E ziua-n care îmi scot maşina din parcare (oare?)
E o dimineaţă de vară, e soare, e frumos afară şi mai e şi duminică. Întâi cobor încetişor căruciorul la parter şi apoi îmi iau …
E o dimineaţă de vară, e soare, e frumos afară şi mai e şi duminică. Întâi cobor încetişor căruciorul la parter şi apoi îmi iau …
Centrul pentru tineret Valea Seacă din comuna constănţeană Valu lui Traian va găzdui, mâine, începând cu ora 11.00, lansarea cărţii „Gheorghe Papuc, om al cetăţii”, …
O aulă[i] întreagă de frustraţi a participat ieri la aşa-zisa dezbatere publică pe marginea Planului de mobilitate urbană durabilă (PMUD) care ar trebui aprobat pentru …
După informaţiile apărute în presă despre întâlnirea dintre Decebal Făgădău, preşedintele PSD Constanţa şi reprezentanţi ai grupării makedonarmâne din Constanţa, Societatea de Cultură Macedo-Română (SCMR), …
Daria Dima, o fetiţă de doar 3 ani din Constanţa, se luptă să trăiască. Salvată de medicii bucureşteni, care i-au extirpat o tumoră de 15 …
Alegerile locale din 2016 aveau toate premisele pentru a fi interesante: primul scrutin după alegerea lui Klaus Iohannis în noiembrie 2014, primele alegeri după tragedia …
Păcat! A fost cea mai mare şansă pe care am avut-o de a schimba conducerea PSD a oraşului cu un om care chiar ar fi …
Primarul localităţii Valu lui Traian, Florin Mitroi, a fost ales cu un procent covârşitor, aproape de unanimitate. 87,5 la sută din voturile cetăţenilor au fost …
Un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile locale din 5 iunie va fi pus la dispoziţia cetăţenilor de Expert Forum, cu sprijinul Funky …
Reporter: Cum evaluați prestația actualei administrații din Constanţa, aceea pe care vreţi să o schimbaţi după votul de duminică? Vergil Chițac: Din păcate, au rămas …
„Oamenii Timpului” este o campanie de recuperare a valorilor în toate domeniile, în societatea românească. Demersul a fost iniţiat de revista de cultură „Timpul” din …
Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, s-a aflat, ieri, la Constanţa, unde a participat la o întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii „Ovidius”. Înainte …