Un deceniu de „crime” în cultura din Constanţa. „Asasinii” sunt plătiţi din bani publici

În ultimii zece ani, cultura din judeţul Constanţa a suferit o serie de acte pe care lesne le putem numi criminale: comasări de neînţeles şi chiar dispariţii ale unor instituţii de cultură, totul în virtutea unor argumente care sfidează logica şi bunul simţ şi care, în acelaşi timp, dau măsura fidelă a incompetenţei atât a administraţiei publice locale, cât şi a administraţiei judeţene. Să vorbeşti, astăzi, despre exterminarea culturii la Constanţa nu este un moft. Da, multora li se pare un subiect perimat, care face notă discordată cu vremurile. Este însă vorba despre nevoia de a vorbi public, clar, transparent despre motivele care au dus la această stare de fapt, precum şi despre oamenii care au permis şi permit în continuare ca această „asasinare” să aibă loc constant, în ultimul deceniu.

Vom face, în cele ce urmează, o radiografie a celor mai importante decizii luate în ultimii zece ani, decizii care au făcut ca, la momentul actual, să nu putem afirma despre Constanţa că este un oraş, un centru cultural de excepţie, un, dacă vreţi, caleidoscop cultural. Nu ne prea raportăm, astăzi, la dimensiunea culturală a Constanţei, iar fenomenul este definit îndeosebi de enclave, de momente sporadice, episodice, de cele mai multe ori private.

Deciziile prin care CJC a pus piedici instituţiilor de cultură

În urmă cu peste un deceniu, în 2004, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) decidea comasarea Teatrului de Revistă „Fantasio” cu Teatrul de Stat Constanţa, ceea ce s-a tradus prin dispariţia propriu-zisă a Teatrului „Fantasio” ca entitate teatrală. Cele două structuri urmau să figureze ulterior sub titulatura Teatrul Naţional Constanţa. Acesta a fost un prim pas. Doar unul din lungul şir de decizii pe care CJC le-a luat împotriva culturii.

La scurt timp după asta, CJC-ul condus de social-democratul Nicuşor Constantinescu a hotărât reorganizarea sub acelaşi acoperiş a Operei, a Teatrului de Balet „Oleg Danovski” şi a Filarmonicii „Marea Neagră”. Din acest moment, s-a vorbit despre Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, care funcţionează şi acum în clădirea fostului Teatru Dramatic „Ovidius”. Filarmonica s-a „evaporat” ca instituţie de sine stătătoare, în vreme ce orchestrele şi corurile Operei şi Filarmonicii au început să funcţioneze împreună. Cât despre trupa de balet „Oleg Danovski”, aceasta este folosită şi pentru spectacolele de operă şi nu se mai poate mândri cu un repertoriu exclusiv. Amintim, în acest context, că trupa de balet era solicitată în numeroase turnee în străinătate, fiind considerată una dintre cele mai bune din Europa. La vremea aceea, baletul constănţean se bucura încă de un renume, de glorie, de succes. Spre deosebire de momentul actual.

Pe 19 august 2004, acelaşi Consiliu Judeţean Constanţa lua hotărârea de a aproba reorganizarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), Muzeului de Artă şi Muzeului de Artă Populară Constanţa şi înfiinţarea Muzeului de Istorie Naţională, Arheologie, Artă şi Tradiţii Constanţa, precum şi aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a bugetului acestei noi instituţii de tip ghiveci. Hotărârea CJC nu a produs efecte, muzeele revenind rapid la statutul anterior.

Şase ani mai târziu, Consiliul Judeţean Constanţa intenţionează din nou să pună la cale un „masacru” al muzeelor. De data aceasta, în august 2010, CJC decidea ca Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa să se comaseze cu Muzeul de Artă Constanţa, acesta din urmă unul dintre cele mai apreciate şi mai bine cotate la nivel naţional din punct de vedere al lucrărilor din patrimoniu. MINAC şi  Muzeul de Artă au avut de suferit la acel moment, prin modificarea organigramei mai mult de jumătate dintre angajaţi fiind daţi afară.

Cum „se îngroapă” un muzeu? Cu „grijă”…

Una dintre instituţiile de cultură „ucise” cu premeditare de către CJC şi nereaduse la viaţă nici până astăzi este Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu” din Medgidia, fostă secţie a Muzeului de Artă Constanţa. În 2009, consilierii judeţeni au decis, prin hotărâre CJC, modificarea organigramei Muzeului de Artă Constanţa prin renunţarea la cei cinci (doar cinci) angajaţi ai Muzeului „Lucian Grigorescu”. Cum a motivat Consiliul Judeţean această decizie? „Deoarece Muzeul de Artă Lucian Grigorescu din Medgidia nu are patrimoniu, lucrările aparţinând
Muzeului de Artă Constanţa, iar încasările acestei secţii sunt de aproximativ 1.000 de lei pe an, nejustificând plata celor cinci angajaţi şi a cheltuielilor de întreţinere, propune (n.r. CJC) desfiinţarea acestui muzeu”, se preciza în expunerea de motive ataşată proiectului de hotărâre. Simplu. Fără vreo încercare de salvare a muzeului. Fără vreo tresărire la gândul că dispare nedrept o instituţie de cultură.

O fundaţie de casă

Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu” din Medgidia a fost închis în vremea în care Fundaţia Fantasio era la apogeu şi organiza, din bani publici, evenimente… îndoielnice. Amintim că această fundaţie a fost înfiinţată de Consiliul Judeţean Constanţa în urmă zece ani şi că, potrivit hotărârii de înfiinţare, avea ca obiectiv „dezvoltarea vieţii culturale – diversificate şi competitive – ca element definitoriu pentru afirmarea identităţii şi a coeziunii sociale în spaţiul cultural dobrogean”. Ei, bine, fundaţia s-a ocupat cu de toate, mai puţin cu dezvoltarea vieţii culturale din judeţul Constanţa. De altfel, Fundaţia Fantasio e cunoscută ca organizatoare a evenimentului „Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean”. Greu de explicat de ce o fundaţie care ar trebui să se ocupe de cultură se orientează către „Sărbătoarea recoltei”. Cu ce bani pune la cale acest eveniment? Cu bani, desigur, din bugetul local al Constanţei. De altfel, Fundaţia Fantasio a câştigat constant, în ultimii ani, licitaţia pentru „punerea în scenă” a acestei acţiuni, derulate, cum altfel, la Pavilionul Expoziţional, pe care l-a şi administrat câţiva ani.

Fără drept de apel

Pentru că am menţionat mai sus bugetul local al municipiului Constanţa, trebuie amintit faptul că acest buget s-a dovedit, vezi, Doamne, prea sărac atunci când s-a pus problema finanţării revistei culturale „Tomis”, revistă pe care, în vara lui 2010, Consiliul Local Constanţa a hotărât să o desfiinţeze.

Invocând controversata Ordonanţă de Urgenţă 63/2010 dată de Guvernul Boc, CLM a adoptat o hotărâre privind desfiinţarea publicaţiei. Nici pentru municipalitate cultura nu a fost prioritară. Era, totuşi, vorba, despre o revistă de cultură cu tradiţie, în paginile căreia publicaseră, de-a lungul timpului, Marin Mincu, Alex. Ştefănescu, Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu, dar şi Vartan Arachelian, Lăcrămioara Berechet, Nicolae Rotund, Marina Cap-Bun. Desfiinţarea publicaţiei de către CLM Constanţa, în 2010, a lăsat fără loc de muncă 16 oameni.

„Asasinii”

Ce care au pus umărul la „exterminarea” culturii din Constanţa sunt atât consilierii judeţeni, cât şi consilierii locali. Sunt oamenii care au tăcut, cei care nu au făcut opoziţie în CJC şi în CLM Constanţa, aceia care nu s-au zbătut pentru ca pe instituţii să nu se pună lacătul, pentru ca o revistă culturală de prestigiu să nu fie desfiinţată şi, în principiu, pentru ca fenomenul cultural din Constanţa să nu arate ca o „pizza cu de toate” sau ca o „săracă fată bogată”.

Peisajul cultural actual este trist. Sinistru de-a dreptul, în pofida faptului că, e drept, au existat şi există şi acum oameni care au încercat să reziste vremurilor şi hotărârilor aberante ale administraţiei locale şi judeţene.

Toată această exterminare a culturii din Constanţa s-a făcut sub stricta supraveghere a fostului primar Radu Mazăre şi a preşedintelui CJC Nicuşor Constantinescu şi, aşa cum am precizat anterior, a consilierilor locali şi judeţeni.

Dacă, totuşi, au existat tentative de opoziţie, acestea din urmă fie nu au avut ecou, fie nu au produs efecte, căci atât în CJC, cât şi în CLM Constanţa PSD-ul a dictat în permanenţă. Şi, pentru corectitudine, trebuie, totuşi, menţionat, că nici consilierii liberali şi foşti democrat-liberali nu au slujit tocmai interesul public. Cel personal, egoist şi meschin, a primat. Sau pur şi simplu a fost mult mai comod să nu se implice. Tăcerea este, şi ea, un răspuns.

Sursa foto sediul CJC – Facebook