Se împlinesc, zilele acestea, doi ani de când, în absenţa ta, viaţa artistică a Constanţei e mai săracă. Şi bla, bla, bla…

Promotii tablouri pecanvas.ro

Cum ar fi fost, domnule Ionel, să încep astfel un text despre tine? Cum ar fi fost să vorbim în clişee, conformist şi sec despre minunea de om care ai fost? Trist, nu-i aşa?! Nedrept. Cumva ingrat. Fiindcă tu, spre deosebire de atâţia alţii, ai fost un spărgător de clişee. Un neobosit căutător de frumos. De culoare, de lumină. Un însetat iubitor de mare, cu tot ce are ea mai adânc, mai tulburător. Ca furtunile mari din vieţile noastre, cele de care ne temem şi de care fugim, ştiind, totuşi, că vom sfârşi în braţele lor şi că acolo şi doar acolo ne va fi bine. Acolo vom fi fericiţi. Asta am crezut mereu despre tine: că în pofida a orice, ţi-ai urmat drumul cu o încăpăţânare care, recunosc, uneori mi-a părut un pic copilăroasă. Deşi tu aveai aproape de trei ori vârsta mea. Şi tot de trei ori bunătate, graţie, nobleţe. Adevărul e că mă simţeam, atunci când stăteam de vorbă, ca şi când aş fi vorbit cu un lord.

În această Constanţă prin definiţie balcanică, uneori meschină, uneori egoistă, dar tare frumoasă, ai fost, pentru mine, un reper. Nu doar în pictură, nu doar pe paleta de culori, nu doar pe pânză. Ci un reper de bunătate şi candoare. Ca şi când, pentru tine, lumea chiar începea din nou în zorii fiecărei zile, fără a fi păstrat ceva întunecat, ceva negativ de ieri, de alaltăieri, de săptămâna trecută.

Aş fi vrut să mai stai. Măcar o lună, măcar un an. Să mă mai pot bucura, în felul meu cumva egoist, de fiecare întâlnire cu tine. Să iau din ea tot ce e mai bun şi mai frumos. Şi, mai ales, să le iau fără măsură. Fiindcă aşa dăruiai tu: fără măsură.

L-am cunoscut pe Ionel Mătăsăreanu cu ani în urmă când, în redacţia ziarului „Cuget liber”, am răspuns, într-o zi, la telefonul fix. Ne ştiam deja din povestiri. Azi însă, cred că ne ştiam de dincolo de ele. Din amintiri netrăite. Din cuvinte nespuse. Domnul Ionel – aşa cum îi plăcea să-i spun -, pictorul mării, al Constanţei a murit în urmă cu doi ani. Îmi place să cred că ni-l vom aminti mereu exact aşa cum a fost. O minune de om.

(Citit de 291 ori, 1 afisari astazi)