Ludovic Orban a participat, ieri, la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PNL Constanţa. Înainte de şedinţă, liberalul a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a răspuns la mai multe întrebări referitoare la candidatura sa la funcţia de preşedinte al PNL. În acest context, Orban a făcut şi o serie de declaraţii tranşante la adresa fostului premier Dacian Cioloş. Astfel, întrebat de ce îşi asumă o candidatură la şefia partidului, Orban a afirmat că, în opinia sa, are „datele necesare” pentru a contribui la renaşterea PNL. Totodată, liberalul a precizat că înainte de a ajunge la PNL Constanţa, a mai vizitat filialele din alte nouă judeţe din ţară, cu intenţia clară, asumată de a vedea anume cine îl susţine în proximele alegeri interne.
„Nu am avut leadership, nu am avut o concepţie generală”
Orban şi-a criticat partidul pentru eşecul răsunător înregistrat la cele mai recente alegeri parlamentare, susţinând că PNL nu a avut program de guvernare, nici leadership şi nici o concepţie generală: „La alegerile parlamentare contează imaginea națională și aici imaginea națională nu a fost de natură să asigure un suport pentru campania desfășurată la nivel județean. Nu am avut candidat de prim-ministru din Partidul Național Liberal, nu am avut program de guvernare, nu am avut mesaje concrete către diferitele grupuri sociale, nu am avut leadership, nu am avut o concepție general și acest lucru s-a văzut. Toate aceste lucruri trebuie îndreptate, trebuie schimbate în bine”, a explicat liberalul.
Oarecum surprinzătoare au fost însă comentariile sale la adresa fostului premier Dacian Cioloş, căruia, aşa cum a reieşit din propriile sale declaraţii, Orban nu îi găseşte niciun merit. „Dacian Cioloș datorează aproape toate funcțiile pe care le-a deținut atât la nivel național, cât și la nivel european susținerii politice a Partidului Național Liberal: poziția de secretar de stat, de ministru al Agriculturii, de comisar european pe agricultură, funcția de prim-ministru, candidatura, din nou, la (n.r. funcţia de) prim-ministru. Pe toate le datorează Partidului Național Liberal. PNL nu cred că-i datorează lui Dacian Cioloș nimic. Cu toate astea, vă spun că dacă Dacian Cioloș ar vrea să se înscrie în Partidul Național Liberal – ceea ce, după declarațiile domniei sale din ultima vreme, cred că devine din ce în ce mai puțin posibil – ar fi binevenit”. Ludovic Orban a insistat asupra lui Cioloş, precizând foarte clar că PNL a greşit atunci l-a desemnat candidat la funcţia de premier fără ca acesta să fi fost membru de partid.
Nici un comentariu