despre autor Virgil Coman

Virgil Coman este şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale. Născut în 1973, la Medgidia, Virgil Coman a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 7 şi ale Grupului Şcolar Materiale de Construcţii. Este licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Administrative, specializarea Istorie, Universitatea „Ovidius” Constanţa, promoţia 1997, şi absolvent al cursurilor de studii aprofundate în profilul Istorie, specializarea Istoria şi civilizaţia zonei Mării Negre de la modernitate la contemporaneitate, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, promoţia 1998. Virgil Coman este doctor în Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie, susţinând teza de doctorat cu titlul „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii”. Înainte de a ajunge la conducerea Arhivelor Naţionale, Virgil Coman a fost profesor. Cariera în domeniul pedagogic a început-o în 1997, ca profesor titular la Catedra de Istorie - Geografie - Socio-Umane, din cadrul Grupului Şcolar „Ioan N. Roman” Constanţa, pe care a condus-o până în 2003. Virgil Coman este autor şi coautor al unor albume şi volume de documente şi a organizat şi a participat la sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale din domeniul istoriei, materializate prin publicarea unor studii şi articole în culegeri de studii şi reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare.