O poveste a eşecului perpetuu – PNL Constanţa

Dincolo de amănuntele sordide legate de alegerile interne, este clar că în PNL Constanţa două tabere se luptă pentru putere, slăbind chiar şansele partidului de a avea vreo putere pe termen lung. Ba, mai mult, în actualul context, PNL are multe şanse să rămână, ca PNŢCD-ul, doar o siglă pe un sediu din centru.

Pe de-o parte se află „Georgel” Dragomir, reprezentantul aripii decente a veteranilor, fie şi pentru că a avut energia să rupă cu trecutul şi să propună mai întâi un candidat din afara partidului la locale, apoi liste noi la parlamentare.

De cealaltă parte este chiar acest nou candidat venit dinspre marina militară, Vergil Chiţac, care a capitalizat voturile (multe, dar nu destule) primite pentru primărie, a refuzat să facă parte din consiliul local, a reuşit să prindă singurul loc câştigat de liberalii constănţeni în Senatul României, iar acum ambiţionează să conducă organizaţia judeţeană, trecând chiar peste cel ce l-a adus în partid, prietenul său din copilărie, Georgel.

Într-un partid atât de controversat ca PNL, unde lupta pentru putere se poartă acum pe toate planurile şi la toate nivelurile, este greu de zis cine are dreptate sau cine ar fi mai bine să câştige, pentru că aproape tuturor li se poate reproşa câte ceva. Dacă stăm să-i ascultăm pe toţi, suntem nevoiţi să facem ca rabinul care le spune preopinenţilor „Şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate”. Sau, mai degrabă, „ Şi tu greşeşti, şi tu greşeşti”. Cum dreptate are şi cel convins că este imposibil să aibă dreptate ambele părţi, dar este foarte posibil să greşească toţi.

Una dintre teoriile cele mai credibile, argumentată fiind de nenumărate întâmplări trecute, este că degringolada perpetuă ar fi indusă de infiltraţii PSD-ului în PNL. Problema este că, de regulă, exact cei ce acuză infiltrările sunt cei infiltraţi, după modelul „hoţul strigă prindeţi hoţul”, ceea ce garantează rămânerea pe veci în acest cerc vicios.

O situaţie ingrată este a oamenilor de bună credinţă, de curând intraţi în partid, cu dorinţa de a activa pe dreapta eşichierului politic pentru a contrabalansa puterea exagerată a stângii şi pentru a împiedica, fiecare după puterile sale, alunecarea ţării pe un drum greşit. Aceştia s-au pomenit acum în malaxorul realităţii crude a vieţii de partid în România şi se văd ostracizaţi de opinia publică, pe nedrept şi pe termen lung, din cauza comportamentelor discutabile ale liderilor.

Iar situaţia cea mai ingrată este a electoratului de dreapta, lăsat de izbelişte de singura forţă de opoziţie, într-o perioadă în care temerile legate de pesedizarea atât a ţării cât şi a oraşului, judeţului sunt din ce în ce mai mari şi mai întemeiate.

De ce ar mai vrea cetăţeanul de dreapta să intre în politică – singura cale prin care ar putea spera să influenţeze concret mersul lucrurilor – când PNL Constanţa nu-şi dezminte faima dobândită în anii de măzărism, ci şi-o întăreşte, când nu infirmă, ci confirmă tarele structurale şi ideologice ce îi sunt reproşate constant şi din cauza cărora a pierdut toate alegerile? Ce speranţe, ce iluzii, mai bine zis, am mai putea avea că liberalii constănţeni vor pondera excesele stângii sau vor determina administraţia să facă ceva bun pentru acest oraş, când ei sunt preocupaţi exclusiv de frământările intestine, având doar rare puseuri de opoziţie, nicidecum o coerentă monitorizare sau forţă de reacţie?

Chiar dacă îmi doresc să se găsească pe acolo vreo minte limpede care să reuşească să vadă tabloul de ansamblu, să înţeleagă dimensiunea urmărilor pentru Constanţa, să împace orgoliile exacerbate şi să dea o soluţie înainte să fie prea târziu, îmi dau seama că nu vom avea nicio certitudine, nicio limpezire, până când întreg procesul electoral din PNL nu va fi încheiat. În funcţie de rezultatul de la centru, vom afla răspunsurile la toate întrebările retorice formulate mai sus.

Până atunci PNL va continua să piardă din săracele procente, pe care le mai adună doar ca emanaţii ale sedimentelor de ură împotriva stângii sau în virtutea încăpăţânării unor oameni de dreapta de a-şi păstra calitatea de cetăţeni responsabili şi a-şi valorifica, în orice condiții, dreptul la vot.