S-au împlinit, recent, doi ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD în Siutghiol. Doi ani de când toată lumea urla că oamenii ăia au murit cu zile fiindcă sistemul e putred. De sus până jos. Că sistemul de invervenţii în situaţii de urgenţă este deficitar. Convertit, din păcate, la decizii şi mecanisme politice. Deşi vorbim despre viaţă şi moarte, sistemul e scurtcircuitat. Evident, de aici, moartea.

Promotii tablouri pecanvas.ro

S-a împlinit, şi mai recent, un an de la ceea ce numim tragedia din Colectiv. Acelaşi sistem, aceeaşi cangrenă morală care a permis să se ajungă la situaţia asta. Aceiaşi golănaşi de cartier ajunşi primari, aceleaşi derapaje administrative care au avut ca direcţie unică moartea. 64 de tineri au murit pentru ca „sistemul” să pice. The day we give in is the day we die, nu-i aşa?!?

Unde suntem astăzi? În punctul în care Liviu Dragnea, preşedintele condamnat al PSD, devine preşedintele Camerei Deputaţilor. Sistemul este, deci, acolo unde era acum doi ani, acolo unde era înainte de Colectiv. Departe de mine gândul că Dragnea este singurul personaj politic care, într-o societate în care buna guvernare chiar există, n-ar fi trebuit să figureze în noul Parlament. Departe de mine gândul că figuri nefrecventabile există doar în PSD. ALDE i-a făcut, iată, cadou lui Varujan Vosganian al şaptelea mandat parlamentar. Cu totalul concurs al PNL. Ce ruşine, Doamne, ce ruşine! Şi ce jenant pentru aşa numita opoziţie să nu aibă un contracandidat pentru PSD, nici în Cameră, nici în Senat…

Cum spuneam însă, sistemul este la locul lui. Clasa politică a suferit doar modificări de detaliu, nu de fond. Baza este aproape neschimbată. Problema este acum alta, anume că derapajele nu mai trec drept scuzabile, nu mai sunt considerate, ups!, doar nişte rătărici. Au devenit regula. Norma în România lui 2016, 2017 şi câţi ani or mai trece.

Băieţii semidocţi de campanie care acum zece ani cărau serviete sunt, astăzi, acolo sus, alături, bineînţeles, de veşnicii securişti reşapaţi. Ceea ce mă sperie azi este însă această violentă fascinaţie faţă de borfaşi. Fascinaţie manifestată chiar şi de – sau mai ales de – mass-media. Mass-media care permite acestor borfaşi să facă agenda zilei.

Dintr-un anumit punct de vedere, ziua în care unii au renunţat este acum, aici. Momentul este fix acesta. Şi totuşi, totuşi, au murit nişte oameni, nişte părinţi, nişte copii care visau să schimbe lumea, să devină studenţi, să iubească până la capătul lumii. Au fost, cred, prea aproape de moarte.

Azi suntem acolo unde eram acum doi ani, acolo unde eram acum un an. Bălăcindu-ne în mizerele noastre comodităţi, mustind de laşitate. Resemnaţi sau doar dezinteresaţi. Sistemul politic este la locul său, toate celelalte sisteme, sub el, aliniate cuminţi. Noi suntem încă atât de aproape de moarte.

(Citit de 207 ori, 1 afisari astazi)