Cui i-e frică de Mumbai?

Ne-am făcut curaj şi am început să explorăm noul oraş, ce se dorea descoperit bucată cu bucată, ca nu cumva să ne sperie din nou. Până la urmă, indienii sunt nişte delicaţi…

Da, primul contact cu această lume, nouă pentru noi, veche pentru ei, a fost şocant. Şi am tot citit despre ei, înainte. Pe forumuri şi bloguri, fiecare membru povesteşte câte ceva, în încercarea de a te pregăti pentru ce urmează. „Ehh, exagerări!”, gândeşti tu. Ei, bine, oricâte biblioteci ai citi despre India, nu va fi niciodată îndeajuns. Trebuie să ajungi la faţa locului pentru a înţelege; fiecare dintre noi este diferit şi, prin urmare, percepţiile sunt diferite. Şocul poate fi mai mare sau mai mic, în funcţie de toleranţa la nou şi experienţele anterioare.

Oraşul este cunoscut atât sub denumirea de Mumbai, cât şi sub cea de Bombay. Oficial, e Mumbai. Neoficial, îţi poţi lua o palmă după ceafă dacă vorbeşti aşa. Cu o populaţie de aproximativ 22 milioane de locuitori (în cifrele oficiale) înghesuiţi pe cele şapte insule ce formează aşezarea omenească, metropola indiană este considerată cea mai cosmopolită zonă a acestei ţări de mărimea unui continent. Aici se adună tot indianul aspirant la un salariu mai bun şi o carieră în corporaţie. Oportunităţile de afirmare sunt numeroase, pentru toate gusturile şi pentru toate nivelurile de pregătire, aici având sedii numeroase companii multinaţionale sau de stat.

Mai interesant însă, cu Bollywood-ul la picioare, nu ştii niciodată când va fi nevoie de un nou Raj Kapoor sau o de o Aishwarya Rai, abonaţi la apariţiile pe copertele revistelor glossy. Din numărul total al locuitorilor metropolei, una dintre cele mai mari mahalale din lume – Dharavi, situată în centrul oraşului, adună nu mai puţin de nouă milioane de suflete (nu am pus la socoteală vacile şi caprele mari cât vacile), 270 de hectare şi venituri anuale de aproximativ un miliard de dolari. Bogaţii săraci ai mahalalei trăiesc şi muncesc în condiţii ce nu respectă nicio normă sanitară sau de protecţie, în industria reciclării, pielăriei, alimentaţiei, producţiei de îmbrăcăminte.

Autorităţile au făcut un Mumbai mai nou şi mai curat. Şi le-au spus locuitorilor să se mute acolo, că e mai frumos deocamdată. Locuitorii nu au vrut. Ştii cât spaţiu are fiecare mumbait în parte? 4,5 mp. Păi, să lase ei ditamai luxul de a mirosi papucii de gumă ai colegilor de baracă, pentru a sta într-un oraş nou? Să nu îţi mai întinzi tu, ca tot omu’, două cartoane pe mijlocul trotuarului, să dormi la prânz? Ce, asta mai e viaţă?!

Cricket şi huzur, noua ordine mondială

Religia majoritară, atât în Bombay, cât şi în ţară, este hinduismul. Dar mai religie este jucatul de cricket. Pe maidan, găseşti aspiranţii, jucătorii, antrenorii sau arbitrii. În pauze, dacă nu dorm, beau chai (ceai) şi comentează despre cricket. Cricket şi huzur, noua ordine mondială.

Ca turist, te poţi bucura de o plimbare în mult prea aglomeratul cartier Colaba, în căutare de cafenele şi restaurante, sau la cumpărături de haine, obiecte pentru casă, obiecte de artă. Pentru toate bugetele şi gusturile. Dacă nu ăsta e scopul vizitei, Poarta Indiei te aşteaptă cuminte la gura portului. Monumentul, în formă de arc de triumf, a fost ridicat pentru a comemora vizita lui George al V-lea al Marii Britanii şi a Reginei Maria, în 1911. Şi tot pe poarta asta au şi ieşit ultimele trupe ale ocupaţiei britanice, în 1948. Tu poţi pleca în vizită cu barca – şi eşti şi primit înapoi – până pe insula Elephanta, unde se vizitează cele şapte peşteri ce adăpostesc, cinci dintre ele, sculpturi în piatră ale lui Shiva şi locuri de adulaţie, în vreme ce două dintre ele reprezintă altare budiste. În timpul dominaţiei portugheze, acest loc era folosit drept poligon de trageri, astfel, zona a fost grav afectată. Cu toate acestea, îl putem admira pe Shiva în diverse ipostaze: feţele lui de cuceritor războinic, mai o suliţă, mai un falus. Acum, situl este sub patrimoniu UNESCO şi sperăm la o renovare serioasă.

Tot în patrimoniul UNESCO se află şi gara centrală din Mumbai, Victoria Terminus,  o mândrie neo-gotică ce nu trebuie să lipsească din lista de călătorie. Între două barăci ce stau să cadă pe tine, comercianţi ce îţi pregătesc mâncarea direct pe trotuar sau îţi calcă hainele şi îţi ferchezuiesc pantofii, oraşul te mai surprinde cu câte o clădire în stilul muzeului „Victoria and Albert”, sau „Prince of Wales”, ascunse în câte o grădină frumos îngrijită şi ferită de zgomotul infernal de pe stradă. Pe lângă exponatele ce ţin de istoria religiei, pe lângă tablouri, istorie naturală, aceste clădiri reprezintă, ele însele, un exponat în sine, prin frumuseţea arhitecturală.