Curtea de Apel Constanţa a anulat, ieri, definitiv, contractul prin care dreptul de folosinţă a pavilionului maritim românesc era cedat unui offshore din Cipru. Instanţa a menţinut astfel decizia Tribunalului Constanţa, care constata nulitatea absolută a contractului de agenţie încheiat între Autoritatea Navală Română şi Ilvana Holding Limited, înregistrat la ANR pe 14 septembrie 2012. Singurul oficial care a semnalat faptul că acest contract este unul păgubos este Andrian Mihei, fost director al ANR. El a cerut, pe vremea când asigura conducerea instituţiei, desecretizarea contractului. La scurt timp, însă, după demersul său, Mihei a fost revocat din funcţie. Culmea, Ministerul Transporturilor era condus la acea vreme de un liberal: Relu Fenechiu. Astăzi, fostul Ministru se află în închisoare, după ce a fost condamnat în dosarul „Transformatorul”.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Fostul director al ANR spune, azi, că „statul român se putea lipsi de un astfel de scandal”. „Am desecretizat contractul pentru că am considerat că este ilegal. E drept că primul ministru de atunci, Victor Ponta, şi Ministerul Transporturilor au încercat să bage acest contract în legalitate, dar n-au putut. Nu eram însă pesimist, iar decizia instanţei este normală. Am, acum, mulţumirea că ceea ce am spus s-a adeverit. Era singura soluţie de a ieşi cu capul sus din această măgărie. Dacă nu, am fi fost buni de plată la Curtea de Arbitraj. Vinovaţii sunt însă mai mulţi, nu o singură persoană, e un complex”, a declarat Mihei.

(Citit de 1.404 ori, 1 afisari astazi)