Peste 4.000 de delegaţi social-democraţi (printre care şi aproximativ 70 din Constanţa) au participat, ieri, la Congresul PSD, pentru a-şi alege noua conducere şi a-şi valida preşedintele ales, în persoana lui Liviu Dragnea, cu 97% dintre voturile membrilor de partid. Congresul Extraordinar al PSD a avut, de această dată, câteva „sincope”: replicile critice ale lui Constantin Niţă, liderul PSD Braşov, la adresa lui Liviu Dragnea, aşa-numita revoluţie a tânărului Mihai Sturzu, care a cerut ca acest congres să nu valideze alegerea lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte şi declaraţiile noului lider al partidului privind comunismul, baronii şi corupţii. Peste toate, prezenţa lui Ion Iliescu, în calitate de preşedinte de onoare al partidului, a desăvârşit evenimentul.

Promotii tablouri pecanvas.ro

„În acest fel nu ne îndreptăm spre modernitate”

Constantin Niţă, liderul PSD Braşov, şi-a asumat un discurs critic la adresa noului preşedinte al partidului: „Domnule Dragnea, candidând singur nu aţi câştigat. Sigur, nu este vina dumneavoastră, este vina noastră, a tuturor, dar în acest fel nu ne îndreptăm spre modernitate”, a declarat Niţă. Totodată, social-democratul a afirmat că în PSD nu e nevoie de yes men-i. „Constat că se răspândeşte printre noi frica de a face parte din alt grup decât cel al şefului. Nu e bine pentru partid. Din păcate, azi nu mai există criterii să urcăm trepte în PSD”, a adăugat preşedintele PSD Braşov.

„Să validăm comunismul”

Un ton critic la adresa lui Dragnea a avut şi Mihai Sturzu, liderul tineretului social-democrat, cunoscut drept un pesedist loial lui Victor Ponta. Acesta a cerut ca alegerile în care Liviu Dragnea a fost ales preşedintele partidului să NU fie validate, pe motiv că a organiza alegeri cu un singur candidat  înseamnă, de fapt, comunism: „Dacă ar trebui să ne despărţim de comunism astăzi, haideţi să facem un lucru cu o puternică valoare simbolică (…). Vă propun să nu validăm alegerile de săptămâna trecută. Sunt convins că PSD are să dea minim doi candidaţi la preşedinţie”. S-a văzut însă treaba că PSD NU are doi candidaţi pentru funcţia de lider suprem al partidului. Pe de altă parte, aşa cum semnalam în urmă cu o săptămână, e penibil ca un partid în titulatura căruia se regăseşte principiul de democraţie (Partidul Social Democrat) să organizeze alegeri cu un singur candidat.

„Au întinat nobilele idealuri ale comunismului”

De departe însă, poate cel mai semnificativ moment al congresului de ieri a fost cel în care Liviu Dragnea a cerut să se ţină un moment de reculegere pentru victimele comunismului. Asta, în vreme ce în sală se afla Ion Iliescu şi în contextul în care Victor Ponta, premierul PSD şi, până de curând, liderul acestui partid, a îmbrăcat, la Constanţa, uniforma lui Mao Zedong, cel mai puternic revoluţionar chinez şi lider al Partidului Comunist Chinez. A făcut asta în faţa câtorva sute de social-democraţi, alături de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, el însuşi îmbrăcat ca un fost lider simbol al comunismului: Che Guevara, unul dintre cei mai controversaţi revoluţionari, reprezentant de seamă al regimului comunist cubanez. Aşadar, gestul lui Liviu Dragnea poate părea nepotrivit, dacă nu chiar forţat sau jenant: PSD-ul lui Ponta era, acum cîţiva ani, comunist, iar acum, sub conducerea sa, nu mai este? Liderii comunişti pe care îi admirau Ponta şi Mazăre sunt acum indezirabili? Sau faptul că admirau acele simboluri îi face pe Victor Ponta şi pe Radu Mazăre indezirabili?

Dovada faptului că de „aura” de partid comunist nu poţi scăpa doar prin simple declaraţii este faptul că, la congresul de ieri, a luat parte şi Ion Iliescu, cel care declara, pe 22 decembrie 1989, despre soţii Ceauşescu: „Nu au avut nimic de-a face cu socialismul ştiinţific, au întinat nobilele idealuri ale comunismului”.

Ciudat cum noul lider al PSD-ului anului 2015 pariază pe cartea democraţiei într-un partid care n-a fost în stare (sau n-a vrut) să dea acestor alegeri mai mult de un candidat şi, în acelaşi timp, pe cea a anticomunismului, având colegi care şi-au asumat public admiraţia faţă de cele mai de seamă figuri ale comunismului de pretutindeni, colegi alături de care a mers la braţ.

„Nu sunt nici baroni, nici corupţi şi nici comunişti”

Cum poate deveni un discurs public un eşec lamentabil? Invocând valori care nu sunt respectate. „Baron, corupţi, comunişti. Astea sunt cuvintele pe care le aud membrii. Nu sunt nici baroni, nici corupţi şi nici comunişti. 450.000 de membri au fost duminică (n.r. ieri) la vot, iar votul lor a însemnat alegerea unui nou drum. Pentru mine, votul de duminică este momentul zero, în care începem construcţia unui nou partid. Este momentul să spunem clar cine suntem, pentru cine şi pentru ce facem politică: pentru oameni”, a declarat Liviu Dragnea, noul preşedinte confirmat al PSD.

Cine sunt însă social-democraţii? Sunt Liviu Dragnea, condamnat, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare, în Dosarul Fraudă la Referendum, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care aşteaptă pronunţarea în dosarul CMZ, Adrian Năstase, singurul premier postdecembrist al României condamnat la închisoare cu suspendare, Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, condamnat la închisoare cu executare.

Acesta e momentul zero al PSD? Cu Liviu Dragnea în frunte, condamnând comunismul şi, implicit, pe colegii de partid? Tic-tac, tic-tac. This is the beginning of a beautiful zero moment…

 

Sursa foto: ziuact.ro

 

(Citit de 511 ori, 1 afisari astazi)