Aşteptate an de an cu mare nerăbdare, sărbătorile de iarnă sunt pentru toţi creştinii un prilej de mare bucurie, în care momentul cel mai important este cel al Naşterii Domnului.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Curioşi să aflăm cum petreceau constănţenii de Crăciun în prima jumătate a secolului trecut am făcut apel la craciunarhivele vremii unde am găsit câteva informaţii interesante. Astfel, pe măsură ce Constanţa făcea paşi repezi spre modernizare, documentele de epocă încep să ne vorbească despre modul cum petreceau creştinii din urbea noastră  în perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă vestea Naşterii lui Iisus Hristos era adusă de colindători, Jianul fiind în acea perioadă între cele mai cunoscute colinde, constănţenii participau la spectacole în scop caritabil, baluri mascate, ceaiuri dansante şi mese festive.

Pentru a intra în atmosfera de Crăciun a acelor vremuri, vă prezentăm următorul document identificat în patrimoniul Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale:

 

               ROMÂNIA                                                                                        Constanţa 16 Decembrie 1936

               PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI CONSTANŢA

    SERVICIUL SALUBRITĂŢII

               No. 1340 

 

Domnule PRIMAR, 

            Am onoare a Vă ruga să binevoiţi a aproba să se dea o masă de Sărbătorile Crăciunului personalului de la Serv. Salubrităţii, Secţia de Pompieri şi Legiunea de Jandarmi Oraş al căror număr se ridică la 486 oameni în total.

            Masa se compune din:

486 pâini albe a 8 lei buc…………………………………………………………..3.880 lei

195 Kgr. carne de porc a 33 lei Kgr……………………………………………6.435  “

243   “     vin a 24 lei Kgr………………………………………………………….5.832  “

  49   “     mere a 14 lei Kgr………………………………………………………….686   “

    5   “     untură a 42 lei Kgr………………………………………………………..210  “

  60 bucăţi varză acră a 6 lei buc…………………………………………………..360  “

100 Kgr. cartofi a 2 lei Kgr………………………………………………………….200  “

 10    “     sare a 4 lei Kgr………………………………………………………………40  “

   5    “     bulion a 30 lei Kgr………………………………………………………..150  “

Chiria veselei şi a tacâmurilor, preparate la

                              cuptor……………………………………………………………..600  “

                              Total lei………………………………………………………18.393 lei.

            Valoarea totală este de 18.393 lei, pe care Vă rog să binevoiţi a dispune verificarea ei şi ordonanţarea sumei pe numele D-lui Cassier Municipal, deoarece alimentele nu se pot procura decât pe bani gata.

 

                        ŞEFUL SERV. SALUBRITĂŢII

                                   (ss) indescifrabil

Domniei-Sale,

Domnului PRIMAR AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA

 

După cum se observă, comparativ cu masa de Crăciun din zilele noastre, unde îşi fac loc tot mai multe produse de import, nu întotdeauna dintre cele mai sănătoase, cea din vremurile acelea era mai echilibrată, cu bucate tradiţionale, adică sarmale şi friptură de porc cu cartofi prăjiţi, fiecărui invitat revenindu-i, totodată, câte o pâine şi jumătate de litru de vin.

 

Sursa foto: pressalert.ro

(Citit de 412 ori, 1 afisari astazi)