Ţinând cont de succesul pe care l-a înregistrat în rândul constănţenilor evenimentul-concept desfăşurat în perioada 1 – 30 decembrie 2016, Festivalul Iernii – Tărâmul Magic al Crăciunului, precum şi de faptul că vacanţa de iarnă a elevilor se încheie pe 8 ianuarie, pentru perioada 31 decembrie 2016 – 7 ianuarie 2017, Fundaţia Umanitară Clopot şi Primăria Constanţa oferă, gratuit, copiilor şi părinţilor încă o săptămână de distracţie educativă şi dezvoltare personală pentru cei mici. Anunţul a fost făcut, azi, de organizatorii evenimentului. „Reprezentaţia artistică unică pe care o propunem va oferi tuturor copiilor din Constanţa ocazia de a petrece clipe minunate pe tot parcursul vacanţei de iarnă, oferind zonei Ţara Piticilor un caracter de continuitate până în ultima zi a acesteia. Astfel, în spaţiul cu care deja v-aţi obişnuit şi în care timp de o lună a funcţionat Tărâmul Magic al Crăciunului, organizatorii deschid Ţara Piticilor, un program ce conţine reprezentaţii artistice unice şi evenimente cu specific creativ, artistic şi educativ”, se menţionează într-un comunicat de presă. Aceste evenimente vor consta în ateliere, animaţie şi spectacole.
- Atelierele existente se vor transforma în Casa Piticilor, Atelierul Piticilor Lingvişti şi Atelierul Piticilor Creativi şi vor funcţiona după următorul program: luni – vineri, între orele 17.00 şi 21.00; sâmbătă – duminică, între orele 14.00 şi 21.00. Cursurile vor fi coordonate de cadre didactice şi studenţi din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa şi vor consta în:
- Casa Piticilor – cursuri de dezvoltare personală, socializare şi interrelaţionare la nivel mediu, în funcţie de vârstele participanţilor, prin teatru, dans, limbaj nonverbal, mişcare şi conştientizarea expresivităţii mişcării la nivel individual.
- Atelierul Piticilor Lingvişti – cursuri de limbi străine (nivel începător sau în funcţie de gradul de pregătire al participanţilor)
- Atelierul Piticilor Creativi – cursuri pentru dezvoltarea imaginaţiei şi spiritului creator al copiilor, în funcţie de vârstă, cu ajutorul artelor vizuale.
- Animaţia va fi asigurată pe parcursul întregii perioade, între orele 17.00 şi 21.00, şi va consta în reinterpretarea unuia dintre cele mai frumoase basme ale copilăriei, „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici”. Animatorii vor face fotografii cu copiii, vor cânta şi vor dansa împreună după o coloană sonoră şi o coregrafie special create pentru această perioadă.
- Programul artistic de scenă se va desfăşura pe 31 decembrie, 6 şi 7 ianuarie, în intervalul orar 18.00 – 20.00 şi va consta în spectacole de teatru pentru copii şi adolescenţi, recitaluri de muzică pop-dance şi muzică populară tradiţional românească.
În această seară, 31 decembrie 2016, programul din Ţara Piticilor debutează, de la ora 18.00, cu spectacolul „Punguţa cu doi bani” – Trupa Amicii, continuă cu un recital muzical – Catinca Hanţiu şi se încheie cu un spectacol al Trupei Zbumzzi.
„Aseară, Festivalul Iernii 2016 s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii care, timp de mai bine de un sfert de oră, a luminat cerul Constanţei şi sufletele locuitorilor Tărâmului Magic al Crăciunului. Vrăjitoarele cele bune şi-au luat, şi ele, la revedere de la spectatorii care le-au însoţit de-a lungul întregii luni decembrie, participând la spectacolul original «Poveştile lumii într-un… cazan», însă nu vor dispărea, căci acum au ucenici, mai precis pe cele două câştigătoare ale concursului «Orice copil poate deveni vedetă în Tărâmul Magic al Crăciunului!»: Vanesa Maxim, 6 ani şi Eveline Munteanu (în fotografii), 6 ani”, se mai precizează în comunicatul dat publicităţii de organizatorii evenimentului.
Ţara Piticilor este un program susţinut de Primăria Constanţa şi sprijinit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Accesul este liber!
Nici un comentariu