Criticul de artă Doina Păuleanu a organizat şi a vernisat ieri prima expoziţie postumă a maestrului Ionel Mătăsăreanu, la un an de la trecerea lui în eternitate. A fost un public numeros, printre care şi foşti elevi ai maestrului, iar întâlnirea a avut şi rolul de a-l comemora pe cel supranumit „pictorul mării”. Un omagiu vizual pentru maestru a fost expunerea portretului – efigie pe care i l-a pictat fostul său elev, Traian Brădean. Iar cuvintele directoarei Muzeului de Artă au fost pe sufletul meu şi bănuiesc că şi pe sufletele celor prezenţi, căci au conturat foarte precis, cu multe amănunte şi anecdote, fără a lăsa la o parte niciun aspect important, personalitatea, personajul care a rămas pentru mulţi „Domnul Ionel”.
A vorbit despre viaţa dedicată artei sale şi mării pe care a pictat-o mereu, despre aspiraţia lui spre culoare, lumină şi spiritualitate, despre insistenţa cu care se apleca asupra unui motiv, cu dorinţa de a şi-l apropria; despre pasiunea pentru Bach, şi pentru vioara sa la care cânta în fiecare seară; despre traiul precar, dar senin pe care-l ducea din cauza refuzului inexplicabil de a primi orice premii sau pensia la care ar fi avut dreptul, ca fost profesor şi ca membru al Uniunii Artiştilor Plastici; despre vorba sa repezită şi ciudăţeniile lui, despre felul cum îşi acorda, copilăreşte, încrederea şi şi-o retrăgea fără vreun motiv aparent.
Discursul Doinei Păuleanu a fost şi un curs prescurtat de teorie a artei plastice româneşti, căci a explicat auditoriului diferenţa fundamentală dintre artiştii adepţi ai lui Alexandru Ciucurencu şi cei ai lui Corneliu Baba, arătând că Ionel Mătăsăreanu alesese culoarea şi lumina primului maestru, în detrimentul clarobscurului şi profunzimii psihologice ale celui de-al doilea. Legătura emoţională dintre artist şi natură a fost fundamentală în creaţia lui Mătăsăreanu şi multe dintre lucrările sale par realizate într-un moment de graţie, cu tuşe rapide şi sigure. Fa presto este, în termeni de specialitate, această manieră de a picta, iar tuşele sigure, suverane, care nu sunt la îndemâna oricui definesc maniera con brio – ambele identificate de criticul de artă în aceste lucrări inspirate.
„Ne e dor de el, ne e dor de dezinvoltura sa, de vorba sa repezită, ne e dor de gândurile sale, ne e dor de tot ceea ce făcea ca să coloreze viața și să-i dea un sens…”, a încheiat Doina Păuleanu.
A fost o reîntâlnire frumoasă cu „pictorul cetăţii”, „pictorul mării”, prin lucrările sale, iar în finalul vernisajului Andrada Iuga, elevă a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, a interpretat la vioară o piesă de Bach.
Nici un comentariu