„MODA” GHILIMELELOR REVINE ÎN FORŢĂ ÎN DETRIMENTUL COPY-PASTE-ULUI
Prea multe mizerii ale societăţii noastre sunt perpetuate mizându-se pe memoria limitată a publicului într-o privinţă sau alta, determinată mai ales de înţelegerea superficială a …
Prea multe mizerii ale societăţii noastre sunt perpetuate mizându-se pe memoria limitată a publicului într-o privinţă sau alta, determinată mai ales de înţelegerea superficială a …
Odată cu tragedia din clubul Colectiv, urmată de ample proteste de stradă şi învestirea unui nou guvern, a apărut în spaţiul public o nouă provocare: …
Domnule primar, Vă scriu acum, în iunie 2016, după alegerile locale, în speranţa – nu ştiu dacă naivă, dacă stupidă, dar, în orice caz, legitimă …
Nici eu nu ştiu ce caută pelicanul în acest text, dar cum, în pofida problemelor politice şi administrative importante, în ultimele zile ştirile despre deprimatul …
În martie 2012, Gigi Chiru inaugura ceea ce el numea „Primăria constănţenilor”, un soi de sediu de campanie, situat în zona istorică a oraşului. Pedelistul …
Motto: „Până nu vedem lucrarea lui Becali cu Muntele Athos, nu avem de unde să ştim dacă, cine ştie, peste 50 de ani lucrarea lui …
Mare parte din electoratul constănţean, dar să nu ne limităm aici, mare parte din electoratul românesc, de fapt, raţionează sub deviza „Ce dacă a furat? …
31 decembrie 2015 pare a fi încheierea unui an nebun la Constanţa. În politica locală sunt atât de multe lucruri care s-au schimbat, încât nimeni …
Mi-am permis să folosesc titlul de acum câteva zile al Alinei, pentru că se potriveşte perfect cu ce urmează să vă spun. O să continui, …
În fiecare an, în decembrie, România comemorează n ani de la Revoluţia din 1989. Anul acesta, 26. Parcă nici nu mai contează… Pare că în …
După ce portăreii fostei administraţii Mazare i-au fugărit ca pe hoţii de cai, acum, patronii constănţeni beneficiază de o binemeritată cură fiscală din partea noii …
Uneori mă surprind figurile nostre tâmpe, pe care le afişăm în mall-uri şi supermarket-uri, de la începutul lui decembrie şi până după revelion, chiar mai …