„Voi privi la iarbă/ Până voi obține titlul/ De doctor în iarbă.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Voi privi la nori/ Până voi ajunge Laureat / Al norilor.

Voi trece pe lângă fum/ Până când fumul, de rușine,/ Va deveni iar flacăra/ De la început.

Voi trece pe lângă toate lucrurile/ Până când ele/ Vor ajunge să mă cunoască”.

Marin Sorescu – „Perseverenţă”

Cu această poezie mi-am început prima ediţie a emisiunii „Cultură cu de toate”, la Dobrogea TV. De ce? Pentru că este cea mai frumoasă poezie citită în ultimul timp şi pentru suportul de pe care am citit-o, o fotografie făcută în metroul londonez. Este simbolică, aşadar, pentru ceea ce îmi doresc să fac cu emisiunea asta.

Nu sunt mulţumită cum mi-a ieşit prima ediţie, mai ales pentru că am fost foarte emoţionată – nu am mai făcut televiziune demult, şi apoi, mă simt mai confortabil în faţa foii de hârtie decât în faţa camerei. Dar o să fie mult mai bine cam de pe la a patra ediţie, sau aşa ceva. 🙂

Dacă o să mai vină acea ediţie, în condiţiile astea de criză pandemică, în care televiziunea funcţionează în regim de avarie. Oricum, dacă am zis o vorbă, acum o să fac ce am zis, măcar în scris sau pe Facebook. Şi iată ce am zis:

Să realizez o emisiune de cultură este o provocare pentru mine, din mai multe puncte de vedere:

Mai întâi pentru că, în zilele noastre, cultura este percepută prost, ca ceva foarte pretențios, foarte prețios, fără legătură cu realitatea, ceva cantonat în niște sfere foarte înalte, la care muritorii de rând nu au acces. Ceea ce este fals. Toată lumea are acces la cultură, deoarece cultura este viață. Arta este un fel mai frumos de a vedea viața, un fel de a o transpune în forme estetice, punând o părticică de suflet în opera culturală sau artistică respectivă.

Ce altceva face un scriitor atunci când scrie un roman sau o poezie decât să ia o bucată de realitate sau bucăți disparate de viață și să le prelucreze, creând povești?

Ce altceva face un pictor decât să transpună pe pânză imagini așa cum ochii săi le văd, iar sufletul și creierul său le prelucrează?

Sau un muzician, căruia sunetele pe care şi noi le auzim îi sună în alt fel şi îl inspiră să creeze melodii, sau care interpretează în felul său, cu sensibilitatea sa, muzica pe care alții au creat-o.

Sau dansatorii, balerinii care desfășoară în fața ochilor noștri, cu trupurile lor, mii de tablouri vivante care se succed.

Sau regizorii și actorii, care repetă, la fiecare spectacol sau în fiecare film, situații de viață dintre cele mai ciudate, complicate, care ne fac să ne punem probleme, să ne întrebăm, să ne mirăm, să medităm la natura umană, să ne amintim, cu nostalgie, cu bucurie sau cu tristețe de întâmplări similare sau asemănătoare pe care le-am trăit.

Aţi înţeles ideea…, cert este că doar cineva lipsit de umanitate, de sentimente, de sensibilitate poate fi privat, în totalitate, de acces la cultură sau artă. Căci CULTURA TE DEFINEȘTE CA OM, CULTURA TE FACE OM.

Şi suntem nu doar receptori, ci şi emitenţi de cultură:

Când povestim cuiva o întâmplare și încercăm să o facem cât mai frumos – folosim o comparație sau o metaforă, pentru a-i da o imagine cât mai exactă despre ceea ce ne-a impresionat sau ne-a dat de gândit, ori îi desenăm pe un șervețel forma lucrului pe care l-am văzut – atunci săvârșim un act cultural. La fel, atunci când vedem o floare frumoasă în parc și o fotografiem cu telefonul ca să arătăm altora frumusețea ei, postăm poza pe facebook ca să o vadă și să o placă prietenii noștri virtuali, la fel, săvârșim un act cultural. 

În concluzie, am stabilit: cultura nu este ceva îndepărtat şi de neatins. Ne e la îndemână.

O altă dificultate a realizării acestei emisiuni este publicul țintă din Constanța. Un oraș care, vreme îndelungată, a fost vitregit în latura sa culturală, de niște autorități care au avut preocupări mai degrabă materialiste, care au confundat cultura cu divertismentul de proastă calitate, cu kitsch-ul (vă aduceţi aminte de carnavalul lui Mazăre!), are de suferit mai ales pentru că oamenii au pierdut niște obișnuințe.

Obișnuința de a merge la teatru, cea de a merge la operă, obișnuința de a te îmbrăca frumos și de a păși într-un spațiu cultural care ar trebui, prin definiție, să fie frumos, să ofere o stare de bine, de confort estetic. Și ce confort estetic poate să aibă cineva într-o sală de spectacol urâtă sau friguroasă, într-un foaier în care mocheta este pătată, vopseaua scorojită sau candelabrele chioare?… Cum te poate trece fiorul estetic atunci când pielea ți se încrețește de frig?

În orașul acesta nimeni nu a construit un teatru. De fapt, nu a fost construită nicio clădire emblematică, autoritățile au preferat să-și lege numele de lăsarea în ruină a unor simboluri ale orașului. Cazinoul e o rană care încă ne doare.

Da, ne doare, ne enervează această nesimțire, dar consecinţele ei sunt mult mai profunde decât ne închipuim. Ca să înțelegeți foarte bine ce vreau să spun: știți că, în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile locale, fiecare partid face niște studii pentru a afla care sunt nevoile și interesele cetățenilor. Am aflat rezultatele unor focus grupuri făcute de unul dintre partide, iar CULTURA nu intră printre problemele și necesitățile enumerate de oameni. Am fost stupefiată, dar mi-am dat seama că omul se obișnuiește, treptat, cu lipsurile și își adaptează necesitățile la ceea ce poate avea. Constănțeanul, în general, nu mai simte nevoia de cultură, ceea ce este foarte grav pentru identitatea sa umană. Sau percepe cultura ca pe ceva foarte personal, nu ca pe o chestiune de utilitate publică. Foarte îngrijorător pentru cineva care lucrează într-o instituție de cultură și vrea să realizeze o emisiune culturală.

Există, firește, oameni care vor să uite de constrângerile și repetitivitatea traiului de zi cu zi și încearcă să trăiască și frumos: să intre într-un muzeu, să se ducă la un film, să vadă un spectacol de teatru, să citească o carte, să asculte un concert. Dar sunt foarte puțini, raportat la numărul de locuitori ai oraşului, şi mereu aceiași.

Asta este, aşadar, provocarea mea: știu că fiecărui om, cu puține excepții, îi place arta, dacă este expus la ea. Nu se poate să nu-ți placă un tablou de Turner dacă ajungi să îl vezi! Nu se poate să îți displacă Maia Plisețkaya, dacă cineva îți pune în față un videoclip cu ea. Vocea lui Pavarotti – e cineva pe care-l zgârie pe timpan? O sonată de Beethoven, o arie din Traviata, o poezie de Eminescu, un fado al Amaliei Rodrigues, un sonet de Shakespeare, o floare de Tonitza, „Lebăda” lui Saint Saens, „Love of My Life” de Queen, „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda sau poezia lui Marin Sorescu, publicată într-un metrou din Londra.

Aproape toată viaţa m-am luptat pentru cultură, am scris articole despre cultură, am scris cronici teatrale, am fost unul dintre promotorii culturii din Constanţa. De ceva vreme, în calitate de consultant artistic la Teatrul de Stat. În oraşul acesta așa de gri și de prăfuit, mai există și oaze de frumusețe, chiar dacă nu sunt chiar la vedere.  

Da, televiziunea are o mai mare priză la public decât teatrul, decât muzeul, decât biblioteca, decât ziarele. Și atunci îmi doresc să aduc pe ecran și pe contul de facebook al emisiunii și prin alte mijloace de răspândire câte ceva din toate frumusețile culturii. Să facem, chiar dacă sună scandalos, o șaorma culturală, în care să încapă și câte o poezie, și câte o scenă dintr-un spectacol de teatru, și câte un tablou, pentru că e suficient să le prindeți gustul. Am folosit cuvântul ăsta, şaorma, pentru că este o mâncare foarte populară, care place tuturor, dar nimeni nu se laudă că-i place, căci nu e caviar sau somon. Mi-ar plăcea să nu se mai gândească oamenii la cultură ca la caviar şi somon, ci ca la o şaorma, din care să (de)guste toţi şi să vadă cât e de frumoasă şi bună.

Voi prezenta personalităţi culturale ale oraşului, evenimente culturale interesante din lume, spectacole de teatru, cărţi bune, voi încerca să corectez greşeli frecvente care urâţesc limba română.

Acum un deceniu, am primit cel mai frumos şi bun îndemn, pe care îl dau mai departe, în încheiere, celor ce au urechi de auzit: Să trăim frumos!

Deci, după ce trece criza epidemică, ne întâlnim vinerea, de la ora 19, la Dobrogea TV. Până atunci, aici sau pe pagina de Facebook a emisiunii.

(Citit de 59 ori, 1 afisari astazi)