Tânărul pianist Octavian Renea îşi continuă misiunea culturală în oraşul său natal, Constanţa, prin asociaţia pe care a fondat-o împreună cu psihologul Ana Filip şi cu profesoara de pian Adela Stoica. Asociaţia poartă numele „NIHIL SINE ARTE” (NSA), o adaptare inspirată a motto-ului familiei regale a României „Nihil sine Deo” (nimic fără Dumnezeu).
Primul eveniment organizat de NSA va fi un recital de pian susţinut de elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, cu participarea pianiştilor Emanuela Profirescu şi Octavian Renea, la Muzeul de Artă din Constanţa, joi, 2 martie, de la ora 17. Intrarea este liberă.
Recitalul face parte dintr-un proiect ce va continua la sfârşitul lunii aprilie, cu un curs de pian la Münchener Musikseminar München, unde Octavian Renea este profesor. Câţiva dintre elevii care vor cânta joi sunt deja selectaţi pentru cursul de la München ce va dura trei zile şi se va finaliza cu un concert.
Reamintim că pianistul constănţean, absolvent, cu ani în urmă, al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, a dat mai multe recitaluri de binefacere în Constanţa. De asemenea, s-a implicat în organizarea primului Festival de Artă „Tomisul etern”, care s-a ţinut în vara trecută, pe faleza de la Cazino. Cu acelaşi prilej, Octavian Renea a susţinut şi un masterclass la CNA „Regina Maria”, pentru tineri artişti constănţeni şi elevi ai altor instituţii de profil din ţară şi din străinătate.
Octavian Renea a studiat la Conservatorul „Richard Strauss“ din München, pe care l-a absolvit în 2007, cu o dublă specializare: „pianist concertist“ şi „pedagogie muzicală pian”. Tot la München a absolvit masteratul şi a fost distins cu numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale. Pianistul trăieşte şi concertează în Germania, unde predă la două instituţii de prestigiu în domeniul musical: Münchener Musikseminar München şi Camerlocher Musikschule Murnau.
Emanuela Profirescu, partenera lui Octavian Renea în recitalul de joi, este absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti şi deţine titlul de doctor al aceleiaşi instituţii, a susţinut numeroase recitaluri în ţară şi în străinătate şi are în portofoliu numeroase premii şi proiecte artistice. De asemenea este profesoară de pian la Liceul de Artă din Ploieşti şi expune lucrări proprii de grafică şi pictură abstractă.
În 26 februarie 2016, Octavian Renea scria în ziarul nostru un Memoriu apel către administrația locală Constanța și către comunitate, sub titlul Salvați identitatea orașului Constanța!:
„Identitatea și vitalitatea unui loc înseamnă nu numai istoria scrisă, care în era informației ne este la îndemână în orice moment, oriunde ne-am afla, printr-un simplu click într-o bază de date. Starea, energia și personalitatea unui oraș devin experiențe reale doar atunci când, practic, făcând cunoștință direct cu locul, îi putem admira frumusețea și unicitatea. Constanța înseamnă, vizual, dincolo de prezența Mării Negre, cultură și istorie”.
Foto: musikschule-murnau.de
Nici un comentariu