În memoria Festivalului de la Mamaia. Regrete şi reproşuri

Avem în faţă ultimul week-end din august şi inevitabil se trezesc nostalgii. Sfârşitul verii avea mai demult, dar nu chiar aşa de adânc în negura vremurilor, un farmec aparte prin evenimentul care însufleţea cultural atât Mamaia cât şi Constanţa, FESTIVALUL. Era o ultimă tresărire a sezonului, o ultimă serbare fastuoasă înainte ca anotimpul să se stingă treptat, cu decenţă, spre o toamnă mai mult sau mai puţin frumoasă şi ploioasă.

Toată lumea intra într-o febrilă căutare a biletelor pentru cele trei seri de festival. Orice scaun era bun, doar să fii prezent în fiecare seară. Cine nu reuşea să „prindă” loc, rămânea în faţa televizorului, urmărind cu emoţie concursurile de creaţie şi interpretare şi gala laureaţilor. De fapt, Festivalul de la Mamaia mi-a însoţit toată copilăria, adolescenţa şi tinereţea. Vedetele muzicii uşoare româneşti erau prezente toate, iar adunarea lor era un regal pentru ziariştii de monden din Constanţa şi din capitală. De la repetiţiile de dimineaţă până la ultimele acorduri de seara, iar în unii ani şi la „dopo festival”, eram prezenţi în Teatrul de Vară din Mamaia sau, când acesta se ruinase prea de tot, la Teatrul de Vară Soveja, aşteptând să se întâmple ceva demn de consemnat, să ne taie calea vreun Adrian Enache sau vreo Monica Anghel, să auzim vreo bârfă despre vedete, despre mai tinerele participante la concursul de interpretare ori despre aranjamentele făcute pentru premii.

Ba fiorul creaţiei ne cuprindea şi pe noi, şi ne concepeam numere şi costumaţii pentru glumele care urmau după spectacol, distracţia fiind maximă şi de bună calitate, iar prieteniile, consolidate printr-un râs sănătos. Erau depăşite chiar rivalităţile profesionale şi goana după exclusivităţi, fiecare, cu rare excepţii, împărtăşind cu ceilalţi informaţiile aflate.

Cel mai frumos concurs era cel de creaţie, în care ascultam cântăreţi consacraţi, iar cel mai amuzant, cel de interpretare, care ne stârnea spiritul critic. Prilejul de a admira toalete elegante sau excentrice ni-l oferea fiecare spectacol, dar mai ales gala.

Profesioniştii din televiziunea română, oricâte bube ar fi avut ei în cap, ofereau show-uri fără greşeli, fără desincronizări, fără probleme de sunet sau de lumină, iar festivalul avea potenţial de a deveni un fel de San Remo la scară mai mică. Majoritatea starurilor care azi sunt la maturitate şi cele pe care le evocăm cu tristeţe sau cu respect s-au lansat la Mamaia, validând astfel valoarea festivalului.

Până în 2000 – 2001, atmosfera s-a menţinut neştirbită. Apoi au început poticnelile, mutările de la o televiziune la alta, lamentările de lipsă de fonduri, aranjamentele de tot felul sub patronajul factotum-ului în televiziune (şi nu numai), pe numele lui Cristian Zgabercea, finul lui Nicuşor Constantinescu. Fostul cameraman din TVR şi Prima TV, tovarăşul de petreceri al lui Mădălin Voicu şi Serghei Mizil, a preluat pe umerii săi cultura Constanţei şi, sub acoperirea că încearcă să salveze ceea ce se mai poate din tot ce Mazăre şi Nicuşor voiau să desfiinţeze de-a dreptul – teatre, muzee, revistă, festival – a început să bălmăjească, să învârtă, să sucească, să potrivească, să lege cu sârmă… Acum, nu ştiu dacă omul a făcut totul cu rea intenţie, dar rezultatele au fost jalnice. Privind în urmă cu răceala pe care timpul o instalează, îmi dau seama că totul era făcut la plezneală, iar lipsa organizării genera tot felul de situaţii limită ce se reparau cu mai mari cheltuieli decât dacă totul ar fi fost planificat cu acurateţe. Banii publici erau vehiculaţi pe nişte căi ocolite şi dubioase, lipsite de transparenţă, în care Fundaţia Fantasio era de bază. Zgabercea era „specialistul” fără şcoală care dădea impresia că se pricepe la toate şi care a produs pagube pe unde a trecut, în ultimul timp manifestându-se la nivel naţional, în televiziunea publică, unde a tăiat şi a spânzurat pentru o perioadă, cu rezultate la fel de proaste.

Cât despre teatre… părăsirea în paragină a Teatrului de vară din Mamaia şi cârpăcirea celui din parcul Tăbăcărie arată vocaţia distructivă a administraţiei Mazăre, dacă mai este nevoie de un argument în plus pentru constănţenii expuşi priveliştii care include Cazinoul din Constanţa. Nu numai că nu au construit nimic (şi nu mă refer la blocuri şi hoteluri private pe spaţii verzi), dar nu au întreţinut nici ceea ce exista deja.

La aproape 50 de ani de la înfiinţare, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, care nutrise pe lângă el şi Festivalul de Muzică Populară de la Mamaia, precum şi Mamaia copiilor, a încetat într-o zi să existe. Mamaia copiilor a rezistat o vreme, prin eforturile mari ale actorului Liviu Manolache, decis să continue munca tatălui său, reputatul Aurel Manolache,compozitor şi director la defunctului teatru Fantasio (desfiinţat tot sub „domnia” lui Mazăre). Festivalul a fost înlocuit cu kitsch-uri penibile care i-au dat posibilitatea sultanului Mazăre să-şi hrănească pasiunile bolnăvicioase şi găunoase şi să ofere divertisment de cea mai proastă calitate, contribuind la îndobitocirea unui public uşor de mulţumit.

Acum i-am auzit pe unii că-l regretă pe Mazăre, că Mamaia nu mai e la fel de când a fost forţat să se retragă în vizuina lui de lux. Dar nimeni nu spune ce ar fi putut să devină Mamaia, Constanţa, dacă acest… măscărici şi acoliţii lui nu ar fi pus mâna pe oraş, făcându-şi obiectiv din torpilarea unor simboluri. Festivalul de la Mamaia ar fi putut să crească, sporind şi reputaţia staţiunii în străinătate, teatrele ar fi putut găzdui spectacole de bună calitate într-o stagiune estivală care ar fi atras altfel de turişti, nu doar din aceia de cluburi de fiţe, străinii nu ar mai fi venit aici în căutare de prostituate ieftine şi de promiscuitate îngăduită de nişte autorităţi care n-aud, nu văd. S-ar fi păstrat farmecul unei staţiuni aerisite, peisajele cu vedere la mare şi la lac, nu la blocuri, hoteluri şi aglomerări de umbrele, atmosfera de vacanţă, nu de bordel de lux sau bâlci cu de toate.

Nostalgii de final de august… Păcat!…

Sursa foto: agentiadepresamondena.com