Constanţa de care nu mi-e ruşine merită totul

Am scris atâtea texte, în ultimii ani, despre lucrurile care mă deranjează în Constanţa: de la starea deplorabilă a infrastructurii, de la lipsa de spaţii verzi, de la indecenţa arhitecturală care efectiv mă agresează vizual, până la deciziile proaste ale unei administraţii locale ineficiente, la parlamentari care sfidează logica şi bunul simţ prin multe dintre proiectele de lege iniţiate, dar şi prin declaraţiile pe care le fac.

Am scris sute, poate mii de texte despre lucrurile care mă dor. Constanţa e, în anii din urmă, un oraş căruia pare să-i lipsească dimensiunea culturală, iar asta fiindcă oamenii de cultură din Constanţa au învăţat pe pielea lor ce înseamnă durerea tăcerii, ce presupune să conduci instituţii de cultură cu bugete incredibil de mici, cât de mult îi pot afecta hotărârile unui consiliu local şi ale unui consiliu judeţean care au preferat să pompeze bani publici în proiecte de prost gust, uneori fantasmagorice, dar nu în cultură. În orice, mai puţin în cultură, de parcă aceasta din urmă ar fi fost o ruşine, o chestie cu totul indezirabilă, umilitoare. M-a durut tăcerea lor, încă mă doare, dar în egală măsură m-a durut neputinţa lor de a schimba ceva într-un oraş care merită nu mai mult, ci totul. Constanţa trebuie să fie un oraş cultural, are nevoie de asta pentru a se reinventa, pentru a se relegitima identitar. Cu mici evenimente de genul unor pseudo-lansări de carte în cluburi obscure, cu spectacole susţinute în taverne, cu, altfel spus, manifestări culturale „enclavizate”, Constanţa nu poate fi definită ca un centru cultural. Ce se întâmplă la ora actuală nu e încă suficient. Teatrele nu au repertorii de marcă, actorii nu sunt dintre cei mai buni. Sau poate sunt, dar nimeni nu-i pune în valoare. Din păcate, factorul politic afectează încă în mod decisiv aceste instituţii. Dacă există derapaje, acestea nu sunt neapărat de ordin artistic, cât de ordin politic.

În aceeaşi ordine de idei, am scris despre oameni care, într-un fel sau altul, influenţează cam tot ce se întâmplă în şi cu acest oraş: primar, preşedinte de consiliu judeţean, directori de instituţii publice, deputaţi şi senatori. Am scris atunci când am crezut că deciziile luate de ei sfidează constănţeanul de rând sau chiar îi fac rău – hotărâri de consiliu local şi judeţean, proiecte de lege şi luări de poziţie de-a dreptul tâmpite.

Am scris însă mai puţin despre Constanţa care merită totul. Despre Constanţa pe care o iubesc. Despre Constanţa de care te îndrăgosteşti, cred, iremediabil. Despre acea Constanţă pe care o arăţi străinilor fără să-ţi fie ruşine. Atât cât a rămas din ea, desigur. M-am plimbat, recent, în Peninsulă cu un grup de oameni din Marea Britanie, Italia şi Turcia şi-am fost uimită de cât de încântaţi sunt ei de ceea ce văd. În acelaşi timp, însă, m-a durut să-i văd rămaşi fără cuvinte în faţa unora dintre clădirile abandonate, ruinate şi mizerabile din acelaşi centru istoric. Cum să le spun că zona asta e un paradox? Cum să le spun că, dacă i-aş fi plimbat pe-acolo în urmă cu an şi jumătate, imaginea pe care ar fi văzut-o ar fi fost cu totul alta, una lamentabilă? Cum să le explic că de acest oraş şi-au bătut joc sistematic, în ultimii aproape 20 de ani, zeci, sute de oameni politici? Cum să-i fac să înţeleagă, totuşi, că în pofida acestor aspecte, oraşul ăsta rămâne unul de poveste? Că are universităţi şi oameni cool pe care-i prinzi rar, fiindcă stau departe de locurile foarte aglomerate, de mediul politic, de tot ce înseamnă, în principiu, mainstream în Constanţa? Cum să le zic că oraşul-port e frumos pentru mozaicul intercultural şi confesional, pentru tot ce se naşte aici irepetabil în plan artistic? Cu ce cuvinte să îmbrac frumosul de necuprins al acestui oraş? Am încercat, timp de şase ore, cât am stat cu ei, să le vorbesc şi să le arăt acea Constanţă de care, cum spuneam, nu mi-e ruşine. Şi le-am spus că, dacă până acum nu s-a putut şi nu s-a vrut, de acum înainte e momentul ca acestui oraş să i se ofere ceea ce merită. Fără jumătăţi de măsură în plan administrativ, fără cârpeli urbanistice, fără cosmetizări politice. Fiindcă, dincolo de orice campanie electorală, de orice trend politic, de orice politician închipuit, Constanţa merită totul.