Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR),  filiala românească a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ), organizează mâine o dezbatere la Universitatea Ovidius, pentru a marca data de 3 Mai, Ziua Mondială a Libertății Presei.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Asociația Ziariștilor Independenți din România a ales Constanța pentru a marca acest moment întrucât este un oraș în care jurnalismul are o istorie recentă agitată, iar jurnaliștii presei locale sunt printre cei mai experimentați în lupta cu vicisitudinile de naturi diverse.

La dezbaterea cu tema Fake news în epoca post-adevăr vor fi prezenți mâine, la ora 14, la amfiteatrul „Umberto Eco” din campus, membri ai AZIR, precum Teodora Stanciu (președinte), Adrian Valentin Moise (vicepreședinte), scriitoarea cu origini în Constanța Doina Jela, Brândușa Armanca, Cristian Franț, Andreea Dobrovie, Raluca Brumariu, Corina Ruja, Ionuț Ceaușescu, Sorin Istrate, George Orbean etc., dar și jurnaliști cunoscuți din Constanța.

Sunt invitați să participe jurnaliști, studenți la jurnalism și la alte specializări, profesori, elevi, consumatori avizați și/sau avizi de presă, cetățeni interesați să-și apere dreptul la o presă liberă.

AZIR organizează periodic dezbateri și întâlniri ce ridică probleme legate de statutul jurnalistului, de libertatea presei și de rolul mass-media. De asemenea, are în derulare proiecte culturale și de cercetare, cu vizibilitate atât pe plan național, cât și internațional.

Ziua Mondială a Libertății Presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma recomandării UNESCO. Data de 3 mai a fost aleasă ca reper al Declarației de la Windhoek, prin care jurnaliști au statuat principiile presei libere, în urma unui seminar UNESCO desfășurat în Namibia, în 1991. Documentul proclama necesitatea unei prese independente, pluraliste în toată lumea și caracteriza presa liberă ca esențială pentru democrație și ca un drept fundamental al omului. În fiecare an, 3 Mai este data la care se fac evaluări ale libertății de exprimare în lume, sunt respinse atacurile la independența mass media și sunt evocați jurnaliștii care și-au pierdut viețile în exercițiul profesiei lor. Principalul eveniment internațional al Zilei Mondiale a Presei se va desfășura, în acest an, la Jakarta, Indonezia, sub titulatura Minți critice pentru vremuri critice: rolul mass media în dezvoltarea comunităților incluzive, echitabile și pașnice. Participanții vor dezbate provocările actuale aflate în fața mass media, inclusiv curentul internațional de neoprit al atacurilor împotriva celor care fac jurnalism pentru public.
(Citit de 141 ori, 1 afisari astazi)