Primăria Constanţa. O poveste reală despre complicitatea tăcerii şi nesimţire

Am vorbit, în ultimii ani, cu zeci de angajaţi ai Primăriei Constanţa. Nu mă refer la fostul şi la actualul primar, la viceprimari, la aşa-zisul purtător de cuvânt. Nici la elegantele doamne director din cadrul instituţiei, care participă lunar la şedinţele Consiliului Local. Mă refer la oamenii fără nume şi fără chip, pe care i-am putut contacta doar pe telefonul fix şi care mi-au oferit informaţii de interes public fie sub protecţia anonimatului, fie după numeroase promisiuni din partea mea, cum că voi publica informaţia „pe surse”. M-am surprins fiindu-mi milă de oamenii ăia care munceau pentru 800 de lei lunar şi pe care i-am simţit de-atâtea ori speriaţi. Aproape terorizaţi. Nu care cumva să fi aflat Radu Mazăre de faptul că vorbesc cu presa pe marginea unor informaţii, repet, de interes public. Copaci căzuţi, trotuare „bombardate”, controale ale Curţii de Conturi, „vizitele” DNA-ului etc.

Pe undeva, le-am înţeles tăcerea. Frica de a nu-şi pierde locul de muncă. Pe de altă parte, însă, am realizat că, prin tăcerea lor, deveneau, fără să vrea, complici ai fostului primar. Nu în ce priveşte organizarea vreunei licitaţii sau derularea unui proiect. Complici în lipsa de transparenţă. În nepăsarea faţă de cetăţean. În maimuţăreală. În distrugerea imaginii unei instituţii despre care se presupune că lucrează în interesul cetăţeanului, nu împotriva lui.

La alegerile locale din 2008, am fost dată afară din sediul PSD, pe motiv că eram din „presa de opoziţie”. Că nu îl curtasem pe Mazăre. Nu-i ridicasem osanale. Nu mă impresionase nicicum, niciodată. În sediul de partid erau oameni din Primăria Constanţa. Oameni despre care n-am presupus niciodată c-ar fi fost tâmpiţi sau cu totul desprinşi de realitate. Să te dea cineva afară dintr-un sediu de partid, în secolul XXI, pentru că nu i-ai făcut campanie „liderului maxim” nu era puţin lucru. Cu toate astea, nimeni n-a zis nimic. Liviu Tramudana mai avea puţin şi-mi dădea brânci pe scări.

A doua zi, pe site-ul Cuget liber, unde lucram atunci, Cristian Moldovanu, fostul purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, a scris şi şi-a asumat următorul comentariu: „Domnişoara a instigat la violenţă”. Am râs. Oricine mă cunoaşte ştia, ştie că nu aş fi în stare de aşa ceva. Pe cine era să instig? Pe Mazăre? Pe Nicuşor Constantinescu? Pe bodyguardul de doi metri, de la uşa sediului de partid? Oameni care azi mă salută mieros – „Sărut mâna, domnişoară!” –, au tăcut atunci ca nişte laşi. Ca nişte lachei. Urât! Dar cumva previzibil.

Unde voiam însă să ajung. M-am săturat să ne rugăm de Primăria Constanţa să fie transparentă. Să foloseşti, în 2016, ca unic browser, Internet Explorer, pentru a împiedica, a îngreuna astfel accesul liber al cetăţenilor la proiectele de hotărâre dezbătute în şedinţă şi postate cu întârziere pe site (acestea nu pot fi accesate de pe niciun alt browser) este dovada clară a nesimţirii. Doar cineva de rea-voinţă ar face aşa ceva. Doar cineva meschin sau care are lucruri de ascuns ar limita accesul la informaţii de interes public. Doar un om care se opune liberei comunicări şi transparenţei decizionale ar ţine cu bună ştiinţă site-ul blocat în anii ’90. Scuzele de genul „pe vremea lui Mazăre, în mandatul 2008-2012, se dădeau CD-urile cu proiectele «pe sub mână», iar acum e mai bine” nu mai ţin. Nici măcar ele…

M-am săturat să ne minunăm când, în al enşpelea ceas, lucrurile par să revină pe un făgaş cât de cât normal. Sigur, DNA-ul a avut un rol decisiv în această revenire la firesc. Nu, nu văd micşorarea taxei de habitat ca un merit al actualului primar interimar. Faptul că banii noştri, plătitorii de taxe şi impozite, altfel spus, muritorii de rând, nu mai sunt pompaţi în conturile Polaris nu atrage după sine ridicarea unei statui lui Decebal Făgădău. Dacă DNA nu i-ar fi trimis în judecată pe Mazăre, Martin & Co, ar fi fost diminuată această taxă? Ar fi ajuns ea la un nivel de suportabilitate pentru constănţean?!? Sigur, nu spun nici că actualul primar nu a făcut asta, pentru a făcut-o. Dar a fost perfect conştient că nu s-ar mai fi putut altfel. Că oamenii sunt împovăraţi de taxe nedrepte şi obscen de mari.

Nu în ultimul rând, m-am săturat să ne minunăm, să ne închinăm bucuroşi pentru că factura la întreţinere pe timp de iarnă nu mai ajunge la 1.500 de lei la un apartament de trei camere. S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple într-un oraş în care un primar a promis cai verzi pe pereţi („un nou CET”), având de partea sa complicitatea consilierilor locali care au tăcut, au ţinut capu-n pământ, care s-au temut să-l supere pe băiatul ăla care ne-a fost primar şi care venea la şedinţe în şlapi şi-n pantaloni scurţi.

Primăria Constanţa, Decebal Făgădău, Consiliul Local Municipal şi toţi angajaţii din administraţia publică locală trebuie să facă tot ce se poate pentru transparentizarea şi eficientizarea instituţiei de la care „băieţii deştepţi” au muls, atâţia ani, în interes personal. Ce trebuie să facă ei nu ţine decât de firesc, de bun-simţ. Altminteri, mă tem că le este încă frică şi că n-au învăţat încă faptul că tăcerea este, şi ea, o formă de complicitate. Latentă, e drept, dar tot complicitate se numeşte.