„Hai, spune tu, cum ar fi, celor ce ne conduc chiar să le pese/ de cei ce-așteaptă soarele și nu mai iese?”. Din păcate, asta este realitatea pe care am înfruntat-o ani la rând. Să „iasă odată soarele și pe strada mea”! Să mă trezesc dimineața cu zâmbetul pe buze, să merg la școală plină entuziasm și curiozitate pentru că aș vrea să cred că sistemul românesc de învățământ ne învață mai mult decât că dacă nu cumpărăm nu știu ce culegere nu luăm notă de trecere sau că nu avem dreptul să comentăm dacă suntem martorii unei nedreptăți. Aș vrea să cred că diploma de bacalaureat, atestatul și numeroasele examene susținute vor conta mai mult decât banii lui tăticu’.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Aș vrea să cred că lumea nu s-a „înrăit” așa de mult cum spune tanti Geta care se plânge la colțul străzii la tanti Maria despre adolescenții și „E greu să vezi frumusețea țării ăsteia pentru că trebuie să dai la o parte munți de gunoaie și mucuri de țigări înainte să faci un selfie decent. E greu să respiri aer curat când acesta nu există. E greu să te bucuri de lucruri simple ca suitul în copaci, pentru că aceștia sunt pe cale de dispariție. La fel cum sunt decența și respectul pentru natură, pentru aleile și plajele pe care ne plimbăm. Pentru că atunci când alergăm prin nisipurile constănțene nu știm dacă ne-am înțepat într-o scoică sau într-un inel de la o cutie de bere.”moda din ziua de azi, despre oale și cratițe, și când uită de mâncăruri, revin la tinerii din ziua de azi și la furia pe care o emană. Dar se întreabă ele, săracele, oare de ce suntem așa nervoși? De ce „ne băgăm” și „ne scoatem”? De ce, la doar 15 – 20 de ani, ne-am săturat? Pentru că nu ’om ști noi așa multe ca ele, nu ’om fi trecut prin comunism și revolte și muncă grea și bla – bla, dar nimic in jurul nostru nu ne încurajează să vedem viața așa cum este ea. Adică frumoasă.

Este posibil. Doar că nu într-o țară și o lume în care ne mâncăm între noi. Nu într-o lume în care oamenii devin tot mai nervoși pe zi ce trece din te  miri ce lucru de nimic, nu într-o lume în care nu mai există înțelegere, respect reciproc și prezumția de nevinovăție. Pentru că, în lumea asta pe care ne-o arată „adulții” și toți oamenii din spatele micului ecran, e greu să ai încredere și în fețele bisericești. Pentru că asta, în mintea multora, produce confuzie și face să se piardă credința în tot ce e sfânt și frumos și adevărat pe lumea asta.

Fiecare are dreptul să creadă în ce vrea. Dar dreptul acest pare a fi direcționat și subtil (sau nu) manipulat, căci, într-o societate care îți prezintă lucrurile numai în alb și negru, e greu să vezi curcubeul de după furtună.

E greu să vezi frumusețea țării ăsteia pentru că trebuie să dai la o parte munți de gunoaie și mucuri de țigări înainte să faci un selfie decent. E greu să respiri aer curat când acesta nu există. E greu să te bucuri de lucruri simple ca suitul în copaci, pentru că aceștia sunt pe cale de dispariție. La fel cum sunt decența și respectul pentru natură, pentru aleile și plajele pe care ne plimbăm. Pentru că atunci când alergăm prin nisipurile constănțene nu știm dacă ne-am înțepat într-o scoică sau într-un inel de la o cutie de bere.

Așa că alegem de cele mai multe ori să nu ne gândim. Să nu ne implicăm. Deși nu asta e soluția. Știu. Și mulți dintre tinerii din ziua de azi o știu. Doar că e încă devreme să facem schimbări majore. Pentru că, atunci când încercăm, eșuăm. Eșuăm să atingem inimile oamenilor. E greu. Nu mulți se opresc din fuga lor cotidiană pentru a observa frumusețea din jurul lor. Frumusețea lucrurilor simple ca plimbarea pe plajă (dacă ignori gunoaiele sau le aduni ca un bun ecologist și le arunci la coș), un picnic în aer liber, o excursie până la țară la bunica.

Astea sunt motivele pentru care nu ne scoatem căștile din urechi nici în transportul în comun și uităm să lăsăm telefonul din mână. Bine, poate doar o parte din motive. Pe restul vi le pot spune ceilalți tineri supraviețuitori constănțeni, români. Pentru că fiecare luptă în felul lui să își rescrie povestea după reguli proprii. Contrar aparențelor, mulți suntem încă niște visători.

(Citit de 302 ori, 1 afisari astazi)