L-am cunoscut pe senatorul Gheorghe Dumitrașcu acum mai bine de zece ani, pe final de mandat parlamentar. Conjunctura a făcut ca eu, jurnalist la început de carieră, să-l întâlnesc la casă, o casă bătrânească, cu roșii în grădină, cireși pe rod și cișmea în curte. Nici nu ai fi zis că este demnitar. Am băut o bere rece ca doi prieteni vechi, el, desculț și chinuit de caniculă, eu, avid de informații. Am vorbit puțin despre politică și mai mult despre istorie. Pasionat de caii putere (sunt și acum), nu mi-am putut explica de ce senatorul Dumitrașcu folosește o Dacie 1310, albă, cu urme de rugină și cu numere SEN. Alții ca el se „chinuiau” în mașini luxoase, se rupeau în figuri prin hoteluri și restaurante, că doar erau, fără număr, pe banii contribuabilului. Inclusiv dintre colegii săi de partid, PDSR.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Ultima oară l-am văzut pe profesorul Dumitrașcu anul trecut, în vară, la inaugurarea obiectivului istoric Cișmeaua Turcească, de la ieșire spre Ovidiu. Mergea greu, probabil că și-a neglijat tratamentul pentru inimă și tensiune, era foarte cald, dar a rezistat și a băut o gură de bere rece și a mâncat un mititel, care probabil că erau contraindicate la afecțiunile sale, dar omul s-a simțit bine. A gustat un pic din normalul care lui îi era interzis.

Marți, după trei zile pe patul de spital, cu diagnostic „insuficiență cardiacă severă”, aparatul de monitorizat funcții vitale la care era conectat istoricul Dumitrașcu a afișat senzorul de puls perfect  liniar, cu alarma de rigoare. Nu mai era nimic de făcut.

Uzanțele de gazetar mă obligă să mă adresez interlocutorilor cu cea mai înaltă funcție pe care aceștia au avut-o, însă Dumitrașcu a intrat în politică profesor și a ieșit tot profesor, așa că în loc de „domnule senator” o să-i spun „odihnește-te în pace, domnule profesor!”.

Știu că este nelalocul său, dar nu mă pot abține în fața lipsei de respect. Domnule primar, mai propuneți-l o dată pe istoricul Dumitrașcu cetățean de onoare. Poate că, dacă viu, nu a fost vrednic în fața consiliului local să primească acest titlu, acum, proaspăt scos de la aparate și jelit de familie, se va învrednici cumva în fața urbei.

 

P. S.: Pentru cârcotași, Gheorghe Dumitrașcu nu mi-a fost profesor. Am fost o lepră de licean, și mai rău ca student, dar întotdeauna am respectat dascălii.

(Citit de 272 ori, 1 afisari astazi)