Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, s-a aflat, ieri, la Constanţa, unde a participat la o întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii „Ovidius”. Înainte de întâlnirea cu studenţii, eveniment care a avut loc în Aula Magna a universităţii, ambasadorul a răspuns, în cadrul unei mese rotunde, la câteva întrebări ale presei. Acestea au fost legate de proximele alegeri locale, de corupţia din rândul politicienilor din România, care nu ezită să candideze pentru funcţii publice, dar şi de atitudinea Rusiei faţă de ţările din zonă după anexarea Crimeei. Nu mai puţin important, Hans Klemm a răspuns şi la întrebări privind comunitatea musulmană din România.
Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la această campanie electorală?
Ambasadorul Hans Klemm: Este foarte importantă pentru viitorul României. Îi încurajez pe toţi cei cu drept de vot să şi-l exercite. Campania vine după evenimentele din octombrie-noiembrie 2015, după tragedia de la Bucureşti, urmată de căderea guvernului Ponta şi numirea cabinetului Cioloş. În plus, şi poate analizez eu prea mult demonstraţiile din Bucureşti şi alte oraşe mari din România, am simţit că ele sunt atât o expresie a frustrării cu privire la direcţia în care se îndrepta politica românească în acel moment, cât şi o expresie a speranţei că politica românească se va schimba. Unele dintre principalele partide au demarat sau au declarat că intenţionează să demareze măsuri de reformă internă, iar acum alegătorii români au ocazia să ducă mai departe această atmosferă, să aleagă politicieni integri, care se concentrează asupra binelui României. Toate alegerile sunt importante, însă acestea sunt deosebit de pline de semnificaţie pentru România şi îi încurajez pe toţi alegătorii să meargă la vot.
R: Ce credeţi despre mersul Justiţiei din România şi ce aşteptări aveţi dumneavoastră de la acest sistem?
Hans Klemm: Predecesorii mei, foştii ambasadori ai SUA din ultimii cel puţin 15-16 ani, de la mandatul lui Michael Guest, şi-au exprimat întotdeauna susţinerea fermă pentru o luptă riguroasă, hotărâtă, constantă a României împotriva corupţiei. În ultimii 15-20 de ani, pe lângă susţinerea morală puternică a luptei împotriva corupţiei în România, SUA şi alţi parteneri internaţionali ai României, în special UE, statele membre UE şi Comisia Europeană au susţinut această luptă şi, în cazurile adecvate, au oferit sprijin material: dezvoltarea capacităţilor de luptă împotriva corupţiei, formare, cooperare româno-americană în domeniul aplicării legii. Acesta este contextul: SUA au susţinut întotdeauna lupta împotriva corupţiei în România.
De când am început să mă pregătesc pentru funcţia de ambasador, am constatat că în această luptă se înregistrează din ce în ce mai multe succese. Aşa cum aţi menţionat, România şi-a înfiinţat o structură de parchet foarte puternică, Direcţia Naţională Anticorupţie, căreia i-a acordat resurse adecvate, o conducere foarte bună.
De asemenea, a luat alte măsuri în domeniul judiciar pentru a asigura independenţa sistemului. În prezent, dacă priviţi întreaga regiune, România a devenit lider în lupta împotriva corupţiei. Alte ţări solicită asistenţă din partea României datorită succesului său, inclusiv Republica Moldova, Macedonia. În plus, acest lucru începe să aibă efecte asupra percepţiei românilor şi străinilor faţă de politica, economia românească şi eficienţa luptei împotriva corupţiei. În cel mai recent raport al Transparency International, un ONG internaţional care efectuează sondaje privind percepţia asupra corupţiei în ţările din întreaga lume, România a urcat zece locuri faţă de anul trecut, ceea ce indică faptul că, din ce în ce mai mult, românii consideră că lupta împotriva corupţiei înregistrează succese.
Am spus în repetate rânduri că SUA vor continua să sprijine ferm, în orice mod posibil, lupta României împotriva corupţiei. Acum trebuie să se facă mult mai mult în domeniul educaţiei, de exemplu prin cursuri de etică pentru funcţionarii publici, de educaţie civică pentru toţi românii, pentru a pune în aplicare o legislaţie anti-mită mai eficientă.
Cred că lupta României împotriva corupţiei este din ce în ce mai eficientă, lucru constatat nu doar de SUA, ci şi de mulţi alţi vecini şi parteneri internaţionali ai României.
R: În România, în ultimii ani, sunt extrem de mulţi politicieni care au fost arestaţi preventiv, trimişi în judecată sau chiar condamdaţi, dar care, iată, sunt candidaţi la alegerile locale. Probabil vor fi mulţi şi la alegerile generale. Consideraţi că prezumţia de nevinovăţie trebuie să primeze sau legislaţia românească trebuie să prevadă restricţii în a candida pentru funcţii publice din momentul în care începe urmărirea penală pe numele unui astfel de candidat?
Hans Klemm: E o întrebare dificilă. Eu încurajez partidele politice să selecteze candidaţi care nu sunt acuzaţi de acte de corupţie şi, de asemenea, încurajez românii să nu voteze candidaţi care au fost acuzaţi de corupţie. Dar, aşa cum aţi spus, şi în SUA există prezumţia de nevinovăţie până la proba contrarie. Corupţia politică există şi în Statele Unite, sunt foarte mulţi politicieni care au fost găsiţi vinovaţi de corupţie doar în ultimele luni. Au existat şi membri ai Congresului care au fost găsiţi vinovaţi de corupţie. Acestea sunt probleme cu care se confruntă orice ţară din lume. În SUA, până când cineva este condamnat, nu există o interdicţie în a candida, dar partidele evită orice asociere cu cineva acuzat de fapte de corupţie.
R: În ultima perioadă, oficialii americani şi cei ai NATO dau, din ce în ce mai des, asigurări ţărilor din flancul estic că organizaţia îi va apăra în cazul unui atac. Există un astfel de risc? Consideraţi că Rusia a devenit un inamic mai agresiv după anexarea Crimeei?
Hans Klemm: Este clar că Rusia este agresivă, acest lucru a fost demonstrat nu doar în Ucraina, în 2012 şi 2013, ci în 2008, dacă îmi amintesc corect, a dat dovadă de agresiune în Georgia. Agresiunea rusească s-a îndreptat, de fapt, în mare parte asupra ţărilor aflate la graniţa vestică a Rusiei, sau la graniţa estică a NATO. Acumularea de forţe militare ruseşti în Marea Neagră şi Crimeea este foarte agresivă şi evidentă, iar România, Bulgaria şi Turcia sunt pe bună dreptate îngrijorate de evoluţiile de pe flancul sud-estic.
R: Având în vedere că România şi Statele Unite au un parteneriat strategic, iar SUA sunt principalul partener al României în NATO, cum v-aţi dori dumneavoastră să fie Constanţa, care, iată, are şi o bază americană şi este un bastion la frontiera de est? Afectează cumva corupţia parteneriatul militar între dumneavoastră şi autorităţi?
Hans Klemm: Constanţa este foarte importantă pentru NATO şi pentru parteneriatul nostru strategic, din punct de vedere al rolului său pentru securitatea noastră. Forţele Navale Române îşi au sediul aici, avem o prezenţă mare, crescândă, la baza de la Mihail Kogălniceanu, există mai multe poligoane pentru antrenament, la Babadag şi în alte părţi ale estului României. Constanţa are ieşire la Marea Neagră, iar Crimeea este la doar 300 de kilometri şi numărul de trupe ruseşti de acolo este în creştere. Aşa cum aţi sugerat, Constanţa joacă un rol foarte important pentru securitatea NATO şi pentru parteneriatul strategic bilateral. Ceea ce şi-ar dori Statele Unite nu doar pentru Constanţa, ci pentru întreaga ţară, este o Românie puternică, democratică şi prosperă, o Constanţă puternică, democratică şi prosperă, lipsită de corupţie, care se dezvoltă rapid din punct de vedere economic, care a îmbrăţişat pe deplin valorile democratice şi un viitor democratic şi înfiinţează instituţii democratice puternice, iar astfel este capabilă să contribuie la securitatea noastră, atât în cadrul parteneriatului bilateral, cât şi în cadrul NATO.
R: În ultimii ani, Ambasada SUA a derulat o serie de proiecte pentru musulmanii din Dobrogea? Ce are în plan Ambasada pentru viitor?
Hans Klemm: Chiar în această dimineaţă am avut o discuţie lungă cu muftiul Cultului Musulman din România (n.r. – Iusuf Muurat) şi am discutat inclusiv despre cooperarea pe care Ambasada SUA ar putea şi ar trebui să o asigure. Spre exemplu, muftiul a menţionat că, în anii trecuţi, Ambasada a găzduit cine de iftar în perioada Ramadan, fie în Bucureşti, fie în Constanţa, dar că, în ultimii ani, această tradiţie nu a mai fost respectată. Aşa că i-am promis muftiului că putem celebra una dintre cele mai importante perioade din calendarul religios musulman, prin organizarea unei cine de iftar.
I-am promis, de asemenea, că vom dona din nou cărţi Muftiatului, aşa cum Ambasada SUA a făcut-o în anii trecuţi, dar şi că vom creşte numărul de oportunităţi educaţionale, astfel încât românii musulmani să meargă în SUA pentru a studia, iar liderii islamici să vină în România pentru a împărtăşi experienţa lor din comunităţile musulmane de acolo.
SOCIETATEA AMERICANĂ ESTE PREGĂTITĂ PENTRU UN PREŞEDINTE FEMEIE
În ceea ce priveşte întâlnirea cu studenţii şi profesorii Universităţii „Ovidius” din Constanţa, aceasta a durat aproximativ două ore, timp în care ambasadorul SUA la Bucureşti a răspuns la o serie de întrebări din partea cadrelor didactice, dar mai ales a studenţilor constănţeni. Întrebat dacă societatea americană este pregătită pentru un preşedinte femeie, în cazul în care Hilary Clinton va câştiga alegerile, Hans Klemm a răspuns „categoric da”.
5 comentarii