Eugeniu Albu – pictura îl ţine în viaţă
Prolificul pictor contemporan Eugeniu Albu expune o parte din lucrările sale în Galeria Fondului Plastic Constanța, pe strada Ștefan cel Mare nr.15 (vizavi de Liceul …
Prolificul pictor contemporan Eugeniu Albu expune o parte din lucrările sale în Galeria Fondului Plastic Constanța, pe strada Ștefan cel Mare nr.15 (vizavi de Liceul …
Daniel Iancu își aduce valul, calul și pe Ofițerul Radu peste drum de Teatrul de Stat Constanța, în Timeless. Evenimentul are loc vineri 18 septembrie …
Tradiția Galei Hop continuă și anul acesta, la Costinești, începând de astăzi, pe parcursul a patru zile. Pentru titlurile de „Cel mai bun actor” și …
Poezie, soare, muzică, valuri, iarbă, lună, libertate. Acestea sunt cuvintele pe care le folosește Asociația Culturală Direcția 9 în invitația adresată poeților la evenimentul de început de …
Festivalul Poeziei Ruse, eveniment ajuns, anul acesta, la cea de-a opta ediţie, se desfășoară în perioada 31 august – 2 septembrie, la Biblioteca Județeană „Ioan …
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) organizează vineri, 28 august, și sâmbătă, 29 august, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional …