Vieţile noastre de acum s-ar putea schimba radical. România aşa cum o ştim se află la o răscruce de drumuri şi, în curând, fiecare dintre noi ar putea să se găsească într-o acută necesitate de a-şi redesena fundamental proiectele de viaţă şi de a-şi modifica esenţial priorităţile ori, unii, chiar principiile. Cine nu îşi dă seama de asta, cine nu e dispus să facă ceva pentru a evita ajungerea în acel punct merită să retrăiască deplin sau să experimenteze pentru prima dată, pe pielea proprie, avatarurile dictaturii.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Am citit plângând povestea unei femei pe nume Adriana Georgescu. Un exemplu de care aveam nevoie pentru a-mi actualiza sentimentele, reacţiile faţă de comunism, de dictatură, în aceste vremuri în care se practică asiduu relativizarea răului. Era printre vârfurile generaţiei sale. Avocată, jurnalistă, sportivă, infirmieră voluntară în timpul războiului, avea numai 24 de ani în 1944, când generalul Nicolae Rădescu, ultimul conducător al unui guvern democratic în România, înainte de instaurarea comunismului, i-a propus să fie şefa sa de cabinet. După căderea guvernului, devenea avocata generalului, aflat în arest la domiciliu. A fost întemniţată şi judecată pentru apartenenţa la o „organizaţie teroristă” – grupul Tinerilor Liberali. A fost bătută, torturată, drogată, violată. A reuşit, în cele din urmă, să fugă din ţară, iar în anul 1956 depunea mărturie în Elveţia despre abuzurile regimului comunist:

„La bară este chemată o femeie tânără și foarte frumoasă, care depune mărturie în apărarea celor patru inculpaţi. Vorbind cu mult curaj, ea afirmă că statul român este cel care practică terorismul împotriva propriilor cetățeni. Martora descrie torturile pe care le-a suferit ea însăşi în puşcăriile românești. Evocă bătăi, injecții cu droguri și chiar un viol. Impresionat de frumusețea şi distincţia ei, unul dintre judecători îi spune zâmbitor: „Nu aveţi aerul cuiva torturat de comunişti”. Femeia tace pentru câteva clipe. Apoi își duce mâna la gura și, dintr-o mișcare, scoate şi pune pe masa instanței, cu un pocnet sec, proteza sa dentară. O cheamă Adriana Georgescu și, la 36 de ani, nu mai are aproape nici un dinte propriu. I-au fost scoși pe viu în timpul interogatoriilor și detenției din ţara natală.” (PressOne, un articol de Codruţa Simina)

România se află într-un punct crucial, într-o încleştare surdă a forţelor politice corupte cu instituţiile statului democratic. Sunt mulţi cei ce ştiu, unii conştientizând acut, alţii doar la nivelul intuiţiei, cât de important este momentul. De fapt, a fost motivul pentru care atâţia oameni au ieşit în stradă, iar faptul că guvernanţii au dat înapoi i-a făcut pe cei mai mulţi să creadă că şi-au impus voinţa.

Atacatorii au adoptat o tactică mai subtilă, înaintând cu paşi mărunţi, acceptând chiar înfrângeri de etapă, mizând pe acţiunea timpului şi pe imposibilitatea naturală a omului de a-şi păstra o stare de vigilenţă constantă. Rezultatele deja se văd: toate sistemele care fuseseră întrucâtva stabilizate de tehnocraţi – sănătatea publică, finanţele, învăţământul şi cercetarea etc. – se clatină ori se prăbuşesc sub presiunea restauraţiei pesediste; reguli de bază ale democraţiei – echilibrul puterilor în stat, definirea conflictului de interese, legile care pedepsesc corupţia – sunt slăbite sau pe cale de a fi total date peste cap; gradul de îndatorare creşte fără să se vadă nimic în infrastructură, economia trage tare ca să compenseze supralicitarea populistă a salariilor pentru bugetari.

Direcţia Naţională Anticorupţie şi Procuratura, Justiţia, în general, rezistă cu greu asaltului dinspre politicieni, dar şi din interior, de la organismele proprii de control şi reglementare. După o primă rundă promiţătoare, dar probabil epuizantă, Preşedintele României pare învins de sistem, într-o proastă tradiţie a acestei instituţii – dacă anul trecut refuza să invite politicieni cu probleme penale la recepţiile oficiale, iată că a fost îmblânzit şi optează pentru „o listă extinsă” de invitaţi, cu un pretext cumva insultător la adresa inteligenţei: „curtea Palatului Cotroceni este suficient de mare pentru a găzdui pe toată lumea”…

Dacă cineva ar ţine scorul, s-ar putea înregistra puncte şi de o parte şi de alta, dar este evident că puterea PSD (plus ALDE) a înregistrat un avans considerabil cu toate că jocul nu este spectaculos, ci mai degrabă plictisitor.

Dacă cineva ar trece în revistă galeriile, de partea democraţiei fac valuri Uniunea Europeană, avanposturile SUA şi NATO, reţelele de socializare, câteva canale mass media şi grupuri mai mult sau mai puţin semnificative de protestatari civili.

De partea celor care vor să preia puterea totalitară în România putem enumera câteva televiziuni patronate de corupţi, întregul ansamblu de online media româneşti coordonate de ruşi ca parte importantă a războiului lor hibrid cu Occidentul, asistaţii social – votanţi inepţi ai PSD, nostalgicii comunismului etc.

Nu vă faceţi iluzii că există suficiente turnuri de fildeş în care să vă puteţi izola pentru ca trecerea treptată a României de la democraţie la dictatură să nu vă atingă! Cu toţii vom fi afectaţi. Vieţile noastre relativ liniştite vor fi perturbate de o schimbare totală de paradigmă. Vă plângeţi acum de răsturnarea valorilor? Nu aţi văzut nimic încă. Vă plângeţi acum de viitorul incert al copiilor? Faceţi un efort de imaginaţie!

Recunoaşteţi că deja a devenit incomod să vă mai exprimaţi critic la adresa PSD-ului! Recunoaşteţi că nu mai spuneţi îndată chiar tot ce vă trece prin minte, că evaluaţi mai întâi cine vă ascultă, cum s-ar putea interpreta, la urechile cui ar putea ajunge şi ce efecte ar putea avea cuvintele, opiniile, asupra carierei, asupra serviciului… Că discursul se îmblânzeşte, devine din ce în ce mai înţelegător. Că mai avem foarte puţin până să ne întrebăm dacă merită. Dacă tăcerea nu ar fi mai bună, mai ieftină. Aşa începe seria compromisurilor care ne vor permite să rămânem cu toţi dinţii în gură, dar cu demnitatea în zdrenţe.

(Citit de 496 ori, 1 afisari astazi)