Primul gând, egoist, a fost să-i mulţumesc lui Dumnezeu că nu copilul meu a fost victimă în incendiul de la clubul Colectiv. Apoi au venit peste mine puhoi de informaţii care mi-au umplut sufletul de durere. Atâţia tineri morţi – absurd, ireversibil şi în modul cel mai crud cu putinţă, morţi. Am văzut expresiile părinţilor care ieşeau de la medicina legală după ce îşi identificaseră copiii. Am realizat că aş fi putut fi eu în locul lor. Că, atunci când fiica mea se ducea la concerte în Doors, nu m-am gândit nicio clipă – ce prostie! – că acest club ar putea fi nesigur în privinţa protecţiei împotriva incendiilor.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Am presupus că, dacă funcţionează, având atâţia clienţi, organizând evenimente cu sute de oameni, îndeplineşte toate condiţiile pentru ca măcar integritatea corporală a fiicei mele să nu fie în pericol. Retrospectiv, îmi dau seama CÂT de inconştientă am fost. Eu mă duceam după ea să o verific să nu se drogheze, să nu fumeze, să nu bea alcool… Pentru că ŞTIAM, nu empiric (adică nu din proprie experienţă), ci din povestirile cunoştinţelor, că în cluburile din Constanţa adolescenţii pot cumpăra alcool şi ţigări (nu le cere nimeni vreun act de identitate), iar dealerii de droguri şi etnobotanice nu sunt chiar greu de găsit. O povăţuiam să nu bea (suc!) decât din sticlă desfăcută în faţa ei pentru că ŞTIAM, din nou, din auzite, că pot fi strecurate droguri în băuturi. ŞTIIND despre toate aceste încălcări ale regulilor, ale legilor, ar fi trebuit să bănuiesc că ar putea fi la fel de nescrupuloşi cu respectarea normelor de prevenire a incendiilor. Slavă Domnului că nu s-a întâmplat nimic!

Acum, însă, că unii dintre noi am scăpat ca prin urechile acului, de ce nu am lua această tragedie şi ca pe un semnal de alarmă pentru trezirea din inconştienţa cu care acceptăm, ca pe un dat al vremurilor noastre, celelalte rele care ne pândesc copiii? De ce nu ne-am concentra asupra celorlalte încălcări ale regulilor, de ce nu ne-am gândi la droguri şi la alcool ca la un pericol mortal pentru adolescenţi, de ce nu am face demersuri pentru mutarea concertelor în spaţii adecvate concertelor, de ce nu am cere impunerea şi respectarea unei limite de vârstă la intrarea în cluburi, de ce nu am aplica legislaţia europeană cu privire la fumat, ca să nu mai înoate lumea prin nori de fum gros, cancerigen, de ce nu am interzice acele baluri de absolvire a liceului la care copiii se îmbată crunt, având complicitatea unora dintre părinţi şi a patronilor de localuri, de ce nu şi-ar face poliţia treaba, ca să nu se mai vândă alcool şi ţigări minorilor şi să nu mai mişune dealerii, de ce nu s-ar impune o mai mare disciplină în şcoli, precum şi o concentrare a orelor de dirigenţie pe aceste probleme ale tinerilor?

Am distribuit pe Facebook o postare a fotbalistului constănţean Ianis Zicu, care, dincolo de tragedia morţilor din Colectiv, surprinde înţelept probleme esenţiale: „Eu cred că tot ce se întâmplă în ultimii ani în cluburile din România are legătură strânsă cu drogurile şi băuturile alcoolice. Cei tineri nu se pot „distra” şi bucura de viaţă până când nu ajung inconştienţi în cluburi. Abia atunci au impresia că viaţa este frumoasă. Ei nu înţeleg că viaţa este perfectă în fiecare zi. Atunci când te trezeşti şi eşti sănătos, trebuie să îi mulţumeşti LUI DUMNEZEU pentru acest cadou divin: viaţa. […]

Astăzi cei care deţin aceste cluburi care dau licenţele de funcţionare (Guvernul conduce tot) o să declare trei zile de doliu naţional. Şi, uite aşa, o tragedie mai mare acoperă tragedia poliţistului de la rutieră care a murit acum câteva săptămâni. Dar cele două drame au în comun un singur lucru. Organizarea proastă în orice instituţie românească şi faptul că noi, oamenii de rând, suntem doar „combustibil” pentru elită (puterea care conduce lumea). Şi faptul că orice licenţă se poate lua fără minimul de siguranţă existent în Uniunea Europeană pe care o tot invocăm. Revenind la cei tineri care se simt…emo…, hipsteri…, high…etc. Ar fi bine să nu uite că sunt oameni şi să lupte pentru viaţă zi de zi, aşa cum luptă să trăiască toţi cei bolnavi de cancer”.

Să nu uite că sunt oameni şi, prin urmare, muritori. Moartea se impune ca subiect principal în acest context şi nu putem face abstracţie de ea. Aşa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, „Moartea nu vine să-i faci o cafea. E fără cruţare. Te ia aşa cum eşti!…”, moartea e un lucru serios, inevitabil, şi nu vrei să te surprindă nepregătit, iar pentru asta e necesar să ai o conştiinţă prezentă sau, cum spunea tot părintele, o prezenţă continuă a inimii, o stare de iubire. Chiar dacă dimensiunea tragediei actuale este dată de numărul morţilor, ca a tuturor tragediilor despre care auzim, MOARTEA nu este o întâmplare colectivă, ci una individuală.

Depinde ŞI de fiecare dintre noi să nu ne punem în situaţii în care moartea ne poate ajunge accidental, să fim ATENŢI la orice acţiune, aşa cum atenţi sunt cei bolnavi de cancer, ca să păstrez comparaţia lui Ianis Zicu. Din păcate, nu conştientizăm că noi toţi, ca şi ei, avem în faţă MOARTEA inevitabilă.

Am făcut o listă (incompletă,  desigur) cu motivele probabile pentru care cei aflaţi în clubul groazei la momentul incendiului s-au dus acolo în acea seară: ca să evadeze din realitatea de zi cu zi, să se simtă bine, relaxaţi, descătuşaţi de constrângeri / ca să asculte o muzică mult gustată de tineri pentru senzaţiile tari pe care le provoacă, pentru adrenalina descărcată / ca să bea alcool sau să ia droguri şi să se anestezieze, să devină veseli şi puţin inconştienţi / ca să fie împreună cu prietenii, într-o atmosferă de gaşcă, de glume şi băşcălie / ca să fie cu iubiţii lor, ca un preludiu pentru o noapte fierbinte / ca să-şi găsească o pereche de o noapte / ca să facă lucruri interzise / ca să se bucure de un spectacol artistic (am exclus angajaţii, ale căror decese sunt exclusiv pe conştiinţele patronilor şi ale celor care se fac vinovaţi de acordarea autorizaţiilor de funcţionare a clubului).

Niciunul dintre motivele de mai sus nu este suficient pentru a te determina să intri într-o cursă de şoareci din care s-ar putea să nu mai ieşi. Oricare dintre obiectivele de mai sus poate fi atins într-un fel mai puţin sau deloc periculos, iar unele pot fi excluse de tot din proiectul de viaţă, dacă avem puţină minte.

(Citit de 297 ori, 1 afisari astazi)