Mi-e scârbă, mi-e scârbă să ies pe stradă în oraşul meu. Şi acesta este un text în care nu mă voi raporta la problemă ca un jurnalist, ci ca un cetăţean, adică nu mă voi referi la cauzele mizeriei – că Polaris, că Pomacost, că cine ştie ce contracte sunt supraevaluate, contestate, suspendate, că banii publici sunt risipiţi, daţi la prieteni, parteneri politici sau de afaceri, că sunt numeroase încrengături al mafiei locale, că o mână spală pe alta în timp ce oraşul rămâne murdar…

Promotii tablouri pecanvas.ro

Mi-e scârbă să-mi duc câinele în parc. Un  parc din care gunoiul nu este ridicat în fiecare zi, iar îngrijitorii, probabil oameni care lucrează în folosul comunităţii, pentru ajutorul social lunar, golesc coşurile în mici grămezi care cresc în fiecare zi, ajungând la proporţii destul de consistente. Un parc în care pe alocuri pute a rahat (uman), pe alocuri găseşti cadavre descărnate de ciori, pe alocuri dai chiar şi de câte o maşină parcată pe aleile acoperite cu un covor de găinaţ. Un parc în care padocul pentru câini este 20 la sută iarbă, 80 la sută pământ bătătorit din care se ridică praf, care murdăreşte oameni şi animale şi devine noroi sub ploaie. Un parc în care fântâna arteziană, altădată punct de atracţie răcoritor n-a funcţionat nicio secundă vara asta, devenind o spectaculoasă inutilitate. Un parc în care pe o rază de 50 de metri în jurul aşa-ziselor veceuri ecologice nu se poate respira şi trebuie să le ocoleşti la o distanţă cât mai mare ca pe nişte focare de infecţie – ceea ce sunt convinsă că şi sunt. Nici câinele nu-l las să amuşine în preajma lor. O altă afacere a cuiva din Primărie, probabil (dar despre asta în alte materiale), pentru că aşa ceva nu există în ţările şi oraşele civilizate. Asemenea cutii sunt aşezate PROVIZORIU în şantiere, nicidecum ca facilităţi permanente în locuri publice.

Iar ca să ajung în parc merg pe un bulevard plin de jeg, de mucuri de ţigări, de flegme, de rahat (canin), de vomă (umană, presupun), de DSC01656şerveţele sau chiar tampoane folosite, de ambalaje, de ulei de maşină… Pe trotuare denivelate, pline de fisuri care s-au lărgit treptat şi din care creşte iarba, pe lângă foste spaţii verzi care s-au bătătorit şi au devenit alternativă de trecere atunci când trotuarul este ocupat de maşini parcate transversal, în bătaie de joc faţă de pietoni.

Şi mai merg pe o stradă Traian pe care nu există, cred, nici un coş de gunoi, dar nu-i bai pentru că gunoaiele se întind şi pe stânga, şi pe dreapta, pe aşa-zise spaţii verzi: acolo unde nu-s mormane de moloz, fiecare metru pătrat este presărat cu ceva: ambalaje, pietre, crengi, pământ, frunze uscate, fragmente de BCA, sârme… Părculeţele dintre blocuri sunt năpădite de buruieni şi probabil nu au fost vizitate niciodată de cei ce ar trebui să le întreţină.

DSC01657Asta aşa, ce văd doar pe lângă casă, într-un cartier care este una dintre porţile de intrare în Constanţa.

În parcul Tăbăcăriei este şi mai rău, pe malul dinspre bisericuţa de lemn, în spatele mini-rezervaţiei naturale. Zone largi neamenajate, aşteptând, probabil, să fie cotropite de noi construcţii. Vegetaţie uscată, nici un coş de gunoi, câini vagabonzi care-şi apără teritoriul.

Zona centrală – un dezastru ce se întinde în jurul pasajului sinistru de la Tomis Mall. Spaţii comerciale părăsite, clădiri în paragină, treptele de la mall deteriorate şi urâte.

Trotuarele din zone ce nu-s în buricul târgului sunt adevărate jungle prin care pietonii ar trebui să-şi croiască drum cu vreo coasă sau aşa ceva, deci aproape că a ajuns să fie necesar un echipament special pentru a merge pe străzile Constanţei, asta pe lângă faptul că pantofii cu toc sunt excluşi din oficiu, de ani de zile, dacă vrei să rămâi cu gleznele intacte.

M-am săturat de gazele de eşapament. De faptul că trebuie să-ţi ţii respiraţia când trece vreun MAZ pe lângă tine. De praful care intră în apartamente în cantităţi enorme. De jegul din microbuzele GMS, în care ţi-e scârbă să te aşezi pe scaune sau să te ţii de bare, cu toate că de multe ori nu e necesar să faci nici una, nici alta, pentru că sunt atât de ticsite încât te ţine în picioare mulţimea de pasageri ce se înghesuie în jurul tău.

Sunt convinsă că fiecare dintre cititorii acestui text ştie despre ce vorbesc şi ar putea să adauge o experienţă personală sordidă. Da, este vorba şi despre lipsă de educaţie, dar trebuie să recunoaştem cu toţii că acolo unde este curăţenie doar foarte puţini sunt aceia care se apucă să arunce, să vomite, să scuipe, să-şi schimbe uleiul la maşină. Nu ne putem învârti într-un cerc vicios în care municipalitatea ar da vina pe lipsa de educaţie a cetăţenilor, iar cetăţenii pe municipalitate. Este foarte clar că cei ce administrează acest oraş nu o fac cum trebuie. Din ce motive, nu amănunţim acum. Dar eu, una, m-am săturat să plătesc taxe atât de mari ca să înghit în fiecare zi atât de multă mizerie.

 

 

 

(Citit de 848 ori, 1 afisari astazi)