În luna în care se sărbătoreşte Ziua Femeii şi în anul în care se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în război alături de Antanta, personajul istoric poate cel mai potrivit pentru a aduce un omagiu femeii, feminităţii şi mamei este Regina Maria. Ultima romantică, după formulă folosită de Hannah Pakula, avea să fie cea care s-a implicat activ în destinul României în momente decisive precum Primul Război Mondial sau Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920). În acest context, germanofilia afişată de Carol I era înlocuită cu antantofilia Reginei Maria. „Toate erau mai frumoase atunci când ea era acolo – chiar şi feţişoarele copiilor din sat aveau altă expresie, pentru că ea avea întotdeauna grijă de toată lumea”Personalitate puternică, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi verişoară primară cu Ţarul Nicolae al II-lea, noii Regine a României războiul i-a oferit şansa afirmării atât în faţa propriului popor, cât şi a decidenţilor internaţionali, beneficiind şi de faptul că Regele Ferdinand a preferat o atitudine mai discretă în afacerile externe.

Promotii tablouri pecanvas.ro

După ce semnase o pace separată cu Puterile Centrale, în urma dezastrului militar suferit de armata română, diplomaţia română avea o misiune dificilă la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920. Deloc întâmplător, la scurt timp după începerea conferinţei, în contextul în care Ionel Brătianu avea mari dificultăţi în negocierile privind drepturile românilor asupra întregului Banat, cel mai probabil la sugestia Contelui de Saint-Aulaire, Regina Maria hotăra să plece într-o vizită neoficială la Paris şi Londra. La 20 februarie/5 martie 1919 regina avea să noteze în însemnările zilnice: „Se spune că atmosfera nu era prea favorabilă României, dar este destul de favorabilă pentru mine”.

Au urmat luni de zile petrecute în tumultul Conferinţei de Pace, cu interviuri, şedinţe foto dar, mai ales, întâlniri care, deşi aveau caracter neoficial, erau la cel mai înalt nivel. „Tigrului” Clemenceau (premierul Franţei), pe care regina îl consideră „singurul om politic care mă interesează”, îi urmau Lloyd George (premierul britanic), Winston Churchill, Woodrow Wilson (preşedintele SUA), iar la Londra, Regele George al V-lea. Astfel, Ionel Brătianu avea să observe că regina a făcut, în doar câteva zile, mai mult decât făcuse el într-o lună sau şase săptămâni. După încheierea cu succes a acestei etape, pentru Regina Maria întărirea poziţiei României în regiune şi consolidarea poziţiei de lider erau prioritare. În acest mod, prin patrimoniul cel mai de preţ de care dispunea Casa Regală a României, cei cinci copii ajunşi la vârsta maturităţii, Regina Maria avea să contracteze căsătorii cu capete încoronate din Grecia şi Iugoslavia şi să fie curtată pentru o posibilă căsătorie a unei prinţese românce cu regele Bulgariei. Nu întâmplător, în epocă, regina României era comparată cu Regina Victoria a Marii Britanii sau era denumită „soacra Balcanilor”.

Pe Maria-mama, cel mai frumos o caracterizează, probabil, fiica de care s-a simţit cel mai apropiată: Ileana. Prin ochii mezinei, care ar putea fi ochii noştri, ai fiecăruia, pentru cea care  ne-a dat viaţă, „prezenţa mamei radia viaţă şi lumină”. „Nu pot să găsesc cuvintele potrivite pentru a spune ce înseamnă ea pentru mine: ar trebui să scriu o carte întreagă despre aceasta. Toate erau mai frumoase atunci când ea era acolo – chiar şi feţişoarele copiilor din sat aveau altă expresie, pentru că ea avea întotdeauna grijă de toată lumea”. Însă tot acest Paradis se sfârşeşte, pentru că, nu-i aşa?, chiar şi regii mor, chiar şi suveranii se pot simţi orfani: „Este teribil să nu mai fii copilul nimănui”, a spus Regina Maria la moartea mamei sale. În 1938, prinţesa Ileana simţea şi ea, la plecarea dintre vii a Reginei Maria, că „odată ce părinţii sunt duşi dintre noi, toată viaţa ni se schimbă. Trebuie să ne trăim viaţa mai departe, să ne facem datoria, dar nu mai există pe lumea aceasta siguranţa şi iubirea pe care ne sprijinim, deseori fără să ne dăm seama cât de mult valorează. Şi în castel, şi în bordei este la fel: este teribil să nu mai fii copilul nimănui!”. În fapt, la moartea Reginei Maria, acesta era sentimentul unei ţări întregi.

Revenind însă la memoriile prinţesei Ileana şi la sentimentele de dedublare pe care le poate simţi orice copil odată cu dispariţia fizică a mamei, sunt edificatoare rândurile pe care această ni le lasă în însemnările sale zilnice: „Cineva mi-a spus odată, îşi amintea Ileana: «toate greşelile tale sunt din cauza dorului pentru mama ta»; un psihiatru mi-a zis: «trebuie să scapi de complexul mamei tale şi stai pe propriile tale picioare»”. Amândoi au aşezat lucrurile într-o ordine greşită, în viziunea prinţesei: “Greşelile mele erau cele care mă făceau să-mi fie dor de mama, nu dorul de ea mă făcea să greşesc. Doar după ce mi s-au împiedicat picioarele am avut «complexul mamei»; nu complexul mi-a făcut picioarele să se împiedice”. Iar dacă mai era nevoie de o dovadă a „slăbiciunilor” omeneşti ale prinţilor şi prinţeselor, tot relaţia mamă-fiică dintre Ileana şi Regina Maria ne ajută: „Amintirea mamei mele, energia pe care mi-a insuflat-o, conştiinţa că ea niciodată nu o să moară – toate acestea, pe lângă credinţa mea creştină, sunt factorii cei mai importanţi din viaţa mea”. 

Când a hotărât să scrie cartea biografică dedicată Reginei Maria, autoarea americană Hannah Pakula îşi motiva demersul prin nevoia de a înţelege cum „a fost posibil ca o femeie, şi cu atât mai mult o regină, care a fost simbolul reuşitei şi frumuseţii generaţiei sale să fie dată uitării şi chiar discreditată într-un interval de cincizeci de ani de la moarte”. În fapt, Regina Maria este un model de loialitate şi abnegaţie în tot ceea ce înseamnă adevăratul om de stat. Un model nu doar pentru femeile care îşi doresc să fie lideri, ci pentru orice popor care este în căutare de valori.

(Citit de 316 ori, 1 afisari astazi)