Demisia forţată a fostului social-democrat Radu Mazăre de la conducerea Primăriei municipiului Constanţa, după  15 ani de „domnie”, are, fără îndoială, o serie de efecte. Practic, e ca un joc de domino. Dacă a căzut o piesă, încet – încet, o să mai cadă una, şi-apoi încă una, până când, în cele din urmă, or să se dărâme toate. După dispariţia lui Mazăre din vârful administraţiei publice locale, viceprimarul Gabi Stan a devenit aproape invizibil. Mai răruţ cu prezenţa la şedinţele Consiliului Local că-i mai drăguţ. Gabi Stan e însă doar un exemplu şi, cel mai probabil, peste nici 12 luni, despre el se va vorbi deja la timpul trecut, ca despre o fostă figură a municipalităţii.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Demisia lui Radu Mazăre va produce însă efecte îndeosebi la proximele alegeri parlamentare. O dată pentru că e posibil ca PSD să nu mai paraşuteze oameni de la centru, aşa cum s-a întâmplat la scrutinul din 2012, „graţie” lui Radu Mazăre, apoi, fiindcă nu va mai fi vorba despre candidaturile rudelor, ale prietenilor şi ale aşa-numitelor obligaţii ale fostului lider al PSD Constanţa.

Pentru ca „fenomenul” să fie însă mai clar, voi face referire strict la personajele care, într-un fel sau altul, au ajuns în Parlament prin intermediul relaţiei cu Mazăre.

 

Deputaţi… ca monedă de schimb

La alegerile generale din 2012, Remus Cernea, ecologistul excentric, a candidat, ca şi Mădălin Voicu, din partea USL, în judeţul Constanţa. Cei doi au fost impuşi Organizaţiei PSD Constanţa, condusă atunci de Radu Mazăre, de către conducerea centrală a partidului. Mai exact, de Victor Ponta, preşedintele suprem aflat acum în dizgraţie în propriul partid. Părând dispus la multe compromisuri pentru ca administraţia pe care o păstorea să-şi majoreze pachetul de acţiuni pe care îl administra în Portul Constanţa, Mazăre a fost forţat să accepte candidaturile celor doi. Urâte candidaturi, ar putea spune azi orice social-democrat, privind retrospectiv. Asta, fiindcă Remus Cernea a reprezentat tot ce nu-şi dorea Radu Mazăre. Era şi este ateu, spre deosebire de fostul primar care nu rata nicio ocazie (electorală) de a se afişa public, la marile evenimente, alături de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Or, faptul că Cernea a avut o altă viziune asupra finanţării cultelor din România (alta decât cea de la bugetul de stat), viziune transpusă într-un proiect de lege, l-a transformat rapid în duşmanul fostului edil-şef. Acesta din urmă l-a catalogat rapid – caracteristic lui, de altfel – pe Remus Cernea drept „tâmpit”. A urmat, la nici măcar un an de la alegerea lui Cernea ca deputat USL de Constanţa, denigrarea sa de către organizaţia condusă de Mazăre. Denigrare întărită, desigur, de o ruptură ireversibilă. Pe principiul „câinii latră, caravana merge”, Remus Cernea şi-a văzut însă de mandat, de activitatea parlamentară, fie ea şi excentrică.

Cât despre Mădălin Voicu, acesta nu a contat în peisajul din Constanţa, fapt care trebuie să fie destul de frustrant pentru alegătorii din colegiul său (Colegiul 10, colegiu eminamente urban). Voicu a fost văzut pe meleaguri tomitane de vreo două ori, în campania electorală a alegerilor generale din 2012 şi de încă două ori după. Şi.. cam atât. De altfel, el nici nu-şi va duce mandatul parlamentar la bun sfârşit, fiindcă în vara acestui an a fost numit consul general al României la Bonn. Ce bine, nu-i aşa?! Al doilea parlamentar PSD de Constanţa care a ales diplomaţia (cel dintâi a fost Antonella Marinescu, fostul consul al României la Toronto).

DACĂ municipiul Constanţa va fi condus de un primar PSD care nu va pune interesele de gaşcă şi pe cele de partid deasupra interesului constănţeanului de rând, plătitor de taxe şi impozite, DACĂ acest primar nu va trata viitorii parlamentari ca monedă de schimb pentru atingerea unor obiective absconse, în PSD Constanţa ar putea fi declanşată o competiţie reală în perspectiva proximelor parlamentare. Greu de imaginat, nu-i aşa?! Însă, de vreme ce social-democraţii s-au lăudat întotdeauna cu numărul mare de membri de partid, n-ar trebui, teoretic, să fie prea greu să identifice în interiorul organizaţiei candidaţi pentru toate colegiile, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să accepte candidaţi impuşi de la centru.

 

Rudele, prietenii…

Un alt actual parlamentar PSD de Constanţa strâns legat de Radu Mazăre, dar care nu se va regăsi printre candidaţii din 2016 ai partidului este chiar fratele fostului primar, senatorul Alexandru Mazăre. În luna iunie a acestui an, social-democratul anunţa că, la finalul acestui mandat parlamentar, va ieşi definitiv din viaţa politică, iar asta din cauza „prea multor dezamăgiri”. Cu câteva luni înainte de anunţul privind finalul carierei sale politice, senatorul Alexandru Mazăre mărturisea că părăseşte PSD-ul, pe care l-a slujit timp de peste un deceniu, pentru a se alătura PSRO, partidul înfiinţat de Geoană şi Vanghelie. Fie pentru că s-a lămurit ce va însemna să facă parte dintr-o formaţiune girată de Vanghelie, fie pentru că a fost convins de fratele său şi de colegii de partid, cert este că Alexandru Mazăre nu a mai rupt uşa PSD. Îşi va aştepta cuminte finalul de mandat, iar în 2016 îşi va face ieşirea din viaţa politică. Pe undeva, era previzibil, căci fratele său nu mai e nici primarul Constanţei, nici liderul PSD Constanţa.

Bunul prieten al fraţilor Mazăre, deputatul Eduard Martin, cel care lasă impresia că s-a „evaporat” anul acesta, este, şi el, unul dintre actualii parlamentari PSD de Constanţa care nu s-ar mai regăsi printre aspiranţii de la anul la un fotoliu călduţ în Parlament. Potrivit unor surse, Eduard Martin nu îşi doreşte să candideze pentru al patrulea mandat de deputat.

Amintim că Eduard Martin este fiul fostului prefect al judeţul Constanţa Gheorghe Martin, dar şi faptul că numele său este legat de cel al firmei Polaris M Holding, firmă în care e acţionar, care asigură serviciul de salubritate în municipiul Constanţa şi se regăseşte în dosarele DNA fiind abonată la banii publici.

 

… şi obligaţiile

Un alt deputat PSD de Constanţa cu viitor incert în perspectiva proximelor alegeri parlamentare este Manuela Mitrea. Ca şi Remus Cernea şi Mădălin Voicu, ea nu a avut nicio treabă cu judeţul Constanţa înainte de a deveni parlamentar. Înainte de a candida, în 2008, într-un colegiu uninominal din judeţul Constanţa, Manuela Mitrea, soţia lui Miron Mitrea, era deputat de Mehedinţi.

În septembrie 2008, atunci când mi-a acordat un interviu, Manuela Mitrea şi-a dorit ca interviul să aibă loc la Hotel Flora.  Evident! În treacăt fie spus, Flora e deţinut de SC Xenoti SRL, firmă care îi are ca asociaţi pe Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Sorin Strutinsky. Mitrea se cazase acolo. Cu ocazia acelui interviu, publicat în cotidianul „Cuget liber”, soţia lui Miron Mitrea mărturisea că fusese invitată să candideze în Constanţa, pentru un mandat parlamentar, încă din 2004. „În 2004 am refuzat invitaţia, deşi îmi făcuse mare plăcere. Eu am avut întotdeauna o colaborare bună cu social-democraţii din Constanţa”, spunea deputatul Colegiului 8.

De ce a avut ÎNTOTDEAUNA o colaborare bună? Ei, bine, fiindcă Miron Mitrea a fost cel care, în 2000, a impus echipa lui Radu Mazăre la conducerea Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa. Deci, fostul lider al PSD Constanţa era cumva obligat faţă de Mitrea să accepte candidatura Manuelei Mitrea la Constanţa.

Astăzi, Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor, se află închis la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, după ce Instanţa Supremă l-a condamnat la doi ani de închisoare. În acest context şi nemaiexistând „invitaţia” lui Radu Mazăre, e puţin probabil că Manuela Mitrea va candida pentru al treilea mandat de parlamentar de Constanţa. Asta, desigur, dacă nu cumva Felix Stroe, noul lider al PSD Constanţa va găsi vreun folos al candidaturii ei.

 

În loc de concluzii

Pentru constănţenii care i-au ales, trebuie să fie, cum spuneam, frustrant. Frustrant o dată fiindcă parlamentarii mai sus amintiţi nu au excelat deloc în activitatea parlamentară. Amintim că ei au câştigat foarte uşor colegiile uninominale. Din prima, cum s-ar spune, nu la redistribuire. Apoi, trebuie să fie frustrant tocmai pentru că, deşi au câştigat fără probleme, par a fi cei dintâi atunci când vine vorba despre „dezertare”. Îşi strâng jucăriile şi pleacă.

 

Surse foto:

Manuela Mitrea, Remus Cernea, Alexandru Mazăre – Facebook

Eduard Martin – ziuaconstanta.ro

Mădălin Voicu – rfi.ro

Radu Mazăre – adevarul.ro

 

 

 

 

 

(Citit de 771 ori, 1 afisari astazi)