Nu mai avem timp

Ne amuzăm sau, din contră, ne indignăm ori de câte ori vedem câte un clip cu un parlamentar care nu face acordul între subiect şi predicat. Ne enervăm atunci când îl auzim pe senatorul Daniel Barbu declarând că „meseria de politician” este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Suntem, poate, scârbiţi de prestaţii precum cea a Cristianei Anghel, aşa numita grevistă a foamei, ajunsă accidental senator. În cei aproape 27 de ani care s-au scurs de la ieşirea din ghetoul comunist, Parlamentul României a legitimat constant impostori, analfabeţi, penali, condamnaţi. A făcut chiar o tradiţie din asta. E instituţia care s-a bucurat mereu, în această anevoioasă, interminabilă tranziţie spre democraţie şi capitalism, de cea mai puţină credibilitate în ochii românilor.

Mai trist îmi pare însă faptul că votăm şi azi, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, personaje nefrecventabile. Fără să ne gândim că, de fapt, nu mai avem timp. Să aşteptăm, să sperăm, să ne iluzionăm. Să facem „băşcălii” care nu rezolvă nimic, care nu vindecă, nu estompează frustrări. Nu mai avem timp să visăm cai verzi pe pereţi şi lideri providenţiali. Nu mai avem timp să fim seduşi de discursuri goale, nesimţite, care mint cu o nonşalanţă aproape tulburătoare. Poveştile cu „mândri că suntem români” s-au cam terminat. Sloganurile patriotarde nu mai sunt de actualitate, fiindcă actualitatea ne înghite cu tot ce are ea mai sumbru, mai urât, mai dezamăgitor.

Nu mai avem timp să trimitem, în Parlament, macaragii, lăcătuşi sau oameni care, aşa cum am văzut că se întâmplă şi în această campanie, îşi scriu în CV-uri că sunt „fără ocupaţie”. Adică, oameni care n-au făcut nimic, niciodată în viaţa lor vor să fie acolo unde se fac legile. Fair enough, nu-i aşa?!? Nu mai avem timp să deschidem uşa unor candidaţi care, o dată la patru ani, ne caută pentru a ne oferi trandafiri, găleţi, şepci şi chibrituri cu sigle de partid şi sloganuri jenante şi care ne cer să-i votăm. Nu mai avem timp şi nici suflet şi nici nervi pentru un nou Colectiv. O nouă tragedie. O nouă revoluţie parţial eşuată. Un nou elicopter SMURD prăbuşit în Siutghiol. O nouă confruntare cu un sistem ruginit, care scârţâie din încheieturi.

Sigur că bravăm pe platformele de socializare, facem tot soiul de glumiţe, ne hăhăim, privim, după alegerile din SUA şi Moldova, „partea plină a paharului”. (Care-o fi aia?!?) Realitatea e însă una care nu ne mai face să râdem. Deloc. Puşi în faţa situaţiei de a alege un nou parlament, românii ar trebui, măcar dintr-un instinct animalic de conservare, dacă nu din decenţă, să aleagă, acum, ceva mai conştient. Mai curat. Mai aproape de nevoile lor, mai departe de interesele grupurilor penale. Fiindcă, repet, nu mai avem timp.