„Fiindcă din lăuntrul, din inima oamenilor ies cugetele (gândurile) rele…

Promotii tablouri pecanvas.ro

Povestește părintele Paisie Aghioritul cum la poarta chiliei sale a venit într-o zi un copil de clasa a șasea. Copilul necunoscându-l, când părintele i-a deschis ușa, i-a spus că acesta este plecat să-și cumpere țigări; însă copilul, cu gând bun, îi răspunde: „Cine știe, poate s-a dus să cumpere pentru cineva”. Părintele Paisie a insistat în cercetarea gândurilor copilului, spunându-i că cel pe care-l caută „e nebun, iar când se va întoarce va fi nervos, poate chiar și beat”. Gândurile bune ale copilului nu au încetat: „Am venit să-i dau o scrisoare, dar voi aștepta să iau și binecuvântarea lui”. Cât a încercat părintele să strice gândul bun al copilului, el nu a încetat să-l facă și mai bun și să găsească o concluzie mai bună.

Fiecare dintre noi avem gânduri, iar acestea premerg oricărei fapte; de aceea, este necesar ca fiecare să-și cerceteze gândurile, astfel încât să se cultive cele bune și să fie înlăturate cele rele. De multe ori în mintea noastră apar gânduri rele pentru că răul este mai întâi în gând, apoi în privire, apoi în cuvânt, apoi în faptă, însă dacă înlăturăm gândul cel rău, la celelalte nu vom mai ajunge. „Așa cum nu poți opri vântul să nu bată, tot așa nu poți opri nici gândurile cele rele să nu vină, dar poți cu un gând bun să înlături gândul cel rău”, spune cuviosul Pimen.

Două dintre pildele rostite de Mântuitorul Hristos evidențiază rolul gândului: pilda fiului risipitor și pilda bogatului căruia i-a rodit țarina.

Pe de o parte, fiului risipitor i-a venit un gând de a-și cere partea de avere; i-a venit un gând de a pleca într-o țară îndepărtată; i-a venit un gând de a trăi în desfătări și destrăbălări…Toate aceste gânduri nu l-au condus spre împlinire, deși așa păreau la prima vedere. Și, „venindu-și în sine”, având un gând bun, s-a întors la tatăl său, care l-a primit și l-a așezat din cinstea în care căzuse. Observăm în acest caz că prin gânduri este atât căderea cât și ridicarea.

De partea cealaltă, gândul bogatului căruia i-a rodit țarina este acela al preocupării excesive pentru cele materiale, al lăcomiei și al lipsei de milă: „Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi…și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te…”. Dumnezeu pe acesta îl numește nebun pentru că acel gând al lăcomiei se statornicise în mintea lui și nu era doar un gând trecător. Și spun aceasta pentru că te poți gândi la apă și cu sete și fără sete; te poți gândi la hrană și cu foame și fără foame; te poți gândi la avere și dorind-o și nedorind-o.

Sfântul Ioan Casian aseamănă mintea omului cu o moară mișcată pe apă, care nu se poate opri cât timp nu i-ai oprit apa. Așa este și mintea omului, ca o moară care macină într-una, motiv pentru care nu putem opri gândurile rele să apară, dar putem să facem rânduială în minte.

Fiecare dintre noi trebuie să ajungă la punctul în care le vede pe toate curate. Acesta este înțelesul afirmației Mântuitorului: „Nu judecați după înfățișare, ci după judecată dreaptă judecați”. Tot părintele Paisie Aghioritul povestește cum, călătorind de la Uranopolis la Salonic într-un camion încărcat cu diverse, avea în preajmă doi oameni. Unul dintre ei, fiind evident înghesuit, a început să strige: „Ce condiții sunt acestea…”. Celălalt călător, fiind întrebat cum se simte, răspunde: „Părinte, mai bine este aici decât în iad!”. Acesta din urmă se statornicise în a avea gânduri bune indiferent de împrejurări. Se gândea probabil că acea călătorie va dura 2-3 ore, pe când cei din iad se chinuie veșnic.

Când vom avea consecvenţa gândurilor bune, orice vom vedea, orice ni se va spune, vom avea în minte tot gândul cel bun, în timp ce, fiind consecvenţi în gândul cel rău, vom găsi motiv de admonestare, de critică, de răzvrătire, de smintire oriunde: în Biserică, în societate, la locul de muncă, în familie.

(Citit de 670 ori, 1 afisari astazi)