Urmăresc pe Facebook înregistrări din concertul nefast din Colectiv. Urmăresc dezlănțuirile tinerilor și mai puțin tinerilor de-acolo, uniți de aceeași pasiune. Caut să înțeleg ceea ce văd, să descifrez ceea ce ascult, încercând să alung ca pe-o fantasmă gândul sfâșietor că unii dintre cei pe care-i văd atât de plini de viață nu mai sunt, că explozia de trăiri din interiorul lor a fost curmată de explozia de foc și de substanțe toxice în doar câteva zeci de secunde, că sunt plânși pe veci de cei rămași. Privesc oameni dezlănțuiți, mișcându-se aproape brownian în ritmul unei muzici ce trezește forțe interioare, nebănuite. Oameni care, peste zi, sunt (da, sunt, căci ei încă trăiesc în aceste înregistrări!) elevi și studenți excepționali, artiști, arhitecți, IT-iști, angajați la multinaționale sau liber-profesioniști.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Îmi vine în minte un fragment din Horia Aramă: „Creierul nopții elibera insul de toate refulările de peste zi. Creierul zilei alunga zațul tenebrelor din cele mai ascunse unghere ale organismului, făcând corpul să acumuleze forțe benefice de la soarele diurn. Reactivați fără greş, pigmenții unuia anihilau toxinele acumulate sub imperiul celuilalt astru.”

Da, în fiecare dintre noi există toxine. Ne naștem puri, ne naștem îngeri, devenim copii care vorbesc cu pietricelele, cu gâzele, cu un val de mare, copii care se supără pe-o frunză buclucașă sau pe-o pală de vânt. Creștem, învățăm că este, dincolo de lumea noastră perfectă, o lume… altfel, în care există și pericole, există și rele, există și suferință, și nedreptate, există și minciună, există și ipocrizie, și impostură, și corupție. Toxine. Toxine ce riscă să ne pătrundă prin pori, căci trăim printre ele, sau riscă să se transforme în frustrări la fel de nocive, dar de care avem datoria să ne purificăm: prin credință, prin artă, prin meditație, prin sport, prin cultură, prin dragoste. Prin atitudine. Prin revoltă.

Nu, ce a fost după Revoluția din ’89 sau după mineriade nu se poate repeta. Colectivul de-atunci nu este Colectiv-ul de astăzi. Pentru că cei de-atunci au crescut într-o societate toxică, închisă, irespirabilă și a fost destul de ușor să fie păcăliți de cameleonii politici. Cei de-acum s-au format într-o societate la fel de toxică, dar au avut șansa să poată respira aerul libertății, să aibă acces la cunoaștere, la informație. Să cunoască și răul, și binele. Căci, acum, nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare, cum scrie în Cartea Sfântă.

Cei de-aici aprind candele ca să le lumineze drumul celor de dincolo, către divinitate. Cei care au pierit, inhalând toxine și transformându-se în torțe, luminează de-acolo drumul celor de-aici, către un drum curat, către o societate care să pună la colț și nedreptatea, și minciuna, și ipocrizia, și impostura, și corupția.

Să nu creadă cei care acum se dau la fund de ochii lumii, așteptând mocnit momentul în care Strada se va retrage și ei vor putea ieși iar la suprafață, că o să le meargă la nesfârșit. Tinerii de-acum nu sunt dresați să țină capul plecat. Ei știu că se poate trăi civilizat, în adevăratul sens al cuvântului, căci nu se raportează la trecut, ci la viitor, căci viitorul nostru este prezentul Occidentului, în care legile sunt legi, normele sunt norme, iar valorile sunt valori, nu pseudo-legi, pseudo-norme, pseudo-valori. Și poate că se vor retrage din stradă, dar vor continua să opună rezistență oamenilor toxici, cărora nu le vor permite să le mai fure viețile.

(Citit de 765 ori, 1 afisari astazi)