„Suntem o democraţie…”,  strigă sublima societate civilă. „Suntem Stat de drept…”, reclamă ONG-urile. Biserica trebuie să fie radical separată de Stat deoarece ne paşte primejdia teocraţiei şi nu putem suporta jugul lui Dumnezeu. Nu dorim nici monarhie, zice lumea, pentru că i-a trecut timpul şi nu mai este la modă.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Tranziţia continuă spre nicăieri, din reforme n-au mai rămas decât  goale forme, binelui i se spune rău şi răului bine, minciuna este numită„Corabia nebunilor” reprezintă la ora aceasta metafora cea mai potrivită pentru o societate umană schizofrenică, înstrăinată de sine, în care paradisul abundenţei materiale şi fericirii pământeşti face casă bună cu absurdul şi iraţionalul, cu prostia, viciul şi nebunia. adevăr şi adevărul – minciună. Toată confuzia aceasta creată, probabil, nu întâmplător, a transformat România, şi nu numai, într-o veritabilă corabie a nebunilor. Avertismentul Avvei Antonie cel Mare este mai actual ca oricând: A spus avva Antonie: va veni o vreme când vor înnebuni oamenii şi, dacă vor vedea pe unul nesmintit, se vor ridica împotriva lui, zicând: aiurezi – pentru că nu va fi ca ei.

Iată că vremea a venit! Sunt create, cel puţin în propria noastră patrie, toate premizele descătuşării forţelor iraţionale ale haosului, întunericului, bestialităţii. Acestea ameninţă să se extindă asupra universului uman, ivindu-se de cele mai multe ori ca efect al unor vini colective care justifică interpretarea condiţiei istorice actuale prin paradigma biblică a Apocalipsului şi Judecăţii de Apoi.

„Corabia nebunilor” reprezintă  la ora aceasta metafora cea mai potrivită pentru o societate umană schizofrenică, înstrăinată de sine, în care paradisul abundenţei materiale şi fericirii pământeşti face casă bună cu absurdul şi iraţionalul, cu prostia, viciul şi nebunia.

Această situaţie îngrijorătoare reclamă o intervenţie ordonatoare, raţională.

Oamenii confundă adesea raţionalismul cu raţiunea. Cu toate că majoritatea lor se pretind raţionali, în realitate se poate lesne constata că viaţa lor particulară este cu totul şi cu totul iraţională, guvernată fiind de vicii şi păcate de tot felul. Din nefericire, nebunia lor nu se rezumă doar la spaţiul privat al existenţei lor terestre, ci se manifestă şi în societatea ai cărei actori sau lideri sunt. Astfel, deseori, societatea în ansamblul ei ajunge să fie condusă de indivizi dezorientaţi şi rău intenţionaţi, ce nu posedă nici un fel de busolă valorică sau raţională.

Înţelepciunea Bisericii, însă, ne pune întotdeauna la dispoziţie criteriile de identificare a unor astfel de personaje ce reprezintă un real pericol pentru toţi membrii sănătoşi ai familiei umane. Profilul adevăratului om raţional ne este schiţat de acelaşi Sfânt Antonie cel Mare: Oamenii se socotesc raţionali, însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional şi pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească raţionali.

În afara raţiunii luminate de Duhul Sfânt, omul ca persoană şi societatea pe care o alcătuieşte comportă, în timp, un periculos proces de degenerare. Dacă nu este oprită la timp, degenerescenţa poate avea consecinţe catastrofale pentru întreaga comunitate umană. Dar care este conţinutul acestui proces degenerativ?

În mod esenţial, degenerarea este incapacitatea de a vedea Răul din tine însuţi, lipsa introspecţiei, lipsa de acceptare de sine, lipsa sentimentului vinovăţiei. Fundamentală pentru degenerare nu este prezenţa Răului în sufletul individului, ci negarea lui. În mod esenţial, degenerarea este incapacitatea de a vedea Răul din tine însuţi, lipsa introspecţiei, lipsa de acceptare de sine, lipsa sentimentului vinovăţiei. Fundamentală pentru degenerare nu este prezenţa Răului în sufletul individului, ci negarea lui. Specific Răului este capacitatea lui de a distruge în om mecanismele conştiente de detecţie prin care Răul poate fi identificat. Răul produce în mintea omului o ameţeală, o narcotizare demonică, prin plăcerile şi iluziile lumii materiale, în urma căreia individul nu mai este capabil să se opună patimilor.

Cel mai important aspect al patimilor grele, precum invidia, orgoliul şi mândria, este că acestea se ascund fantastic de bine şi produc individului posedat de ele incapacitatea de a le recunoaşte în propriul suflet. Specific degenerării nu este faptul că omul începe să facă fapte rele, ci că este incapabil să înţeleagă că ceea ce face el este rău. Răul poate produce în oameni o orbire mentală şi spirituală în urma căreia oamenii nu mai pot identifica Răul în ei înşişi.

Toţi oamenii au Răul în ei şi toţi facem păcate, dar doar degeneraţii neagă Răul şi caută pretexte pentru a-şi justifica patimile. Individul nu mai are puterea psihică şi emoţională să accepte şi să vadă în ce măsură Răul l-a invadat şi nici nu mai doreşte să lupte cu Răul din el. Nepăsarea, trândăvia şi lipsa de atenţie asupra gândurilor, orgoliul sunt cauzele principale pentru care oamenii nu au chef şi nici voinţa de a identifica Răul din ei şi de a începe lupta cu Răul din ei. Este refuzul total al individului de a-şi accepta propriile defecte, deficienţe şi de a lupta pentru a le remedia.

Un aforism al lui Publilius Syrus din Sentinţele sale spune: Când se preface bun, omul rău e în culmea răutăţii. Câţi, oare, dintre români mai sunt preocupaţi astăzi să identifice răul din inima lor? Nu cumva, în loc să contribuim la vindecarea şi regenerarea fibrei neamului românesc, noi, de fapt, lucrăm, mai mult sau mai puţin conştient, la degenerarea ei? Nu cumva am învăţat, ca popor, să disimulăm atât de bine, încât răul care parazitează societatea să fie considerat o normalitate? Să nu uităm că suprema înţelepciune este a distinge binele de rău (Socrate).

Dumnezeu, prin Profetul Isaia, ne deplânge El Însuşi viaţa ticăloasă pe care am ajuns să o ducem, atrăgându-ne totodată atenţia asupraNu cumva, în loc să contribuim la vindecarea şi regenerarea fibrei neamului românesc, noi, de fapt, lucrăm, mai mult sau mai puţin conştient, la degenerarea ei? Nu cumva am învăţat, ca popor, să disimulăm atât de bine, încât răul care parazitează societatea să fie considerat o normalitate? consecinţelor: Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor!

Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept! Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel! De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă.

(Citit de 689 ori, 1 afisari astazi)