Mamă, îţi scriu din campanie. E nasol!
A fost a doua oară când l-am văzut în exerciţiul funcţiunii pe Andi Mihalache, dar a meritat. Noua lege a finanţării partidelor politice a adunat …
A fost a doua oară când l-am văzut în exerciţiul funcţiunii pe Andi Mihalache, dar a meritat. Noua lege a finanţării partidelor politice a adunat …
Sebastian Ghiţă, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu. Am putea să o menţionăm şi pe Elena Udrea, prin prisma relaţiei speciale pe …
Zece specializări universitare din România sunt în Top 500 mondial. Aparent, situaţia reprezintă un motiv de mândrie pentru sistemul academic autohton. O analiză rapidă a …
Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Asociaţia de Studii Americane din România găzduiesc, în perioada 22-25 aprilie, a XXXI-a ediţie a Conferinţei Asociaţiei Europene de Studii …
S-a dus dracului campania electorală de bun simţ pe care ne-o doream şi şi-o doreau o parte dintre candidaţii la Primăria Constanţa. Eu oricum nu …
Am mulți prieteni pe Facebook. Petrec mult timp aici, recunosc, pentru că am o sete de a cunoaște oameni. Unii îmi plac. Alții mă plictisesc. …
Imaginile pe care le-am văzut ieri la televizor, din capitala Europei, mi-au adus aminte de un clip făcut pentru UNICEF: un copil occidental vesel şi …
Am crescut auzind despre studenţie că este „cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui tânăr”. E acel interval de trei, patru, cinci sau chiar şase …
A treia scrisoare deschisă către administraţia locală din Constanţa „Vrei o schimbare? – Începe cu tine! Fii responsabil, plăteşte-ţi impozitele şi taxele la timp!” – …
Cedarea pavilionului maritim românesc, o afacere cu „tentacule” în Ministerul Transporturilor Andrian Mihei, fostul director al ANR care a desecretizat contractul păgubos prin care dreptul …