Brexit, Churchill și domnișoara urâtă

Într-o carte excepțională, jurnalistul britanic Timothy Garton Ash vorbea, acum mai bine de un deceniu, despre Marea Britanie ca fiind un adevărat Ianus. Comparația cu personajul din mitologia romană nu era întâmplătoare și pe cât se poate de legitimă, Ianusul fiind zeul cu două fețe opuse: una se uita înainte, iar alta, înapoi. Pentru Ash însă, Ianusul britanic avea patru: partea din față și cea din spate puteau fi considerate „insula” și „lumea”, în timp ce fața din stânga ar spune „Europa”, cea din dreapta, „America”.

Marea Britanie nu s-a simțit niciodată cu adevărat parte a Europei moderne. Aceeași Mare Britanie nu a fost niciodată cu adevărat în afara Europei. Marea Britanie ar fi vrut și n-ar fi vrut, ar fi intrat și n-ar fi intrat. Când europenii își căutau identitatea, britanicii construiau cel mai mare imperiu colonial. Când, la Conferința de Pace de la Paris (1919), francezii judecau totul în logica răzbunării politice, englezii vorbeau despre imposibila dezvoltare a Europei, cu o Germanie frustrată. Experții francezi vorbeau obsesiv despre consecințele politice ale păcii, iar cei britanici, despre consecințele economice ale păcii. Marea Britanie cu siguranță a luptat eroic pentru libertatea Europei. La 13 mai 1940, la doar trei zile după preluarea mandatului de premier, Winston Churchill le „oferea” englezilor, „sânge, sudoare și lacrimi”, preconizând astfel perioada dramatică ce avea să urmeze. La sfârșitul războiului, același Churchill se dovedea unul dintre cei mai înfocați susținători ai Europei unite, însă aceasta nu făcea ca țara sa să fie membru fondator al familiei europene.

Apartenența, începând cu 1973, la clubul european, nu a schimbat această atitudine. La doar doi ani, în 1975, guvernul laburist al lui Harold Wilson organiza un referendum cu același subiect: remain or leave. Atunci, 67% dintre partcipanți au optat pentru a rămâne în comunitatea europeană. Astăzi, 52% au votat împotrivă. Indiscutabil, votul este o manifestare emoțională în astfel de cazuri și mai puțin rațională. Cu siguranță, într-un astfel de context am putea spune că democrația este un mit, atâta timp cât cu 52% câștigi totul, iar cu 48% pierzi totul. Însă, vorba lui Churchill, „democrația este cel mai prost sistem de guvernare, dacă este să le excludem pe toate celelalte de până acum”. Tot timpul vor fi dileme de tipul: ce ar fi fost dacă nu avea loc acum, ci peste un an? Dar dacă nu ar fi fost valul de refugiați? Aici nu mai are nicio vină democrația. Ea ne oferă cadrul, noi alegem detaliile, în speță momentul. Când David Cameron a inițiat acest referendum, a fost Ianusul întruchipat: și cu Europa, și cu naționaliștii britanici, și comerciantul britanic venit în Europa cu avantajul monopolului, dar și mândru de poza de grup de la Bruxelles. Cameron s-a văzut în haina fostului premier al Groenlandei, Lars-Emil Johansen, care în 1982 a câștigat prima campanie de acest tip, scoțând o altă insulă din componența familiei europene, dar și-a amintit că stătea în Downing Street 10, unde locatar fusese și Churchill.

Oricâte discursuri docte sau găunoase vom auzi, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este dramatică. Nu pentru piețe, nu pentru oamenii de afaceri. Cred că aici vom fi surprinși cât de repede se va găsi o limbă comună, cel mai probabil engleza. Este dramatică pentru că ne arată cât de fragilă este construcția rezultată după Al Doilea Război Mondial, pentru care au murit milioane de oameni, cât de departe suntem, în ciuda aceleiași civilizații, cât de incapabilă este structura de la Bruxelles în a previziona crize, cât de fragmentată este Europa, cât de mică poate deveni Marea Britanie.

Mă întreb, oare ce ar fi spus Churchill într-un astfel de moment. Nu vom afla acest răspuns niciodată, dar astăzi mi-am amintit o altă vorbă de duh de-a lui: „Probabil că sunt beat, domnișoară, dar dimineață eu voi fi treaz, iar dumneavoastră veți fi tot urâtă”. Se pare că nu este foarte clar cărei domnișoare i s-a adresat cel mai mare premier britanic al secolului XX, ceea ce ne lasă și nouă o portiță: azi, domnișoara o fi Uniunea Europeană sau Marea Britanie?