A treia seară de proteste la Constanţa, după tragedia din clubul bucureştean Colectiv, a scos în stradă peste 2.000 de constănţeni. Tineri, familii ţinând de mână şi pe umeri copii de patru, cinci ani, dar şi persoane de vârsta a doua. S-au strâns cu toţii în faţa Casei Albe şi au pornit pe bulevardul Tomis, până în zona Dacia, de unde s-au întors pe Alexandru Lăpuşneanu, pentru ca, în cele din urmă, să revină la Prefectura Constanţa, mergând pe bulevardul Ferdinand. Celor care i-au privit de la geamuri, protestatarii le-au strigat „Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!”.
Cei peste 2.000 de constănţeni care au mărşăluit, câteva ore bune, pe străzile Constanţei au fost scoşi în stradă, aşa cum susţineau chiar ei, nu doar de tragedia din Colectiv, dar şi de dorinţa de a schimba sistemul. În acest context, ei au cerut cu insistenţă demisia Parlamentului şi au criticat dur clasa politică. Fluturau pancarte în care înfierau „corupţia care ucide”.
Ceea ce este cu totul surprinzător la Constanţa este faptul că oamenii au început, în sfârşit, să vorbească. Toate nemulţumirile lor, toate revoltele, toate revoluţiile mai mici sau mai mari au fost, în ultimii 10, 15 ani, reduse la tăcere în Constanţa. Din comoditate, din lehamite, din nepăsare, constănţenii au fost, până acum, extrem de tăcuţi. Părea că nimeni şi nimic nu-i pot deranja din starea letargică în care s-au complăcut. Şi, totuşi, Constanţa pare să prindă glas. Să se revolte. Şi, mai ales, să fie solidară. Ca şi când s-ar naşte din nou. Acum, în stradă.
Nici un comentariu