E o dimineaţă de vară, e soare, e frumos afară şi mai e şi duminică. Întâi cobor încetişor căruciorul la parter şi apoi îmi iau şi copilul, vrem o plimbare la Cazino. Stau în Tomis Nord, într-un bloc cu accesul pe o aleiuţă paralelă cu faţada principală. Locul de parcare reuşesc cu greu să-l menţin în acelaşi loc, e o bătaie formidabilă pe subiectul asta. Tactica este să plec de la serviciu cu jumătate de oră mai devreme ca să pot parca cât mai aproape de scara blocului. Însă rivalii mei au descoperit metoda şi ei pleacă cu trei sferturi de oră mai devreme sau cu câte o oră, caz în care nu mai reuşesc să găsesc un loc mai aproape de 1 kilometru faţă de axul blocului. Am încercat şi o altă tactică, mi-am lăsat maşina în parcare şi am plecat trei zile la serviciu cu un coleg, făcând jumi-juma benzina. Nu pot să explic exact privirile rivalilor văzându-mi maşina nepornită. Oarecum intimidat, am dezumflat un cauciuc, mimând o pană. A doua zi mi-am găsit cauciucul umflat la loc, cu exact presiunea corespunzătoare. Dar asta e o altă poveste…

Promotii tablouri pecanvas.ro

Deci, având copilul în cărucior, îmi testez talentul de a-l duce spre maşinuţa mea, pe carosabil, bine-nţeles (!) – trotuarele fiind ocupate în totalitate cu maşinile locatarilor. Cu greu intru cu căruciorul între maşini, ca să treacă un cârd de automobile într-un sens, alte 4-5 maşini aşteptând (blocând o intersecţie) să treacă, şi ele, în celălalt sens. N-o mai lungesc, ajung până la urmă la maşină, pun copilul în scăunelul special din spate, pliez căruciorul, îl bag în portbagaj, mă aşez la volan şi… stau pe loc. Din faţă vine Polarisu’ – maşină care strânge gunoiul (chiar şi duminica). Merge foarte încet, căci în faţa ei, în acelaşi sens, se deplasează cu greu un om cu dizabilităţi rotind cu mâinile roţile propriului cărucior. Reuşesc peste o juma’ de oră să plec din locuşorul meu, străbat toată aleiuţa, intru pe o alee principală şi, de aici, pe bulevardul Lăpuşneanu.

Fac giratoriul pentru bulevardul Termele Romane şi, coborând spre faleză, scrutez şoseaua de centură a portului, ca să găsesc un loc de parcare. Nimic. O cotesc pe lângă „Vraja Marii”, în parcarea din spatele Porţii 1 a Portului, dar toate locurile din faţă sunt ocupate, mai departe se lucrează şi se tot mişcă nişte camioane şi basculante. O iau spre statuia Timonierului, apoi pe „Revoluţiei” până în Piaţa Ovidiu, unde „morcovii” nu ne lasă mai departe. Dau cu spatele, mă întorc pe Arhiepiscopiei (care e full) şi o iau pe Elisabeta spre Portul Tomis. Dacă adineauri era full, aici e „chintă roială”. Ambuteiaj serios, măi, nene… O iau pe aleiuţă până la Plaja Modern şi parchez în parcarea amenajată sub Vila Şuţu. Mai era un singur loc…

Cu căruciorul aproape alerg pe trotuar, spre promenada Cazinoului. E adevărat, aici trotuarul e o adevărată redută în faţa maşinilor, dar nu şi a gazelor de eşapament, aşa că mă întorc la maşină şi mai fac o încercare să ajung la Cazino. Până la urmă găsesc un loc pe Revoluţiei şi depliez căruciorul, luând-o spre mare. Toată lumea merge pe centrul străzii, nu există trotuare, ci doar nişte dale ceva mai închise la culoare, care ar marca/delimita carosabilul de fluxul pietonal ocupat până la refuz de maşini.

Apar şi primii stropi de ploaie, care se transformă într-o furtună în toată regulă. Astăzi am interzis la Cazino. Mă întorc şi stau la coadă într-o mulţime de maşini nervoase care claxonează la infinit. Totul se opreşte brusc când sunt în dreptul Muzeului Jalea. Şi ploaia, dar şi puhoiul de maşini. Nu se înaintează niciun centimetru de minute bune. Deodată, văd că lumea coboară din maşini şi aleargă spre statuia lui Saligny. Iau şi eu copilul în braţe şi mă duc să văd. O mare de oameni se uită în jos  la maşinile care erau parcate pe centura portului şi care acum plutesc ca nişte bărci, sărutându-se uşor. E un spectacol pe care nu-l vezi în fiecare zi, dar mai ştii? După două ore şi jumătate parchez maşinuţa într-un cartier vecin şi mă strecor cu căruciorul pe un traseu cu obstacole, pe alei deja cunoscute, înghiţind kilometrul ştiut deja până la scara blocului meu. Maşinile rivalilor (sau o parte dintre ele) sunt la locul lor.

 

Traducerea textului de mai sus:

Am strâns într-o povestioară o parte dintre întrebările şi interpelările unor constănţeni (cetăţeni simpli sau specialişti), de la dezbaterea publică privind „Planul de mobilitate urbană durabilă”, care s-a ţinut în Aula Universităţii „Ovidius” din Constanţa. După un şir lung de discursuri-monolog de la tribună şi nişte texte şi grafice anemice apărute pe un ecran pricăjit (de-abia se distingea ceva pe pânză, mai ales de la jumătatea sălii spre fund) au apărut şi întrebările şi frustrările celor din sală. Răspunsurile – deseori enervante – ale consultanţilor erau direcţionate spre ideea că întrebările nu ating subiectul, că proiectul este bun şi că primim bani europeni frumoşi şi că fără această dezbatere publică nu îi mai primim. Deci o bifă. Pe de-o parte, o informare cât de cât despre proiect, pe de alta, întrebări – majoritatea fără un răspuns soluţionabil. Atmosfera m-a trimis cu gândul la un film mut cu Chaplin, numai că la ăla te stricai de râs. Aici însă n-a fost cazul.

Până la Dumnezeu ne omoară sfinţii – problema parcărilor din municipiul Constanţa este departe de a fi soluţionată // Constănţenii se strecoară printre maşini riscându-şi viaţa în fiecare zi, trotuarele fiind ciorchine de maşini // Nu există o stradă/alee care să rezolve integral circulaţia persoanelor cu dizabilităţi // Nu există un plan coerent pentru circulaţia bicicliştilor (de agrement – dar ca alternativă la auto?) // Toată partea dinspre Cazino a Peninsulei se bazează doar pe o arteră de circulaţie, aglomerând aici noxele auto şi decibelii până la exasperarea riveranilor (oare de ce nu se dă în folosinţă centura portului până la gară, mai ales că şantierul de la „Trading Centre” a sucombat de aproximativ doi ani?) // S-au desfiinţat tramvaiele şi troleibuzele, dar ne gândim la automobile electrice?!…

P.S. O dezbatere înseamnă şi modificarea sau completarea ideilor „Planului de mobilitate urbană durabilă”, care conţine propuneri pe termen scurt, mediu sau lung. Oare va fi îmbunătăţit pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale? Aproape de sfârşitul acestei „şedinţe”, am întrebat şi eu dacă, pentru un termen lung, s-a luat în considerare şi reconfigurarea cartierelor existente. Adică avem un procent însemnat de blocuri uzate fizic şi moral, iar acestea s-ar putea demola pe porţiuni însemnate şi construi în locul lor blocuri mai înalte, dar care să aibă toate utilităţile arondate (jocuri de copii, terenuri de sport, bătătoare de covoare, containere selective de gunoi, spaţii verzi) sau să nu se mai construiască deloc, în locul lor să se facă parcuri şi să se mărească perimetrul municipiului, construindu-se blocuri de locuit şi clădiri de serviciu, spaţii pentru sport, dar mai ales pentru cultură, după toate regulile unui urbanism corect şi modern. Asta pentru când vom avea fondurile necesare şi mijloacele tehnice. Dar, dacă vom avea o astfel de strategie, n-am mai îndesi cu noi construcţii spaţiile şi aşa minimale dintre blocuri… Cred că întrebarea mea a fost notată undeva pe o hârtie.

E duminică. Îmi scot maşina din parcare.

(Citit de 568 ori, 1 afisari astazi)