Declaraţia neinspirată a Andreei Paul Vass, referitoare la sacrificiile făcute pe plan personal pentru a ajunge la nivelul profesional la care este acum, ar fi fost ocazia perfectă pentru a începe o dezbatere reală despre egalitatea de şanse şi cotele de gen. Ar fi fost un moment excelent pentru ca o femeie politician inteligentă să capitalizeze valul de nemulţumire generat de declaraţia doamnei Vass şi să ridice problema egalităţii de şanse în toate domeniile, nu doar în politică sau administraţie. Ca întotdeauna însă, politicienii se gândesc mai întâi la binele propriu, iar discuţia despre cotele de gen este direcţionată spre aplicarea lor mai ales în politică. De ce nu s-ar aplica şi în domeniul medical, în justiţie sau în educaţie?
În ţările occidentale se aplică discriminarea pozitivă în multe domenii, iar cel pe care îl cunosc mai bine, cercetarea, este unul dintre ele. Există o preocupare în rândul femeilor în legătură cu promovarea în sistem pe considerentul genului a unor persoane care în condiţiile egalităţii de şanse nu ar ajunge în anumite poziţii. Într-adevăr, este un pericol real şi chiar am văzut câteva exemple de femei care nu par prea bine pregătite pentru funcţia pe care o deţin. Asta le poate aduce prejudicii altor femei, care riscă să fie privite cu neîncredere şi suspiciune, pentru că va exista mereu acest dubiu: au ajuns unde sunt doar pentru că sunt femei sau pentru că meritau cu adevărat asta? Cred, totuşi, că astfel de cazuri nu sunt semnificative din punct de vedere statistic şi nu afectează scopul primordial: acela de a crea numeroase precedente de femei care au ajuns în poziţii de top în domeniile lor şi care pot fi modele pentru generaţiile următoare.
Trebuie să înţelegem că toate eforturile de acum în privinţa egalităţii de şanse au ca target generaţia copiilor noştri. Am mai spus că mentalităţile nu se pot schimba la fel de repede ca normele legale. În România, societatea este încă una patriarhală şi multe femei nu văd nimic rău în asta. Când cerem egalitate de şanse şi dispariţia discriminării sexuale, trebuie să ne dam seama de faptul că bărbaţii misogini pe care îi condamnăm pentru comportamentul lor sunt copiii unor femei cu aceleaşi prejudecăţi ca şi ei. Activista pentru drepturile femeilor Gloria Steinem spunea că „am început să ne creştem fiicele ca pe fiii noştri, dar puţini au curajul să îşi crească fiii ca pe fiicele noastre”. Schimbarea de care este nevoie în societate trebuie să înceapă cu copiii şi cu felul în care sunt educaţi de mici să înţeleagă diferenţele între sexe. Dacă fetiţele sunt încurajate în continuare să se joace preponderent cu păpuşi, case de păpuşi, seturi de machiaj sau de gătit de jucarie, în timp ce băieţii sunt orientaţi către maşini, lego sau trenuleţe, nimic nu se va schimba. Una dintre primele jucării ale unei fetiţe este o păpuşă-bebeluş, pe care ea învaţă de la cei din jur să o trateze ca pe copilul ei. Câţi băieţi primesc o astfel de păpuşă? Cum ne putem dori bărbaţi care gătesc, fac curat şi schimbă scutece, dacă atunci când sunt mici le este inoculată ideea că astfel de treburi sunt pentru femei?
Statisticile spun că majoritatea femeilor fac faţă cu greutate sarcinilor profesionale şi celor domestice. Angajatorii ştiu asta şi există o tendinţă clară de a elimina femeile cu responsabilităţi familiale din concursurile pentru funcţii de top şi nu numai, în mediul privat. O mulţime de femei au fost întrebate dacă au un partener, copii sau planuri de a-şi întemeia o familie la interviul de angajare. Pe de o parte, în societate, femeilor li se inoculează ideea că a fi mame este menirea lor cea mai importantă şi că a avea un copil te defineşte ca femeie, iar pe de altă parte, sunt marginalizate în viaţa profesională pe considerentul că viaţa de familie le limitează randamentul la serviciu. Ca rezultat, din ce în ce mai multe femei amână momentul naşterii unui copil, pentru a da prioritate carierei. Altele îşi dau seama că nici măcar nu vor copii, că suntem deja prea mulţi pe planetă şi că a fi mame nu este ce ceea ce îşi doresc. Concluzia e că presiunea familiei şi cea a societăţii sunt foarte mari, iar femeile nu sunt considerate „femei cu drepturi depline” dacă nu au trecut prin experienţa maternităţii.
Toate progresele făcute în ultima sută de ani pentru egalitatea între femei şi bărbaţi se cristalizează în posibilitatea de a vorbi despre discriminare pozitivă şi cote de gen în anul 2015. Ca femei, suntem în cel mai favorabil moment din istorie pentru noi. Trebuie să profităm de oportunitatea pe care o avem astăzi pentru a lăsa moştenire generaţiei următoare o societate în care femeile sunt egale cu bărbaţii, iar discriminarea pozitivă nu e decât un concept depăşit.
Nici un comentariu