În filmul „Sensul vieții”, un vânzător ambulant proclamă: „De ce vrei să te căsătorești? Asta presupune numai certuri și o moarte lentă pe canapea!”. Contrar acestei imagini și concepții, Mântuitorul Hristos – în clipa în care Zaheu (mai marele vameșilor din Ierihon) are momentul lui de convertire: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” – arată însemnătatea familiei în drumul spre mântuire: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.  Ar fi putut să-l mântuiască și pe Zaheu singur, dar a dorit să arate că este mai important și mai sigur drumul mântuirii cu familia decât fără ea.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Întâlnim astăzi multe cazuri de divorț, motiv pentru a se putea vorbi despre „o criză a familiei”; aș spune mai degrabă că asistăm la criza persoanelor care se hotărăsc să trăiască cu un alt om alături, fără să se fi descarcerat din propriul sine. Dragostea din cadrul familiei nu se găsește în unire, ci în înnoire. De aceea, nu familia este în criză, cât sinele nostru pe care ajungem să-l glorificăm, să-l idealizăm, să-l deificam, ceea ce reprezintă o exagerare a iubirii de sine, o exagerare a egoismului și individualismului. Cu siguranță, familia reprezintă o legătură sau o relație între persoane. Astfel încât, unul dintre marii dușmani ai persoanei și ai familiei este evitarea ostenelii, căutarea comodităților, a comodităților care îl conduc pe om la a crede că i se cuvin toate și că poate să dobândească orice fără mare greutate.

Consider că un alt mare dușman al armoniei familiale este lipsa unei comunicări autentice. Tragedia omului contemporan este că dorește să primească, dar nu este pregătit să ofere; cere siguranță, în timp ce el însuși este nesigur. Ar fi înțelept să ne întrebăm cât de pregătiți suntem să oferim celuilalt din prisosul virtuților noastre, cum ar fi dăruirea de sine, sinceritatea, răbdarea, curajul, iertarea, blândețea, compasiunea?; să ne întrebăm, de asemenea, cât suntem de pregătiți și dispuși să ne dăruim, să ne oferim celuilalt și nu să așteptăm să ni se ofere celălalt?

Criza familiei de care se vorbește  astăzi atât de pătimaș și emfatic nu este o descoperire nouă. Neascultarea primilor oameni, Adam și Eva, prilejuiește imediat și o criză a familiei, care se manifestă în legăturile perechii primordiale și, mai târziu, în prima crimă dintre primii doi frați, Cain și Abel.

Așa-zisă criză a familiei are și o perspectivă opusă din aspectul patologic pe care îl exprimă. Este perspectiva căutării vieții adevărate. Criza, în acest chip, este orientarea nădejdii către o viață conjugală autentică. Este setea după o viață care îl are în mijloc pe Hristos și pășirea comună împreună cu El. Mitropolitul Nicolae Bălan, într-un articol privitor la familie, spunea extrem de sugestiv următoarele: O casă în mijlocul căreia locuieşte Hristos este un organism în care pulsează veşniciasau, cum spune părintele Paisie Aghioritul: „Soții să cultive virtutea dragostei cât mai mult, pentru a rămâne uniți amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei și al Treilea, Iisus Hristos”.

Într-o casă în care este Hristos sunt păzite poruncile: se posteşte, se face rugăciune, este rânduială, este frumuseţe, nu există jigniri, nu se minte, oamenii se respectă, se iubesc şi se ajută; toate aceste dimensiuni ne duc cu gândul la o casă mântuită. Zaheu tocmai acest lucru îl face: se întoarce la porunci şi Îl pune pe Dumnezeu înaintea tuturor, ceea ce nu făcuse până atunci. Vameşul acesta pusese averea înaintea tuturor până în momentul convertirii; probabil că Dumnezeu era în mintea lui, dar nu era primul. El realizează că nu poate face nimic cu averile dobândite.

Prin urmare, viața conjugală nu se poate baza doar pe o compatibilitate erotică sau pe o atracție trupească, nu se poate baza în mod simplu pe sentimentele bune pe care le nutrim față de cealaltă persoană și nici nu este o conviețuire legală sau o atribuire tipică de roluri. „Căsătoria nu este (nici nu poate fi) acoperirea legală a unei conviețuiri îndelungate și nu este nici o clipă minunată individuală, nu este o legătură care caută cunoașterea drepturilor pentru a fi satisfăcute și nici nu se fundamentează pe ținta nașterii de copii sau pe dreptul maternității…Trebuie înțeles faptul că în credința ortodoxă căsătoria este concentrarea pe relație și nu pe nașterea de copii. Natalitatea, rodnicia, este, într-adevăr, un dar și nu poate fi un scop în sine” (Antonios Kallierghis).

Astfel, viața de familie este o călătorie către adâncul omului și către planul cel adânc al lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, a tuturor.

 

(Citit de 299 ori, 1 afisari astazi)