Zborul

Am mulți prieteni pe Facebook. Petrec mult timp aici, recunosc, pentru că am o sete de a cunoaște oameni. Unii îmi plac. Alții mă plictisesc. E firesc, așa este și-n realitatea de zi cu zi. La fel şi în privinţa cărților, le privesc coperțile, le pipăi, le răsfoiesc, le pun la loc, dar unele au ceva care mă reține. Uneori îmi fac curaj și le citesc. „Solenoid”-ul lui Mircea Cărtărescu este încă la citit și e bine așa, pentru că sunt anumite cărți care ai vrea să facă parte din viața ta. De ce să le grăbești?! Sunt cărţi care deschid ferestre pe care tu le-ai închis demult; ai vrut să crezi că doar ce simți tu, cu puținele tale simțuri, alea cinci, contează, iar acum cărţile depun efort să te contrazică…

Cât crezi, omule, că poți eluda lumea de dincolo de realitate?!?… Și, de fapt, care e realitatea? Uneori am senzația că o prelată pictată, un mash, e trasă peste lume; simt că noi știm foarte puțin. Dovadă dragostea, acea energie care te duce sus, sus de tot, îți pune aripi și te ajută să zbori spre spiritul tău liber, dezlegat de orice datorie pământească. Am întrebări la care aştept răspunsuri și am răspunsurile mele împletite cu ale oamenilor pe care îi admir. Fiecare își prepară răspunsurile după spiritul ce-l locuiește.

Lumea asta este o invenție cu reguli plictisitoare. Noi ne supunem, dar copiii opun rezistență, lor nu le place să aibă spiritul îngrădit. Nu vor la școală, pentru că acolo nu sunt validați după valoarea spiritului lor frumos şi liber. Acolo trebuie să performeze după un tipar prestabilit de un minister rece, pragmatic. Copiii sunt lumina care vine din cer pe pământ, dar, mai târziu, ei pot ajunge să nu mai lumineze, dacă i-am sufocat, dacă nu am fost în stare să vedem darurile lor unice. Adulţii care nu mai au lumină în ochi sunt acei copii zdrobiţi… Şi ei îmbătrânesc urât.

Mi-a plăcut personajul principal al filmului Birdman, care nu se poate acomoda cu realitatea ulterioară succesului. Fiind cândva vedetă într-un blockbuster, îi vine foarte greu să se limiteze la roluri mici în piese de teatru. A experimentat, în filmul său, zborul, şi acesta îl urmăreşte peste tot; se închipuie la înălţime, vrea să planeze deasupra oraşului. Personajul fictiv copleşeşte omul real şi nu mai are scăpare, căci înălţarea nu este compatibilă cu viața petrecută terestru.

Icar există, aşteaptă în fiecare dintre noi. E frumos să ne imaginăm zâne şi să ne prefacem în zâne. Depinde de puterea de visare. Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da! Lumea ar trebui să fie populată de copii, iar noi să adormim pentru o vreme. Să închidem ochii pentru ca ei să ne ducă de mână acolo unde ştiu că ne vom bucura.