Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Expert Forum (EFOR),Freedom House România (FHR), Grupul pentru Dialog Social (GDS) și mișcarea civică Inițiativa România(IR) cer demisia imediată a președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu.

Promotii tablouri pecanvas.ro

“Cerem demisia Președintelui Senatului întrucât acesta a solicitat partidelor parlamentare să blocheze cererile de ridicare a imunității parlamentarilor în dosarele penale instrumentate de Direcția Națională Anticorupție. Ca președinte al Senatului, al doilea om în stat, domnul Tăriceanu nu are dreptul să facă uz de funcție pentru a ataca și discredita instituții independente ale statului și să folosească tribuna Senatului pentru a determina încălcarea principiului separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 al Constituției României”, susţin cele cinci ONG-uri.

Totodată, acestea menţionează că “Tăriceanu, ca Președinte al Senatului, a folosit funcția publică pe care o deține pentru a bloca activitatea unei instituții independente a statului și pentru a instiga o instituție politică, din sfera puterii legislative, împotriva sistemului judiciar”. “În calitate de persoană privată, domnul Tăriceanu va avea posibilitatea și libertatea de a critica orice instituție a statului dorește, fără a mai instiga împotriva înfăptuirii justiției”, se arată în comunicatul dat publicatăţii de CRPE, EFOR, FHR, GDS și IR.

 

Sursa foto: revista22.ro

(Citit de 56 ori, 1 afisari astazi)