaşi. De 25 de ani, românul de rând nu se poate întreţine din salariu, trebuie să se descurce cum poate ca să trăiască şi este într-o luptă continuă cu statul. Unii fură curent, alţii fură apă sau motorină, unii fac meditaţii sau traduceri, alţii iau cinci lei pentru o injecţie sau 5000 de lei pentru o operaţie, unii fac comerţ la negru, alţii prestează muncă la negru. Toate astea nu ar fi necesare dacă furtul la nivel înalt ar fi oprit.
Ok, să zicem că noi, românii, avem o toleranţă nefirească, mai mult decât balcanică, la furt. Să zicem că avem înţelegere pentru cei care nu se mai pot opri din furat atunci când ajung într-o funcţie publică, fură cât să le ajungă patru – cinci generaţii. Dar chiar să arunci pe apa Sâmbetei banul public, banul care vine din taxele şi impozitele noastre, ca să torni asfalt pe un teren plin de apă, ştiind că se va surpa după o vreme – nici asta nu-l revoltă pe gospodarul român, acela obişnuit să facă din rahat, bici, acela silit să utilizeze cu maximă eficienţă toate resursele, care nu risipeşte nimic, pune totul la păstrare pentru că totul poate avea o utilitate la un moment dat şi din orice se poate încropi o soluţie?
O să-i voteze în continuare pe mincinosul Ponta, infatigabilul în penibil Zgonea, maestrul combinaţiilor Dragnea, că(z)nitul ministru al „interesului naţional” Oprea, pe nobilul Tăriceanu, cel ce poate simţi bobul de liberalism chiar şi de sub grămada de saltele comuniste? Probabil că da.
O să-i voteze în continuare pe mincinosul Ponta, infatigabilul în penibil Zgonea, maestrul combinaţiilor Dragnea, că(z)nitul ministru al „interesului naţional” Oprea, pe nobilul Tăriceanu, cel ce poate simţi bobul de liberalism chiar şi de sub grămada de saltele comuniste? Probabil că da.Am senzaţia că românii privesc alegerile ca pe un joc amuzant care se întâmplă din când în când. Un joc în care regulile sunt clare: avem găleţi, avem turism electoral, avem morţi care votează, avem popi care îşi anunţă la liturghie favoriţii, avem sondaje false, declaraţii agresive şi de o parte şi de alta, un nene de la Biroul Electoral Central care zice din oră în oră câţi au mai votat, nişte tanti de la poliţie care ies din când în când şi se laudă că situaţia este sub control şi spun pe cine au mai prins cu voturi multiple sau cu fluturaşi lângă secţia de votare, avem politicieni în mov (sau măcar cu o cravată mov), mai nou, avem cozi în diaspora cu scandalurile aferente, iar Vadim Tudor o să ne lipsească, dar o să se găsească vreun alt nebun care să urle că alegerile au fost sau vor fi furate. Ne distrăm ca la bâlci, ne jucăm rolurile la mişto, dar la sfârşitul jocului câştigători ies ăia care trebuie să iasă.Oamenii nu au conştiinţa că sunt factori de decizie în rezultatele alegerilor. Şi asta pentru că niciun scrutin nu le-a îmbunătăţit viaţa. E o joacă de-a democraţia din care entuziasmul a dispărut treptat. Ce importanţă mai are pe cine pun ştampila când se regăsesc singuri în cabina de vot? Pe ăla care i-a amuzat mai mult, poate…
Când am parte de prea multă distracţie de genul ăsta, îmi face bine să-mi aduc aminte de figura serioasă a Codruţei Kovesi, de calmul ei, de lipsa ei totală de băşcălie. Acolo e speranţa.
Nici un comentariu